Cineva totuși se ocupă

Suntem singuri în Univers? Da, suntem singuri. Nu mai există nimic.

Trebuie să ne chinuim, să ne facem mereu dreptate, să fim mereu judecători, polițiști și călăi. Să pedepsim, să punem lumea în ordine. Pentru că suntem singuri acasă. Dacă nu facem noi curat, cine va face?

Să vă spun o povestioară. Eu sunt mare iubitor de pepeni. Dar maaaaaaareeeeeee. Adică mănânc un pepene pe zi toată vara. Ca urmare, cunosc bine-bine pepenii, toți vânzătorii de pepeni din București – și acum când o să mă întorc, o să găsesc pepeni la cineva, nu vă spun unde, să nu mi-i luați 🙂

Deci mare consumator de pepeni. Mană cerească pentru orice vânzător, pentru că eu cumpăr mult și constant 🙂 Într-o seară, văd o persoană pe care o cunosc de mult timp, o respect și o apreciez, deci văd persoana respectivă că scrie pe Facebook că are pepeni buni. Hoho, i-am comentat imediat și în aceeași seară m-am înființat să cumpăr. Numai că am nimerit la altcineva. Care s-a dat drept persoana respectivă. Mai exact a spus că e în spital, dar că îi ține locul etc. Ok, eu sunt un om care dăruiește încredere. Mi s-au spus o groază de povești despre cât de minunați sunt pepenii, atât de minunați încât am luat doi mari în acea seară. Oamenii respectivi mi-au spus că dacă nu sunt buni mi-i schimbă, eu am plecat fericit și am zis că mă întorc a doua seară, să continuăm aventura gurmandă, adică să mai cumpăr. Am ajuns acasă și cele două matahale de pepeni erau borș. Acum nu e neapărat foarte grav că am cărat matahalele, nici că am dat mulți bani. Grav e că nu am mâncat pepene în acea seară, iar asta era cina. Foarte nervos, am făcut poze cu borșul, i le-am trimis pe Facebook persoanei pe care o respect și apreciez foarte mult, cum spuneam și m-am întors la locul crimei. Unde fusesem ucis eu, adică. Acolo, surpriză: cei doi, închiseseră șandramaua. Iar persoana de încredere mi-a răspuns pe Facebook că am fost înșelat de doi escroci care aveau pepeni vechi, care s-au dat drept cine nu erau etc etc etc. Au abuzat de încrederea mea. Bun. Ce am vrut să fac? Ceea ce fac mereu: eu sunt foarte reactiv. Am vrut să sun la Poliția Locală și să-i reclam pentru comerț neautorizat pe stradă, că asta făceau. Și Doamne ce mult am vrut să sun. De fiecare dată când treceam pe acolo, voiam să mă opresc, să merg la ei și să le spun: aha, credeați că m-ați înșelat și ați scăpat? Lasă ca vedeți voi. Că redeschiseseră șandramaua lor, care era o Dacie Papuc, ca să-i păcălească și pe alții. Deci îmi doream mult să-i pocnesc, să-i răzbun, să-mi fac dreptate, să-i împiedic să mai înșele alte persoane, tralala-lilillili. Dar m-au oprit vorbele cuiva, care îmi răsunau în urechi: nu tu trebuie să-i judeci, cine suntem noi să judecăm? Și m-am abținut și m-am abținut, Doamne cât m-am abținut! Apoi, într-o seară, am aflat că a venit Poliția Locală și i-a amendat pe respectivii pentru ca vindeau neregulamentar  în stradă. Vă dați seama? S-a întâmplat exact ce meritau. Eu nu am făcut nimic. Dar ei au primit ce meritau.

Suntem singuri în Univers? 🙂 Cu siguranță, nu. Noi trebuie să judecăm, să punem în aplicare, să pedepsim? Cred că nu. De fapt, ne pedepsim pe noi-înșine. că atunci când facem rău cuiva, ne facem rău nouă.

Cineva se ocupă de tot. Asta e foarte clar. Mai amintiți-vă de povestea mea din când în când. Mai ales când vreți să striviți pe cineva, să instaurați Dreptatea etc etc etc

Dreptatea e subiectivă 🙂

Și Binele. Dar parcă e totuși mai bine să-ți vezi de treaba ta și să faci bine. În rest, lucrurile se vor aranja așa cum trebuie. Nu suntem singuri acasă 🙂

 

Dacă ai găsit articolul interesant, sprijină acest blog, printr-o donație: 

RO27INGB0000999901536129
ING Bank Bucuresti

4 Replies to “Cineva totuși se ocupă”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *