Toți suntem AUR. Un român spune ”ăla negru” și imediat ne strângem în jurul lui să-i găsim scuze. Da, noi încă noi locuim la țară, în secolul XIX. Unde vine un străin în sat și îl identificăm ca atare: ăla negru. Așa facem diferența. Așa știm care e de-al nostru și care e de-al lor. Iar cel care e de-al lor a rămas în mințile noastre exact sub forma reprezentării din Evul Mediu, când celălalt, străinul, era periculos, pentru că putea să aducă boi, noi obiceiuri, nu era educat de instituția gura satului etc.
Nu s-a schimbat nimic în România.
Toți suntem AUR. Toți suntem în secolul XIX.
Toți ne mânăm repede familia și vitele seara în grajd și în casă și pândim la ferestre cine e nou în sat.
Nu există negru, alb, galben, cafeniu. Nu există român, englez, francez, german, congolez, rom. Nu există bărbați și femei. Există OAMENI. Nu sunt toți la fel. Nici nu au cum!!!! Dar ceea ce-i diferențiază este cultura nu rasa, etnia sau genul.
Nu mai suntem în secolul XIX când romul era iobag pe moșie, când bărbatul era stâlpul casei pentru că muncea la câmp, iar femeia nu prea avea puteri, nu mai suntem în secolul XIX când năvăleau turcii. Și te uitai pe geam și ziceai: uite, e unul negru în bătătură, deci nu e de la noi, că noi suntem albi.
Nu mai suntem AUR.
Suntem oameni. Suntem inteligență. Suntem comunicare. Suntem granițe deschise. Încă o dată, suntem inteligență.
Și, pentru că vreau să nuanțez: nu suntem toți AUR. Mai există și excepții. Sper că printre ele se numără cei care mă citesc.
Update: AUR se solidarizează cu arbitrul român acuzat de rasism. Exact așa cum am scris în articol. 🙂
