RomâniATI

RomâniATI

România e în ATI. Toată. De mult timp. Mai e stoarsă de politicieni cât se mai poate chiar și cât timp e în ATI, e stoarsă cât mai are o picătură de sânge.

Noi știm că e în ATI. Și o lăsăm așa. Lasă că merge și așa. Așa cum mai merge și mașina, deși nu i-am făcut revizia, așa cum mai merge și căsnicia, deși a dispărut, așa cum zic că tratez boala aceea veche care mă supără, dar o mai duc pe picioare cât se poate.

Merge și așa.

Și așa am mers noi cu RomânATI, exact cum am merge cu o Dacie hârbuită, care se zgâlțâie din toate încheieturile, dar merge și așa, dacă o ții doar într-a doua.

De aceea am stat noi în carantină, cel mai mult din Europa, la doar 300 de cazuri pe zi!! Pentru că ne era teamă că dacă avem mai multe cazuri pe zi se ducă de râpă toată șandramaua. Lumea stătea închisă în case mai mult de frica a ce pățește dacă ajunge într-un spital românesc, decât de frica virusului!

Am stat închiși în case, cel mai mult din Europa, la cel mai mic număr de cazuri din Europa, în speranța că se repară șandramaua, în speranța că se repară Dacia.

Și a venit valul doi al coronavorusului. Mai mare decât primul, cu 10.000 de cazuri pe zi, nu cu 300. Și s-a făcut praf și pulbere șandramaua. Am avut o Dacie 1310 la mâna a doua cu care am tot mers pe distanțe mici și nu am reparat-o capital, că nu am avut bani de reparații capitale. Dar la a doua, a treia prin oraș, mergea. Când a venit vara și am plecat la mare, pe A2, care atunci se întindea numai până la Lehliu, a doua viteză, a treia, a patra, 100kmh. O sută de km la oră, 5 minute, 100 de km la ora 10 minute. După 100 de km la oră 11 minute a crăpat toată șandramaua, m-am regăsit pe marginea autostrăzii, așteptând service-ul Dacia. Care a venit după 2 ore și a mai salvat doi colegi de Dacie care rămăseseră tot lângă porumb, dar pe partea cealalaltă a autostrăzii.

Asta e România acum. O imensă secție ATI care a tot fost cârpită, care a ținut cât tip am mers cu vitezele a doua, a treia prin oraș. Și, când a venit valul doi al coronavirsului, când am forțat-o la 100 km la oră, a crăpat cu totul. Se duce de râpă, ard oameni în ATI, avem cea mai mare mortalitate în Europa în spital…

Eu de atunci, am schimbat două mașini. Și, cu ultima, am făcut 140.000 de km, din care 100.000 prin Europa, fără niciun fel de probleme, fără nicio defecțiune.

Eu am schimbat de atunci mașini. Noi nu am schimbat România. Și ne lasă în drum, la marginea lanului de porumb și ia foc, când o ducem la 100Km la oră.

RomâniATI. Nu mai merge și așa. Trebuie să facem o altă Românie. Trebuie să schimbăm mașina, că noi stăm în ea, pe noi ne duce sau ne lasă în drum.

Horea Mihai Bădău este Formator acreditat ANC; Lector universitar doctor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București; Profesor-cercetător la Universitatea Sophia Antipolis din Nisa, Franța (titular al cursurilor de Comunicare în Rețelele Sociale la anul III Licență, Master 1 INFOCOM, Master 2 DISTIC, Master 2 EMIC, Master 2 CCOSI); Profesor-invitat la Universitatea Franche-Comte, Montbelliard, Franta, Master 2 Produits et Services Multimedia, Master clasa A+; Cercetător-principal la Laboratorul de cercetare Sic.Lab Mediteranee Nisa-Toulon; Autor al primelor manuale de Social Media și de Jurnalism Online (Tehnici de comunicare în Social Media, Ed. Polirom, 2011 și Manual de Jurnalism Online, Ed. Tritonic, 2015); Autor al primei Teorii Social Media prezentată și validată la cel de-al XIV-lea Congres Științific al Societății Franceze în Științele Comunicării și Informației. Teoria a fost publicată, în urma Congresului, într-un volum editat de SFSIC la Editura Harmattan, Paris, 2015; Autor al primei Carte Etice a Rețelelor Sociale publicată în cea mai prestigioasă revistă științifică franceză, în Științele Comunicarii: Revue Française des Sciences de l’Information et de la Communication; Jurnalist la Realitatea TV (editor si editor-coordonator), Radio France Internationale (realizator talk-show), Mediapro (Fondator și Redactor Șef la portalului Mediapro – www.apropo.ro); Fondator și președinte al Asociației Consumatorilor de Media care a militat timp de 10 ani pentru respectarea principiilor deontologice in presa romaneasca