România Educată ca să fie Privată

Ceea ce observ eu în ultima perioadă este că actuala putere încearcă să ne inoculeze din ce în ce mai mult ideea, că ceea ce este Privat este Bun, iar ceea ce este de Stat, este Rău.

Eu sunt de acord din start cu asta. Haideți să privatizăm Președinția. Haideți să nu mai fie un loc călduț unde te instalezi și să treci prin teste, adică alegeri, numai o dată la cinci ani. Haideți să se pună în practică criterii de competență, haideți ca Președintele să vină la raport în fața Consiliului de Administrație și a Adunării Generale a Acționarilor, adică în fața noastră, a celor care l-am ales, cel puțin o dată pe an, să prezinte un raport de activitate și, dacă nu îndeplinește criteriile de competitivitate cerute, să fie dat afară. Alt președinte, mai bun.

Care sunt Criteriile de Competitivitate minime pentru un președinte? Nu există. Eu lucrez la stat și la noi, la stat, există criterii minime: eu trebuie, minim, să realizez și să public o cercetare într-o revistă științifică de prestigiu în fiecare an, să fiu acceptat în fiecare an la cel puțin o conferință internațională etc etc.

Ups, adică și la stat există criterii de competitivitate, nu suntem doar o gloată de bugetari leșinați care căpușam banii câștigați cu sudoare de cei de la privat? Nu, nu suntem asta. Iar președintele ar trebui să știe acest lucru, că a fost profesor la un liceu de stat. Ce a făcut acolo? A  deschis o rețea mică, ilegală și privată de învățământ, adică a început să dea meditații acasă. Din care și-a cumpărat 6 case. Asta se dorește? Atunci de ce să mai meargă copiii la școală? Haideți să facem un sistem privat de învământ la domiciu, home schooling și copiii să primească învățătură în funcție de banii pe care îi dau profesorului. Ai bani, înveți, nu ai bani, nu înveți. Ai bani, mergi la clinică privată și te tratezi, nu ai bani, mori pe holuri, cum a pățit acel bătrân sărac, pe holurile unui spital din Corabia. Haideți să mergem spre asta. Și pe urmă, când nu mai avem bani, să dăm în cap unui om pe stradă, fără să fim prinși sau să furăm fără să fim prinși și, când am furat prea mult și ar putea veni ceasul socotelilor, să candidăm pentru președinție sau Parlament, ca să căpătăm imunitate și să scăpăm. Bună rețetă, nu? Și să câștige cel mai puternic, să nu mai facă degeaba băieții la sală pătrățele și mușchi, să-i folosească pe stradă, să fie legea junglei, cel mai puternic, cel mai bogat câștigă, celălalt să se târască pe unde poate, să moară fără să deranjeze. Așa a început nazismul. Rămân numai cei puternici, de ceilalți de descotorosim.

Oameni buni, suntem oameni! Principiul de bază al unei societăți democratice nu este individualismul. Nu este câștigul sinelui. Elon Musk a devenit cel mai bogat om din lume și nu știe cum să facă să-și dea averea. Societatea oamenilor și subliniez, a oamenilor, nu a animalelor, înseamnă că trebuie să avem grijă de toți membrii societății. Toți trebuie să aibă șanse egale. Oamenii deștepți sunt peste tot. Societatea civilizată este cea care le dă tuturor șansa să se afirme. Societatea civilizată este cea în care oamenii au grijă de oameni. Societatea civilizată este cea în care banul este un mijloc, nu un scop. Mașina este un mijloc de locomoție, nu un semn al valorii sociale.

Acum și o spun apăsat, mergem spre junglă. Spre stadiul de animale. Ne prostim, principala preocupare este să ne umplem burțile și asta se vede mai ales la sărbătorile religioase (!!!), să ne clădim o vizuină de lux și să ne satisfacem nevoile animalice.

Spre asta ne îndreptăm. Spre o societate în care principala valoare este banul, spre o societate în care cel care fură și nu e prins e deștept, spre o societate în care bombardierul, în loc să fie după gratii, e model, spre o societate în care descurcărețul trăiește, celălalt moare. Ca în pădure. Ne-am întors în padure, la legile naturii. Asta am reușit noi să facem după ce am fost eliberați din chingile dictaturii comuniste.

Domnule Iohannis, domnule Cîțu, noi știm că dvs glorificați Privatul, ca să ne obișnuiți cu ideea că veți vinde și ultimele active strategice de stat, cum sunt aeroporturile, Transelectrica, Hidroelectrica etc. Nu-i nimic, vindeți tot, că oricum cumpăr de la Carrefour și francezii fac profituri grase, că plătesc vânzătorii cu 700 de euro, în timp ce în Franța salariul minim pe economie e 1500 de euro. Vindeți tot. Dar, nu uitați că în timp ce vindeți tot, exact ca cei care taie pădurile Amazonului ca să scoată bani, în urmă va rămâne primitivism, sălbăticie, violență. Pentru că să furi e un act de violență socială, chiar dacă nu se manifestă fizic violența. Continuați așa, domnilor, să ne învățați că fiecare e pentru el. Citeam că în pădurile de la Tulcea au apărut șacalii aurii. Asta se întâmplă: în România, au apărut șacalii aurii. Iar viitorul se vede în țara pe care o copiem: oamenii se înarmează și își fac dreptate singuri. Închei cu un comentariu postat pe contul meu de Facebook, de Peter Gross, un om extraordinar, decan de facultate de Jurnalism din Statele Unite, Doctor Honoris Causa al Universitatilor din Bucuresti, Cluj, Timisoara etc…etc…pe care l-am cunoscut când am prezentat Carta Etică a Rețelelor Sociale la Cluj. Un om extraordinar. El mi-a scris așa aseară și redau integral comentariul său:

Ceea ce s-a întâmplat înainte de evenimentele teribile din Washington și acum după a fost construite de foarte mult timp. Situația se va înrăutăți, pentru că prea puțini republicani și democrați sunt interesați să calmeze lucrurile. Nu suntem într-un concurs politic, suntem într-un război ideologic. Evenimentul de care vorbin și toate celelalte evenimente sunt folosite pentru a incita susținătorii din dreapta și din stânga. Așa cum a spus mama mea în 2016, scena politică americană îi amintește de Germania de la începutul anilor 1930: comuniști versus naziști, fără spațiu sau reprezentare pentru cei care nu sunt nici unul, nici celălalt.

Spre asta ne îndreptăm. Spre Privata istoriei. Am trecut de gripa de la 1918, acum suntem in anii 30.

Au bon entendeur salut!

Horea Mihai Bădău este Formator acreditat ANC; Lector universitar doctor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București; Profesor-cercetător la Universitatea Sophia Antipolis din Nisa, Franța (titular al cursurilor de Comunicare în Rețelele Sociale la anul III Licență, Master 1 INFOCOM, Master 2 DISTIC, Master 2 EMIC, Master 2 CCOSI); Profesor-invitat la Universitatea Franche-Comte, Montbelliard, Franta, Master 2 Produits et Services Multimedia, Master clasa A+; Cercetător-principal la Laboratorul de cercetare Sic.Lab Mediteranee Nisa-Toulon; Autor al primelor manuale de Social Media și de Jurnalism Online (Tehnici de comunicare în Social Media, Ed. Polirom, 2011 și Manual de Jurnalism Online, Ed. Tritonic, 2015); Autor al primei Teorii Social Media prezentată și validată la cel de-al XIV-lea Congres Științific al Societății Franceze în Științele Comunicării și Informației. Teoria a fost publicată, în urma Congresului, într-un volum editat de SFSIC la Editura Harmattan, Paris, 2015; Autor al primei Carte Etice a Rețelelor Sociale publicată în cea mai prestigioasă revistă științifică franceză, în Științele Comunicarii: Revue Française des Sciences de l’Information et de la Communication; Jurnalist la Realitatea TV (editor si editor-coordonator), Radio France Internationale (realizator talk-show), Mediapro (Fondator și Redactor Șef la portalului Mediapro – www.apropo.ro); Fondator și președinte al Asociației Consumatorilor de Media care a militat timp de 10 ani pentru respectarea principiilor deontologice in presa romaneasca