Vom renunța la televizoare, laptopuri și telefoane (citește aici despre Web 5.0)
Vor dispărea ecranele, adică televizoarele, laptopurile și tabletele, ceea ce eu anunțam încă din 2010, ca premisă a Teoriei mele, că vom abandona alfabetul scris și vom comunica prin imagini. Peste 10 ani, ’’tehnologia Light Field Displays va proiecta imagini 4D direct în retina noastră’’. Prin intermediul unei perechi de ochelari, de exemplu. Aceste dispozitive nu vor înlocui numai televizoarele, tabletele si laptopurile. Ci și ecranele telefoanelor.
Ne vom “construi” animalele de companie
Vei putea să îți ’’construiești’’ animalul de companie grație tehnologiei CRISPR (Continuous Regularly Interspersed Short Palindromic Repeats) care permite, într-un mod ieftin și eficient, să editezi genele pisicii tale, de exemplu. Pe care o poți transforma într-un fel de tigru. ’’Mâine, familia ta va putea să aibă în casă un tigru construit genetic, de dimensiunile unei pisici’’. Bacteriile și algele vor fi ingredientele viitorului. Dacă ești vegetarian, dar ai vrea totuși să mănânci carne, vei avea posibilitatea să consumi numai animale care nu au fost ucise, pentru că au fost construite genetic. Adică ’’gustoasa friptură lipsită-de-vinovăție va avea omega 3, în loc de grăsimile care produc colesterol. Zgârâie-norii vor fi vii, pentru că vor fi construiți din creaturi microscopice, precum bacteriile”.
Vom fi prizonierii publicității
Nu vei mai scăpa de publicitate, care va deveni un ’’rău necesar’’. Dispozitivul de comunicare care va înlocui telefonul va fi gratuit, adică nu te va costa nimic, dar vei plăti pentru el, prin publicitatea imersivă. În care vei plonja, prin tehnologia 4 D, în momentul în care vei deschide aplicația/platforma. Așa cum, în acest moment, ești înghițit de publicitatea de pe Facebook, de exemplu, care se manifestă, totuși, destul de puțin agresiv, pentru că este în 2D). În 4D, însă, va fi mereu în jurul tău, o vei respira, o vei auzi, o vei simți. ’’Vei fi conectat, mai mult ca niciodată, cu publicitari, care vor găsi moduri inteligente de a-ți influența comportamentul, pe baza unor tehnici asemănătoare biometriei, pentru care ți se monitorizează starea de sănătate.
Telefonul va fi implantat în corp
Vei avea cel puțin un dispozitiv implantat în tine (asta se va întâmpla încă din 2025, deci peste 7 ani). Aceste cercetări încearcă să sporească puterea și viteza creierului, în sens calitativ și chiar cantitativ (prin adăugarea cipului, va crește și în dimensiuni – citește articolul meu despre Web 5.0). ’’Pe măsură ce lumea se va schimba, creierele vor începe să fie din ce în ce mai mari, mai puternice, pentru a ține pasul cu adaptarea la schimbarea mediului înconjurător și a celui cultural. Există deja astăzi, dispozitive care pot da creierului uman capacitatea sonarului unui submarin’’. Mâine asistentul-personal (despre care voi scrie într-un viitor articol, privind Inteligența Artificială), va fi în creierul tău.
Bonus: nu-ți vei mai recunoaște descendenții