Bune sau rele?

Bune sau rele?

M-am gândit să trec în revistă câteva lucruri despre alte zone spre care mulți români tânjesc. Ca să mai evadăm din subiectul covid, respectiv să călătorim puțin și să ne dăm seama dacă în România e bine sau rău. Textul de mai jos este pe baza experiențelor acumulate în cei 6 ani de predare în Franța, precum și a celor 140.000 de kilometri pe care i-am făcut cu propria mașină în Europa:

  • în Franța, ești prost-crescut dacă lași apa deschisă la duș sau la chiuvetă, în timp ce te săpunești. De ce? Pentru că o consumi degeaba. Temperatura iarna în casele din Franța este de 19-20 de grade, pentru a nu se consuma resurse. Și este considerată temperatura sănătoasă. Francezii spun despre români că au blocuri surchauffees, supraîncălzite.
  • Olandezii fac clar distincția între zi și seara. Ziua se lucrează foarte mult și se face sport, seara este destinată relaxării. Care include, obligatoriu, viață sexuală activă și consum de iarbă.
  • Germanii respectă cu strictețe ora prânzului și a cinei. Orice s-ar întâmpla, oriunde s-ar afla, ora mesei este sfântă: ora 13. La fel și ora cinei care nu este mai târziu de ora 20. În orașele germane, cu excepția Berlinului și a Munchen-ului, toate restaurantele se închid la ora 21. Rămân deschise numai cele turcești. Iar în orașele cosmopolite, cum este Munchen-ul, cele italiene. Orașele clasice germane (locuite în special de germani), arată ca niște cazărmi (inclusiv clădirile). Se trag obloanele și se doarme. Germanii se distrează și se relaxează în vacanțe, în alte țări. La ei în țară, muncă, producție, muncă. Reguli. Un german, în Magdeburg, i-a aranjat fostei meie prietene produsele pe bandă la supermarket – e ciudat să le pui la întâmplare și să ocupi spațiu inutil, trebuie aranjate ergonomic, ca să consumi tot spațiul tău de bandă.
  • Elvețienii, la fel ca francezii și germanii, nu risipesc banii. În Franța primești rest de un cent la supermarket, adică un ban la noi și ți se cere un cent, adică un ban. Elvețienii, deși câștigă considerabil, raportat la media europeană, preferă să-și facă cumpărăturile în Franța, să aibă case de vacanță în Franța, pentru că este mai ieftin. Elveția nu este țara perfectă. Refugiile de autostradă, cele gratuite, au toaletele pline cu seringi folosite și hârtie de toaletă aruncată pe jos, singurul loc din Europa în care am avut pană a fost la Lausanne, unde am încasat în cauciuc un ditamai pironul în centrul orașului (preferam să trec prin Elveția, pentru că vigneta anuală era de 30 de euro, deci mult mai ieftin decât să plătești kilometrul de autostradă în Italia), iar prietena mea de atunci a rămas blocată într-o toaletă de lemn, din zona de agrement de pe malul lacului din Geneva, pentru că se stricase încuietoarea. Iar toaleta de lemn, din locul exclusivist de agrement, plajă etc, semăna mult cu toaletele noastre din fundul curții. Elvețienii sunt extrem de rasiști. Pe mine m-au oprit o dată la vamă numai din cauza numărului, iar unui african aproape i-au demontat mașina și au făcut asta numai ca o șicană, să-i treacă cheful să mai intre în Elveția.
  • Italienii sunt oamenii cei mai indisciplinați. În trafic nu semnalizează, pe autostradă trebuie să ghicești ce va face micul Fiat din spatele camionului și ceea ce va face sigur este că-l va depăși cu 100 la oră, exact când ajungi tu aproape de el cu 140 la oră. Prin comparație, românii, maghiarii și slovenii sunt niște lorzi. Semnalizează, așteaptă să treci…Italienii nu țin cont de nicio regulă. De aceea a fost o destinație favorită pentru români la început. Acceptă orice, orice aduce bani, ca șmecherașii de la noi (de la ei a venit moda cu gulerul ridicat la tricoul polo). Femeile italience sunt extrem de dominante, de aceea italienii preferă româncele, de multe ori, ca a doua variantă. Iar româncele acceptă să fie a doua variantă, ceea ce este extrem de trist. Și italienii preferă să-și facă vacanțele în Franța, pentru că e mai ieftin. Hotelurile de 2 stele din Italia sunt îngrozitoare, abia de la trei stele încep să fie camerele locuibile, adică de la 85 de euro în sus (și în Franța lucrurile stau la fel, dar puțin mai bine). Pizza italienească chiar e bună, nu are nicio legătură cu cea de la noi, dar pastele bolognese făcute în Bologna sunt un mit. Toscana este exact ca Munții Apuseni. Valea Oltului este mai frumoasă decât Toscana, dar mai puțin promovată. La Roma am fost iertat de un grup de romi care voia să mă buzunărească grav, pentru că vorbeam română: au zis, lasă-l că e român. Un șofer de autobuz, de la linie publică, a greșit pur și simplu drumul și a fost îndreptat pe drumul cel bun de o pasageră care stătea pe un scaun mai în față. Ca și cum la noi 336 în loc să meargă la Universitate, ar ajunge la Piața Unirii, din greșeală. Cam așa.
  • Din ce în ce mai plin de români peste tot. Dacă în primii ani, numărul mașinii mele era privit cu încântare de români, chiar și de cei care spălau parbrize și li se părea puțin un euro, deși aici se mulțumesc cu un leu, acum s-au obișnuit. E plin de români. Peste tot. Inclusiv pe plajele exclusiviste de pe Coasta de Azur, de la Beaulieu-sur-Mer, de exemplu, unde întâlnești și grupuri de medici români, care plătesc vacanțe de mii de euro în vile exclusiviste și grupuri de romi români care sunt mai gălăgioși, indisciplinați și periculoși decât africanii (foștii campioni la aceste capitole). Acum doi ani de Paști, la Eze-sur-Mer, pe plaja, am auzit un grup extrem de gălăgios și care părea periculos. Am recunoscut înjurăturile, erau români. Am trecut pe lângă ei și le-am spus Hristos a Înviat. Mi-au răspuns, apoi unul dintre ei, cel mai bronzat, m-a întrebat dacă știu unde e gara. Iar altul, care probabil a fost impresionat că le-am spus Hristos a Înviat, a zis: nu te băga în seamă cu el, că nu e bine. Și am mers mai departe.
  • Spaniolii sunt fix ca românii. Mănâncă mult și consistent ca noi, pun preț pe valoarea mașinii, ca noi, seamănă mult cu noi, pentru și ei s-au eliberat dintr-o dictatură recent, ca noi. În Spania merg francezii care caută destinații de vacanțe ieftine și nu pot ajunge în Portugalia, cea mai ieftină. Mi-aduc aminte și acum cu amuzament de un autocar cu români care veneau de la Barcelona și la prima oprire pe autostradă în Franța exclamau: ce scumpă e cafeaua la automat aici! Cea mai scumpă e in Italia, apoi pe măsură ce mergi spre Vest, se ieftinește. În Portugalia nu am ajuns, îmi doresc să ajung, punctul cel mai vestic din sudul Europei la care am ajuns e Barcelona. Unde am stat încântat în centrul orașului, la două stele, într-un hotel foarte bun, cu 37 de euro, două persoane, fără să-mi vină să cred că e adevărat.
  • Un lucru interesant care se întâmplă când vii dinspre Vest spre Est, adică de când treci din Italia în Slovenia: începi să vezi oameni grași. Din Slovenia încep. Și apar cârnații la restaurantele de pe autostradă. Și în Italia se mănâncă multă carne, dar crudă și în combinații cu salată, dar mâncarea crudă, care se regăsește și în Franța, unde Auchan-ul este plin cu carne de cal, îți amintește că oamenii civilizați de acum sunt barbarii de ieri, care mâncau carne crudă în șa. Poate și un iepure, care și acum este fel principal de mâncare în Franța. La noi e giugiu-mugiu și-mi place mai mult această variantă 🙂
  • Cehii nu sunt în Estul Europei. Nici în Centru. Sunt în Vest. Cum îți dai seama că ești în Vest? Prin trei lucruri: oamenii sunt civilizați, sunt mulți turiști și la intersecții sunt africani care vând droguri. La hostelul unde am stat în Praga și unde eu, un tocilar naiv, încercam să pun în ordine bibliografia lucrării de doctorat, era un fum gros de-l tăiau cu cuțitul. Am terminat totuși bibliografia :)) Poate a ieșit chiar mai bine :)) Ce înseamnă civilizați? Am parcat mașina în fața hostelului. Era automat de parcare, se plătea 1 euro pe oră, până la ora 18. Apoi era gratuit. Era 18 fără cinci. Înaintea mea un tip a băgat 1 euro în automat, conștiincios. Și eu am zis: trebuie, pentru 5 minute? S-a uitat la mine ca la o arătare monstruoasă de pe altă planetă și a zis: bineînțeles. Nu te controlează nimeni, nu vine un echipaj de poliție în 5 minute să verifice dacă ai pus un euro în aparat sau nu, dar lumea pune, pentru că trebuie. La unele stații de metrou din Viena nu existau turnicheți, nu exista nimic, nu exista control. Ceea ce pentru mine, ca român, când am mers prima dată acolo, a fost șocant. Oamenii își luau tichetul de la aparate, apoi intrau în metrou. M-am gândit că poate e control în vagoane. Nu era. Dar nu e nevoie de controale și de coerciție ca să respecți regulile. E vorba de civilizație. Dar nici Viena nu e fantastic de civilizată. M-a pocnit unul cu duba în spate când eram la stop, apoi aproape mi-a căzut în genunchi, să nu chem poliția, pentru că nu avea actele în regulă. Nici ale lui, nici ale mașinii. Ok, am zis, închid ochii, dar mă ghidezi prin oraș pe unde vreau să ajung. Și m-a condus cu duba, am avut antemergător 🙂
  • Peste tot plutește nostalgia și aroma castelelor, a stilului de viață nobiliar. Nu există nou-îmbogățiți, ca la noi, sunt priviți cu dispreț. La ei castele se formează de-a lungul mai multor generații și nivelul de calitate este atât financiar, cât și cultural. Fără finanțe se mai poate, fără cultură, nu. În Franța, în Austria, unde oamenii se strâng în centru, ca să vadă spectacole de Operă pe un ecran gigant. La noi s-ar uita pe un canal gigant la Kanal D.
  • În încheiere, prefer totuși Franța. Deși francezii sunt înfiorător de zgârciți, la Masterul Clasa A+ de la Montbelliard, unde am fost profesor-invitat (clic pe link), unde Masterul avea o clădire dedicată, cu două etaje și laborator de VR pentru 24 de studenți (studenți care lucrau în 3 D și aplicații pe telefon), mi-au căzut la un moment dat 20 de centi pe jos. Decanul, care câștigă peste 10.000 de euro, e și director de Laborator de Cercetare etc, m-a întrebat: sunt ai dvs sau ai mei? Ai dumneavoastră, am spus eu zâmbind. S-a bucurat enorm, a luat moneda de 20 de cenți de pe jos și a zis: cu trei din astea îmi iau o cafea! Ia-ți o cafea liniștit, am zâmbit în gând. Mi-au asigurat tot, apartament chiar în clădirea Masterului, ca să ies la cursuri în șlapi, avion, tren, abonament la aqua gym între cursuri, dar mi-au pus orele 8 pe zi, iar în ziua în care nu aveam ore, m-au rugat să fac o videoconferință în VR cu profesorii de la toate facultățile din Franche-Comte, să le împărtășesc cercetările mele. Dacă tot a venit autorul primei Teorii Social Media, să-l stoarcem de tot. Și m-au stors. Au plătit, dar au și câștigat maximum posibil. Deci în ciuda multor lucruri pe care turistul nu le vede în Franța, rămâne o țară în inima mea. Pentru că, deși sunt falși, francezii zâmbesc foarte mult și sunt foarte politicoși, deci atmosfera este respirabilă, pentru că sunt foarte atenți la ce mănâncă și la calitatea vieții, care înseamnă exerciții fizice, excursii etc, chiar și la Universitatea din Montbelliard, despre care v-am povestit mai devreme, unde am fost storcoșit, după ce s-a încheiat săptămâna și am avut cele mai bune evaluări, decanul m-a luat și m-a plimbat cu mașina lui, la toate obiectivele turistice din împrejurimi și din Elveția, de dimineața până seara. Iar seara, m-a invitat la cină, în casa sa, care era ca un castel, unde pregătise 8 feluri de mâncare tradiționale, asezonate fiecare cu alt tip de băutură. Îmi place Franța, pentru că oamenii merg mult pe jos, sunt atenți la ce mănâncă, deci sunt supli, tineri și activi până la vârste înaintate. Nu pentru că muncesc mai puțin ca noi. Pentru că munca e munca, odihna, odihnă. În Franța e interzis prin lege să lucrezi sâmbăta și duminica, pentru că oamenii trebuie să se odihnească în weekend. Doi boulangers au făcut pușcărie, pentru că au vândut pâine duminica. La fel și noaptea, e interzis să lucrezi noaptea, pentru că noaptea oamenii trebuie să se odihnească. Categoriile exceptate, care lucrează în weekend, sunt plătite în plus. Noaptea, medicamentele costă mai mult la farmaciile non-stop, cu 1-2 euro, pentru că trebuie plătit în plus farmacistul care nu doarme, chiar și la spitalele de stat consultația în weekend este mai scumpă cu 30-40 de euro, pentru că medicul lucrează în weekend, de aceea românii care lucrează în Franța se bat pentru ore de muncă în weekend, ei vin în România și se laudă ce bine o duc acolo, dar niciunul nu spune că nu a mai avut un weekend liber de multe luni de zile. La noi nu ar lucra în weekend nici arși, dar acolo lucrează, că din orele de weekend vin banii, nu din salariul minim pe economie. Nu se știu multe despre diaspora și diaspora nu spune. Nu voi spune nici eu cum văd pe aeroportul din Nisa, de Sărbători, oamenii care mută jucăriile cumpărate de la Carrefour, în pungi nemarcate. Cum ar fi să vii în România cu jucării cumpărate de la Carrefour din Franța, unde sunt aceleași jucării, ca în România, dar mai mai ieftine decât cele din România? Nu ai mai fi un străin stât de valoros, nu?

 

Sper că v-am mai deturnat atenția de la covid, mai ales în aceste zile, care vor fi din ce în ce mai gri și din ce în ce mai friguroase, deci orice discuție despre altceva va valora aur curat, sper că vă simțiți mai bine în România. Și chiar ar trebui. La noi se pune lumea la masă și nu numără cât bagi în gură 🙂

Au bon entendeur salut! 🙂

Horea Mihai Bădău este Formator acreditat ANC; Lector universitar doctor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București; Profesor-cercetător la Universitatea Sophia Antipolis din Nisa, Franța (titular al cursurilor de Comunicare în Rețelele Sociale la anul III Licență, Master 1 INFOCOM, Master 2 DISTIC, Master 2 EMIC, Master 2 CCOSI); Profesor-invitat la Universitatea Franche-Comte, Montbelliard, Franta, Master 2 Produits et Services Multimedia, Master clasa A+; Cercetător-principal la Laboratorul de cercetare Sic.Lab Mediteranee Nisa-Toulon; Autor al primelor manuale de Social Media și de Jurnalism Online (Tehnici de comunicare în Social Media, Ed. Polirom, 2011 și Manual de Jurnalism Online, Ed. Tritonic, 2015); Autor al primei Teorii Social Media prezentată și validată la cel de-al XIV-lea Congres Științific al Societății Franceze în Științele Comunicării și Informației. Teoria a fost publicată, în urma Congresului, într-un volum editat de SFSIC la Editura Harmattan, Paris, 2015; Autor al primei Carte Etice a Rețelelor Sociale publicată în cea mai prestigioasă revistă științifică franceză, în Științele Comunicarii: Revue Française des Sciences de l’Information et de la Communication; Jurnalist la Realitatea TV (editor si editor-coordonator), Radio France Internationale (realizator talk-show), Mediapro (Fondator și Redactor Șef la portalului Mediapro – www.apropo.ro); Fondator și președinte al Asociației Consumatorilor de Media care a militat timp de 10 ani pentru respectarea principiilor deontologice in presa romaneasca