Navalnîi va muri în închisoare

Navalnîi va muri în închisoare

Așa a scris azi un ziarist moldovean, adică din Republica Moldova și a fost preluat repede de un cunoscut ziarist și lider de opinie din România.

Dincolo de faptul că opinia sa arată cât de adânc este în oasele moldovenilor frica de Putin, fapt de înțeles, mai arată cât de puțin se înțelege ce se întâmplă acum în Rusia.

Să moară Navalnîi în închisoare ar fi cel mai rău lucru care i s-ar putea întâmpla lui Putin. Ar scoate masele în stradă și ar fi, cel mai probabil, înlăturat.

Otrăvirea lui Navalnîi a fost cel mai rău lucru care i se putea întâmpla lui Putin și, așa cum am scris aici, arată cât de puțină putere are. Cât de putina putere are Putin 🙂

Acum îmi place atât de mult jocul de cuvinte, că-l voi continua puțin: Putin va șterge putina :)))

Puțină lume a observat că, la sfârșitul anului trecut, Parlamentul rus a votat o lege care-i conferă imunitate lui Putin și după ce-și termină mandatul. Putin are trollerele în dulap.

Acum se trage de timp pentru negocieri. Se trage de timp pentru ce va fi după.

Navalnîi a fost închis într-o închisoare de maximă securitate tocmai ca să nu i se mai întâmple nimic!

Să stea acolo, până se ridică de la masă generalii și decid încotro post-Putin.

Nu Putin are puterea în Rusia. Nu Iohannis are puterea în România. Generalii au puterea. Și unii generali au decis să termine epoca Putin. Am scris despre asta pe larg pe blog.

Dacă mergeți pe Coasta de Azur, veți observa că sunt aproape le fel de mulți ruși ca francezi. Proprietari. Pe Promenade des Anglais, cântă ruși la chitară. La Monaco nu ai ce căuta, ca bancher, dacă nu știi rusa. Târgul de Crăciun de la Monaco, de acum trei ani, cel mai luxuriant din istoria Principatului, a fost cu tematica rusească, finanțat de ruși. Cu Matrioska gigantice 🙂 A fost drăguț 🙂

Rușii sunt în Occident. Rușii sunt în Europa. Principalul post de radio de la Nisa transmite știrile în rusă și în franceză. Există un post de radio numai în rusă.

Acei ruși nu-l mai vor pe Putin. Vor să fie și în Rusia ca în Occident. Să nu se mai întoarcă acasă și să aibă impresia că se întorc în timp cu 30 de ani. Acei ruși îl dau jos pe Putin.

Acei ruși l-au otrăvit pe Navalnîi și tot ei l-au scăpat. Și asta arată slăbiciunea lui Putin. Dacă îl otrăveau oamenii lui Putin pe Navalnîi, nu mai scăpa sau dacă scăpa, îl otrăveau iar sau dacă scăpa și după asta, nu permiteau să fie dus în Germania, cu un avion special! Adică în Occident.

Navalnîi stă acolo, în închisoare bine păzit. Nimeni nu se întreabă cine a filmat cu drona palatul lui Putin, care se pare că nu e palatul lui Putin, nimeni nu-și dă seama că Rusia e acum ca o strecurătoare.

Dacă nu avea arme nucleare, era deja rezolvată situația. Dar e delicată. Și rușii stau mult la masă. Ca românii. Mănâncă și beau până dimineața. Și abia decid cine filmează cu drona :)))

Hm

Uneori mă întreb, dacă toți analiștii români care scriu despre situația din Rusia sunt orbi sau au mască pe ochi? Rusească?

E de gândit. Rușii sunt și aici. Dar aici sunt oamenii lui Putin. E normal, noi suntem o țară mai înapoiată. În timp, cu 30 de ani.

 

Citiți și acest articol.

Horea Mihai Bădău este Formator acreditat ANC; Lector universitar doctor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București; Profesor-cercetător la Universitatea Sophia Antipolis din Nisa, Franța (titular al cursurilor de Comunicare în Rețelele Sociale la anul III Licență, Master 1 INFOCOM, Master 2 DISTIC, Master 2 EMIC, Master 2 CCOSI); Profesor-invitat la Universitatea Franche-Comte, Montbelliard, Franta, Master 2 Produits et Services Multimedia, Master clasa A+; Cercetător-principal la Laboratorul de cercetare Sic.Lab Mediteranee Nisa-Toulon; Autor al primelor manuale de Social Media și de Jurnalism Online (Tehnici de comunicare în Social Media, Ed. Polirom, 2011 și Manual de Jurnalism Online, Ed. Tritonic, 2015); Autor al primei Teorii Social Media prezentată și validată la cel de-al XIV-lea Congres Științific al Societății Franceze în Științele Comunicării și Informației. Teoria a fost publicată, în urma Congresului, într-un volum editat de SFSIC la Editura Harmattan, Paris, 2015; Autor al primei Carte Etice a Rețelelor Sociale publicată în cea mai prestigioasă revistă științifică franceză, în Științele Comunicarii: Revue Française des Sciences de l’Information et de la Communication; Jurnalist la Realitatea TV (editor si editor-coordonator), Radio France Internationale (realizator talk-show), Mediapro (Fondator și Redactor Șef la portalului Mediapro – www.apropo.ro); Fondator și președinte al Asociației Consumatorilor de Media care a militat timp de 10 ani pentru respectarea principiilor deontologice in presa romaneasca