De ce nu se anunță zilnic, așa cum se anunță numărul de îmbolnăviri sau numărul de vaccinați, școlile care trec în scenariul galben sau roșu?
Întrucât urmăresc multe pagini de Facebook văd în fiecare zi cum trece câte o școală înapoi, la învățământ online. De ce? Pentru că se îmbolnăvesc copiii! Și părinții, bineînțeles.
De ce nu se anunță acest cifre? Tăcerea asta este un atentat la siguranța sanitară a populației, pentru că școlile devin treptat bombe epidemiologice. Neanunțate. Habar nu ai că în orașul tău cutare școală a trecut în scenariul galben sau roșu. Afli numai când începi să tușești și ești anunțat că și la școala unde merge copilul tău sunt cazuri.
Deci se revine la învățământ online, cu fiecare școală care intră în scenariul roșu sau galben.
E corect că revine epidemia pentru că părinții au dorit câteva săptămâni de vacanță, fără copii? E corect față de noi toți, cei care vom suferi consecințele?
Nu e corect. Dar ce mai e corect în România?