Continui povestea vieții mele, pe care am început-o aici (dacă nu veți citi prima parte, nu o veți înțelege pe a doua): Continue reading “Povestea vieții mele (II)”
Povestea vieții mele (II)
Cum a fost o ploaie la Montpellier
Eram la Montpellier, acum mulți ani, cu o bursă doctorală europeană și, așa cum procedez mereu, m-am dus la o cafenea, ca să lucrez. Mi-am luat o cafea, am deschis laptopul și am început să scriu la teză, pe terasă. Cafeneaua era în centrul orașului, exact în Piața Centrală, multă lume, o atmosferă relaxantă și zâmbitoare. Cald, soare.
Dintr-odată, de nicăieri, cerul s-a făcut negru, exact ca astăzi la București și a început o ploaie sălbatică, cu bulbuci, de tremura copertina deasupra capului meu. Lumea s-a refugiat lângă noi, la mese, orașul părea un vas care se scufundă, iar locuitorii se refugiau care încotro, ca să scape cu viața. Apoi s-a întâmplat minunea:
Ce s-a întâmplat cu Kitty
Cei care mă cunosc știu că Kitty era mai mult decât un membru al familiei pentru mine. Eram nedespărțiți: o luam cu mine în parc, la școală, peste tot pe unde mergeam, cu mașina (mă aștepta cuminte în spate), am mers împreună în Vama Veche, locul de unde am adoptat-o,
L-am găsit
Pe acest om, despre care scriam, pe 16 aprilie, pe contul meu de Facebook:
“De puțină vreme, am cunoscut un preot ale cărui vorbe îmi merg la suflet. Nu credeam că se va mai întâmpla așa ceva, pentru că sunt exigent, critic și specialist în Antropologia Comunicării 
☺ Deci observ și fără să vreau tehnici de manipulare și mai ales, mă scot din sărite cele ieftine și depășite. Iar Biserica foloseste o multime.
Nu credeam că un reprezentant al Bisericii, care mi se părea o instituție mediocră, depășită de vremuri, lacomă și megalomană, va putea să se interpună între mine și Dumnezeu.
Povestea vieții mele (I)
Sunt fiul unui moț și al unei oltence care a lăsat Oltenia de dragul lui și a fugit la el, în Ardeal.
Tata s-a născut pe un vârf de deal, știți un deal din acela din Țara Moților, cu trei case în vârf, cu căpițe de fân și cu urși care stau la o țigară pe marginea drumului care șerpuiește prin păduri până sus. O țigară din coceni de porumb, desigur.
De pe vârful dealului unde s-a născut tatăl meu se vede Muntele Găina, un munte important pentru noi, moții. Acolo e Târgul de Fete, unde mergeai să-ți găsești aleasa, pentru că în cele trei case din vârful dealului optiunile erau limitate. După ce o luai de la Târg și o jucai o horă câteva duminici, o duceai acasă la tine. Din secunda în care trecea pragul casei tale, trebuia sa o iei de nevastă, nu mai exista drum de întoarcere. Nu puteai să joci șotron, pe prag, să țopăi înainte și-napoi, nimic. La noi moațele sunt ocoșe si nu cred că mai este nevoie să traduc acest cuvânt – este destul de relevant modul în care sună 🙂 )