Acum aștept să se termine criza coronavirusului

Acum aștept să se termine criza coronavirusului

Nu, într-o zi-două, nici într-o lună două.

Că e mai ușor să scoți tancul din cazarmă, decât să-l bagi la loc.

Dar vom avea un vaccin mai bun decât cel făcut de europeni. Sau europenii vor îmbunătăți vaccinul făcut de ei.

Încet-încet.

V-au plăcut primele 4 paragrafe?

Și mie. Asta ar trebui să auzim la știri în fiecare seară timp de două luni și tot nu ar fi suficient :))

Nu uitați totuși, că după Trump mai trebuie să cadă câteva regimuri totalitare.

Acum o întrebare pentru voi: credeți că chinezii sunt fericiți? Toți chinezii care sunt în poziții de conducere acum au fost școliți în Occident.

Eu am avut mulți studenti chinezi, mai ales la Masterele de elită, cum a fost cel de la Montbelliard, unde studenții lucrau în 3 D aplicații pe telefon. Studenții chinezi erau mereu triști când se întorceau în China. Mereu urmăriți când erau în Franța. Preferau să rămână în Franța.

Și acum să recitim informația de mai jos, din data de 19 august, pe care telefonul meu Huawei P30 Pro a introdus-o în fluxul de știri cu care a înlocuit fluxul de știri de la Google. O citez din articolul pe care l-am scris, firește, tot pe 19 august:

”Azi, telefonul meu Huawei P30 Pro (care a introdus flux de știri, pentru a-l suplini pe cel de la Google, iar fluxul de știri Huawei este 99% propagandă), a publicat următoarea știre: Xi Jinping stârnește nemulțumiri tot mai mari în rândul Partidului Comunist Chinez. Citez din știrea difuzată de Digi24 și de Huawei (să nu uităm că Digi24 are doi acționari ruși din domeniul energetic): Într-un interviu pentru The Guardian, Cai Xia spune că disidența în Partidul Comunist este, de fapt, largă, dar oamenii se tem să vorbească de frica represaliilor. Profesoara îl acuză pe liderul chinez că transformă ţara în „inamicul lumii” și că „a omorât un partid și o țară”.

Hm.

Oamenii se uitau la Trump și spuneau: un om puternic, degajă forță. Nimeni nu-l va putea da jos.

Oamenii se uită la Putin și zic: un om puternic, degajă forță (altfel decât Trump că e mai micuț), nimeni nu-l va putea da jos.

Oamenii se uită la Xi Jinping: e chinez. China e făcută din beton. Acolo toți stau drepți. Nu mișcă nimeni, fără să miște un deget Xi Jinping.

Știți de ce voi credeți cele trei scrise mai sus? Din două motive:

  1. Reprezentarea voastră despre realitate este construită de agenți de influență ai lui Trump, Putin și Xi Jinping. Și ei niciodată nu vor spune altceva decât ceea ce am scris eu mai sus
  2. Citez din acest articol: ”Am anunțat din 16 iunie (clic pe link) faptul că Biden va câștiga alegerile. De atunci și până acum, predicția mea a fost constant contestată. Ceea ce arată ce jos este nivelul la care se face analiză în România. Avem 5 televiziuni de știri, niciuna nu spune adevărul. Avem oameni de analiză. Cei buni fac parte dintr-una din categoriile descrise la punctul unu. Deci nu spun ce gândesc, așa cum nici ziariștii de la Antena 3 sau Digi24 nu spun exact ceea ce găsesc pe teren. Oamenii slabi de analiză se vântură pe la televiziuni, bat câmpii și vorbesc mult degeaba. Ceilalți, nu.

Acum s-a schimbat un lucru fundamental. Cei trei de la punctul 1 vor începe să lucreze împreună. Pentru că nu vor mai fi agenți de influență ai lui Trump, ci ai SUA, nu vor mai fi agenți de influență ai lui Putin, ci ai Rusiei, nu vor mai fi agenți de influență ai lui Xi Jinping, ci ai Chinei.

Iar SUA, Rusia și China nu mai înseamnă Trump, Putin și Xi Jinping (iar despre Xi Jinping este extrem de relevant că se spune ceea ce se spunea despre Trump, că a devenit inamicul lumii etc – și asta se spune în interiorul propriului său partid, Partidul Comunist Chinez!).

Nu credeți?

Uitați-vă ce se întâmplă, că azi se vede la televizor. E știrea zilei și e din SUA. Ce se întâmplă în China și Rusia nu se vede la televizor. Încă. O să se vadă 🙂

Referitor la criza coronavirusului, va continua sau nu?

Nu. Coronavirusul se va retrage încet-încet sau repede-repede, depinde de ritmul și calitatea discuțiilor (promit să revin pe acest subiect). Vaccinul va fi bun. Pentru că se va face colaborativ. Tancul va fi retras, greoi, în cazarmă. Pentru că viitoarele redute nu vor mai fi destrămate războinic, ci catifelat. Feminin 🙂

P.S. Albania nici acum nu înțelege ce s-a întâmplat. Pe ea a ocolit-o criza coronavirusului. Serbia a avut deja trei valuri puternice ale coronavirusului, (care au născut manifestații puternice de stradă anti-lockdown soldate aproape cu căderea guvernului – rezultat: guvernul a anunțat că se distanțează de Rusia). În Ucraina abia acum începe primul val. În Belarus e al doilea.

Interesul se va muta de la Vest, spre Est. Sper să primim și noi o pauză, dar noi suntem fix între Vest și Est.

Update: s-a vaccinat cu vaccin chinezesc, simbolic, in ziua alegerilor americane 🙂

Horea Mihai Bădău este Formator acreditat ANC; Lector universitar doctor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București; Profesor-cercetător la Universitatea Sophia Antipolis din Nisa, Franța (titular al cursurilor de Comunicare în Rețelele Sociale la anul III Licență, Master 1 INFOCOM, Master 2 DISTIC, Master 2 EMIC, Master 2 CCOSI); Profesor-invitat la Universitatea Franche-Comte, Montbelliard, Franta, Master 2 Produits et Services Multimedia, Master clasa A+; Cercetător-principal la Laboratorul de cercetare Sic.Lab Mediteranee Nisa-Toulon; Autor al primelor manuale de Social Media și de Jurnalism Online (Tehnici de comunicare în Social Media, Ed. Polirom, 2011 și Manual de Jurnalism Online, Ed. Tritonic, 2015); Autor al primei Teorii Social Media prezentată și validată la cel de-al XIV-lea Congres Științific al Societății Franceze în Științele Comunicării și Informației. Teoria a fost publicată, în urma Congresului, într-un volum editat de SFSIC la Editura Harmattan, Paris, 2015; Autor al primei Carte Etice a Rețelelor Sociale publicată în cea mai prestigioasă revistă științifică franceză, în Științele Comunicarii: Revue Française des Sciences de l’Information et de la Communication; Jurnalist la Realitatea TV (editor si editor-coordonator), Radio France Internationale (realizator talk-show), Mediapro (Fondator și Redactor Șef la portalului Mediapro – www.apropo.ro); Fondator și președinte al Asociației Consumatorilor de Media care a militat timp de 10 ani pentru respectarea principiilor deontologice in presa romaneasca