Am iubire, n-am iubire, vreau iubire, nu primesc suficientă iubire. Aș vrea să fiu iubit/iubită. Mai mult sau mai puțin. Ați auzit aceste cuvinte?
Păi ce e iubirea asta? Simplu: uită-te puțin la tine. Așa cum ești acum când citești, nu cum apari în selfie pe Facebook. Ești un om. Când zâmbești devii mai frumos, dar ai momente când ești horror, ai momente când ai vrea să nu te vadă nimeni și închizi ușa, ai momente când ai vrea să te vadă toți și nu te vede nimeni. Iar dacă te vede cineva, te bucuri. Ești un om. În principiu ești horror, că ambalajul asta de piele și compoziția de carne și oase nu sunt cine știe ce. Acum uită-te în jurul tău. Sunt oameni în jurul tău, că e Crăciunul. Unii îți plac, alții nu. Sau unii sunt cum îți place ție, alții nu îndeplinesc standardele tale. Cine nu le îndeplinește? Enervantul ăla? Despre care ai descoperit că e și prost? Cum să-ți placă un prost? Nici nu discutăm despre asta, deci domnu’ Bădău scrieți mai departe, că despre chestiunea asta nu avem ce discuta. Bine, bine. Dar un leneș îți place? Daaaar uuuuuuunnnnnnnn om fără caracter, un laș, un papă-lapte, un broscoi și unul care seamănă cu o agrafă înfiptă într-un toc de ușă? Clar nu!!!!!
Acum gândește-te de câte ori ai spus într-o relație aceste cuvinte: prost, leneș, om fără caracter, înlocuiește broscoi cu bou, etc? Sau altele, multe asemenea? Le-ai spus persoanei iubite. Sau le-ai gândit. Sau le vei spune. Sau nu le-ai spus, nu le spui și nu le vei spune, situație în care stai jos, coroniță și statut de înger în perioadă de probă, că te supraveghez, fiindcă probabil nu exiști.
Deci iubești un prost, un broscoi, un om fără caracter și un laș. Da. Pentru că despre asta e iubirea. Iubirea nu este o vizită la hypermarket, o plimbare printre rafturi, în căutarea celei mai bune variante calitate/preț. În rafturi sunt oameni. Iubirea este despre oameni. Saci de carne cu o privire ușor nătângă, ce caută să pară interesanți. Până ajung în coșciug și atunci da, dă-mi un selfie să mă uit la el (în paranteză fie spus și e o paranteză scurtă, mă întreb câți dintre cei care se închinau la coșciugul regelui MIhai se gândeau ce se află înăuntru, adică un om de 96 de ani după 2 ani de luptă cu cancerul – nimeni nu se gândea la asta, toți se gândeau la poze).
Ei sunt oamenii. Așa cum îi știi. În încercarea continuă de fi mai buni, de a sta pe loc până la următorul autobuz, de a porni înapoi din greșeală sau din suferință, în speranța că va trece un om frumos și-i va duce înapoi în stație sau cu două stații mai înainte sau măcar de a-i pune în picioare…
Aceștia sunt oamenii. Ai văzut ceva mai frumos? Chiar suntem cele mai frumoase forme de viață din Univers, așa, cu bune și cu rele, cum am descris mai devreme…
Și atunci iubirea este despre ce? Este despre a-i iubi pe toți. Pe toți cei care se află în încăpere acum cu tine: și pe cel care pare nătâng și pe cel care te-a enervat și pe cel pe care nu l-ai plăcut niciodată. Pentru că, într-un fel sau altul. ei sunt ipostazele în care va fi omul de lângă tine de-a lungul întregii tale vieți. Așa va fi el mereu. Uneori prost, uneori enervant, uneori va închide ușa, alteori o va deschide ca să-l iei în brațe, uneori o va lua înapoi din greșeală sau din suferință, dar alteori va trece pe lângă tine cu motocicleta și te va duce cu două stații înaintea autobuzului sau chiar până la capăt, ca să priviți împreună apusul, pentru că iarna soarele apune repede și trebuie să te grăbești….Dar numai dacă-i vei iubi pe toți cei de lângă tine, în toate ipostazele lor, vei învâța și vei putea să iubești cu adevărat omul de lângă tine în toate formele, personajele, durerile și bucuriile vieții sale. Omul de lângă tine este toată lumea. Toți oamenii, de aceea te-ai îndrăgostit de el.
Crăciun Fericit
