Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății, a zis, cu ceva vreme în urmă, că numărul de îmbolnăviri a fost ajustat, cu tot felul de metode, în toamnă, înaintea alegerilor.
Adică a fost măsluit.
Informație peste care noi am trecut destul de repede. Nici nu și-au zornăit epoleții ofițerii din presă, că au primit ordin să mănânce ciorba la popotă.
Deci a trecut și am uitat.
Acum sunt aproximativ 6.000 de câteva zile. Eu cred că suntem la 6.000 de câteva zile, nu pentru că nu mai crește numărul de îmbolnăviri, ci pentru că au ieșit oamenii în stradă, iar celor de la conducere le e teamă să arate cifrele reale, pentru că ar trebui să introducă noi restricții și asta ar duce la revoluție. Deci, le ajustează cum au făcut și înainte de alegeri, să se liniștească lumea, să se retragă în case și apoi o să aflăm cum stă, de fapt, situația.
Cert este că dacă nu s-au închis încă magazinele în timpul săptămânii la ora 18, este datorită celor care protestează în toată țara.
Datorită lor.