Pentru că oamenii nu se mai testează, pentru că fie își dau seama că au COVID când rămân fără gust și miros și se tratează acasă în speranța că scapă, folosesc teste de la farmacii, care se pot comanda și online și apoi….tac mâlc. Tac, ca să nu intre în izolare etc. Mulți dintre ei nu sunt în grupele de risc, deci tac și speră că o să treacă cu bine, fără să ajungă la spital. Deja tratamentul este public, îl știe toată lumea, deci și-l cumpără singuri.
Asta s-a întâmplat. Unii nu se mai tem atât de mult de virus, deci nu se mai testează cu teste PCR care sunt monitorizate și duc boala pe picioare, cum se spune.
Mulți au simptome ca la o răceală mai gravă. Mai ales cei sub 25 de ani.
Controlul epidemiei scapă de sub controlul autorităților, ca să spun așa.
Soluția este, ca întotdeauna, testarea în masă, care încă nu se face. Numărul de cazuri nu scade. Doar că acum începe să se vadă cu adevărat procentul celor care ajung la ATI. Noi până acum vedeam multe cazuri și ne speriam. Sunt multe cazuri, dar nu le mai vedem și ne liniștim. Nu e ciudat, simplu și, într-un fel de speriat, felul în care funcționează psihologia spaimei? Nu se mai fac așa de multe teste, scade numărul de cazuri, ne liniștim. Când, de fapt, ar trebui să ne speriem mai rău, că mulți dintre cei care ar trebui să stea acasă izolați, nu stau. Nu s-au testat, nu știe nimeni că sunt bolnavi, iar ei ies din casă cu mască conformă sau nu, pun mâna pe suprafețe și se întorc acasă.
I-a păsat cuiva, vreodată, să nu-l îmbolnăvească ce celălalt? Sunt prea puțini din această categorie. Cei mai mulți merg pe filosofia: să-mi fie mie bine și în urma mea, potopul.
