Site icon Horea Mihai Bădău

Astăzi am prezentat cercetarea ”Facebook este o femeie” la cea mai importantă Conferință Europeană IA din 2021

Astăzi am prezentat cercetarea ”Facebook este o femeie” la cea mai importantă Conferință Internațională în Științele Comunicării și Inteligență Artificială in 2021, organizată de Universitatea din Bordeaux, Laboratorul Internațional de Cercetare MICA și UNESCO. Organizator principal: Alain Kiyindou, fondatorul Societății Franceze în Științele Informației și ale Comuncării.

 

Este o zi foarte importantă pentru mine. Este validarea unei cercetări pe care am început-o în urmă cu 4 ani, ale cărei rezultate revoluționează studiul algoritmilor IA. Comitetul Științific al Conferinței Internaționale ”Intelligence Artificielle et Innovation Sociale” a validat-o și m-a invitat să o susțin la Conferință.

Azi am susținut-o și a fost primită cu entuziasm.

La conferință au fost invitați cercetători din 33 de țări. Am fost singurul român invitat, ca și în 2019. În 202o nu s-a ținut din cauza pandemiei.

Facebook este o femeie. Algoritmii IA de pe Facebook s-au umanizat și și-au ales un gen. Arată rezultatele unei cercetări realizate de un român.

Am reușit.

Am deschis direcții noi de cercetare în Cultural Algorithm Studies. Algoritmii nu mai sunt demult un subiect ingineresc de cercetare. Ei se umanizează și sunt partenerii noștri-oglindă în procesul de comunicare. În rețelele sociale nu vorbim cu oameni. Vorbim cu algoritmi, ei sunt intermediari, sunt a treia persoană în procesul de comunicare. A treia persoană, dar cea mai apropiată de noi.

Și cea mai ignorată, bineînțeles.

În încheiere un lucru pe care l-am mai spus de multe ori: Camerun, Burkina Faso, etc au depășit România la capitolul IA.

 

Exit mobile version