Tot ceea ce se întâmplă are un vinovat exterior, tot ce nu merge bine poate fi îndreptat de către un singur om: Conducătorul. Tătuca. Țarul. Regele. România s-a tăvălit într-un bocet fără de sfârșit la moartea Regelui, am văzut diverse postări de tipul “am rămas orfani” !!!????, “ne-a lăsat singuri” (!!???), “numai el putea să ne scape de comunism”. Toate, proiecții îndreptate spre Conducător. Si la alegerile pentru președinție funcționează foarte bine Mitul Salvatorului. El, cel aflat în fruntea țării, ne va salva. De cine ne va salva? De noi, probabil. Aspect mai puțin important. Important este că el, Conducătorul, nu noi, poate să ne salveze. Ceea ce înseamnă că românii duc dorul unei dictaturi, cum este cea din Rusia, a lui Putin. Doresc o mână forte, un dictator, care să măture cu corupții, oricum în România nu există prezumția de nevinovăție, iar acuzat=condamnat și să ne readucă respectul+demnitatea. El. Dictatorul. Pentru că numai un dictator ar avea puteri așa de mari. Într-o democrație funcționează principiul reprezentativității. Noi suntem puterea. Și o dăm unor oameni care ne reprezintă. Nu suntem un popor bolnav de lepră care trebuie salvat de cineva adus dinafară. Apropo, mai există și mitul Principelui Străin. Vrem un german la președinție, Rege străin, că Duda e român, nu l-am fi acceptat nici dacă era inventator – vă dați seama ce părere proastă avem despre noi? Vă dați seama ce părere proastă au despre ele toate bocitoarele care se torsionau plângând că au fost lăsate singure în caracatița….Care caracatiță? A propriului popor? Adică a lor? Deci Conducătorul ar trebui să fie un fel de psihanalist care să ne scape de noi-înșine. Ne-ar salva un Conducător?
Să le luăm pe rând.