Rețelele sociale au, în acest moment, o influență mai mare asupra noastră decât școala, mass-media, prietenii etc. Prietenii sunt pe Facebook 🙂 Ei nu ne spun ceea ce gândesc, ci ceea ce îi direcționează/ceea ce le permite Facebook să spună, prin mecanismele de funcționare ale rețelei. De exemplu, fiecare este liber să scrie ce vrea în rețea, dar nu va face asta, pentru că știe că anumite postări nu au succes, deci nu va posta adevărul, că e trist etc, ci va fi mereu vesel, jucăuș, cu un animal de companie lângă el, pentru că asta îi aduce like-uri, întărirea statusului de sine samd.

Va urma linia propusă de Facebook. Care duce spre infantilizare. Facebook ne invită să regresăm, să rămânem copii, iar dacă ne-am maturizat, să ne întoarcem în timp și să copilărim.

Cum face asta?

1. Ne propune tot timpul să ne jucăm: pe lângă jocurile din rețea, ne pune la dispoziție aplicații cu care să ne jucăm și să aflăm când vom muri, cu cine ne vom căsători, cu ce personaj egiptean semănăm (pe asta am inventat-o 🙂 ) etc.
2. Ne propune să abandonăm alfabetul scris și să comunicăm prin imagini. Exprimarea prin scris este un semn al maturizării cognitive. Facebook ne propune să rămânem în stadiul copilăriei, să nu mai facem efort pentru codarea semnificațiilor în cuvinte și să înlocuim textele prin…stickere. Stickerele, niște personaje amuzante de tip desene animate, ne readuc în stadiul copilăriei, în vremurile când intram în lumea jocului, prin adoptarea unui personaj – când fetițele erau mămicile sau prietenele păpușilor, adică tot păpuși, iar băieții erau personaje din jocurile în care se jucau. Acum jocurile copiilor sunt 3 D, iar personajele sunt dinamice și apropiate de realitate. Deci jocul cu ajutorul personajelor se transferă în rețelele sociale, care încep să aibă trăsături de gaming – stickerele sunt unul dintre ele. Postăm stickere, adică ne jucăm cu păpuși, cu personaje din desene animate. Ne infantilizăm.
3. Postările care au succes pe Facebook sunt cele în care ne infantilizăm. Cele în care ne jucăm, cele în care ne “prostim”, țopăim, ne comportăm ca niște copii. Observația mea nu are conotație negativă – este foarte bine să fii copil. Uitați-vă și voi: postările de succes nu sunt cele care ne înfățișează în ipostaze “serioase”, ci cele în care ne jucăm, sunte amuzanți, ne copilărim. Cel mai bun exemplu: story-urile de tip Snapchat adoptate de Instagram și de Facebook. O postare cu mine pe trotinetă a avut mai mult succes decât o postare în care lucrez (deși a doua mă reprezintă mai bine). Dacă eram un iepure pe trotinetă (adică îmi puneam un filtru de tip Snapchat-Instagram), angajamentul postării creștea cu 100%.
4. Se spune că “zâmbești frumos ca un copil” sau că râsul ne apropie de copilărie.   Răsul în hohote este emoția numărul 1 pe Facebook (cea mai folosită), iar amuzamentul este pe locul doi. Deci intrăm în rețelele sociale, ca să ne regăsim copilăria, sufletul de copil. Este Lumea Pierdută, a Copilăriei, unde putem rămâne copii, unde nu îmbătrânim. Tinerețe fără Bătrânețe și Viață fără de Moarte.
5. Faptul că avem sute sau mii de prieteni pe Facebook este, de asemenea, un comportament infantil. Numai când eram copii ne împrieteneam rapid, cu oricine ne zâmbea, era îmbrăcat bine și ne dădea un like (aici am exagerat :))) ). Dar gândiți-vă la comportamentul de împrietenire pe Facebook – este naiv și se rezumă la standarde simple: mă place sau nu. Dacă noul prieten ne dă like-uri, ne apreciază, comentează și râde la glumele noastre, se poate califica la statutul de prieten interesant pe Facebook. Cam atât cer și copiii când se împrietenesc între ei.
6. Ne invită să nu mai raționăm și să comunicăm prin emoții. Butoanele de reacții sunt toate emoționale: îmi place, nu-mi place, sunt furios (o emoție populară pe Facebook) etc deci suntem invitați să reacționăm ca niște copii, să ne obișnuim cu astfel de reacții, să ne transforme obieceiurile de comunicare, să ne transformăm și noi. În copii. Care ne exprimăm dorințele, alegerile, gândurile, prin emoții. Virtuale. Adică suntem pregătiți pentru Web 4.0 despre care am scris aici.
7. Tipul de conținut care are succes pe Facebook este storytellingul. Citim din ce în ce mai multe povești. Multe false. Dar despre selecția subiectelor și modul de construcție al storytellingului pe Facebook, într-un viitor articol.

De ce suntem infantilizați si obișnuiți să ne exprimăm prin emoții?

1. Interese comerciale. Toate companiile își doresc clienți care să reacționeze și să treacă la actul de cumpărare emoțional. Majoritatea spoturile publicitare își bazează mesajele pe emoții. Este mult mai greu să convingi o persoană să performeze actul de cumpărare pe baze raționale și este mult mai ușor să o faci să cumpere compulsiv, pe baza emoțiilor. Deci noi-copii suntem clienți mult mai valoroși pentru publicitatea de pe Facebook în comparație cu noi-adulți.
2. O comunitate formată din copii este mult mai ușor de gestionat decât una formată din adulți. Gândiți-vă că Facebook este un sistem totalitar, nu democratic, nu există instanțe umane pe care le poți contacta, reclamațiile tale sunt tratate de un sistem imanent, robotizat, care poate da curs cererii tale sau nu (de exemplu, dacă reclami un cont fals, el poate fi închis sau nu. În cazul în care nu este închis, nu există instanță de recurs). Cu toate acestea, nu s-a înregistrat nicio revoltă contra Facebook, pentru ca revoltele copiilor sunt scurte și emoționale. Primesc o nouă jucărie/aplicație și uită pentru ce s-au revoltat.

Social Media