Se fac că plouă. Se fac că nu există cele 3.500 de cazuri, pur și simplu închid ochii și astupă urechile, în speranța că totul va dispărea.
Sincer, chiar mă gândesc să intru în politică. E atât de ușor de guvernat acest popor, cred că este cel mai ușor job care se poate face în România.
Greșești, calci în străchini, lumea nu reacționează. Iei cele mai proaste decizii, îmbolnăvești și omori oamenii, lumea trece peste asta. Nicăieri în lume nu se întâmplă așa ceva. Acolo unde există democrații. Primul meu șoc cultural în Franța a fost să citesc că guvernul și-a dat demisia. De ce? Pentru că promisese că ia niște măsuri în 6 luni și nu le luase. După 6 luni, presa a reamintit guvernului că nu a luat măsurile. Iar guvernul a demisionat. Nu-mi venea să cred. Veneam dintr-o țară unde politicienii nu se desprind de pe fotolii nici electrocutați.
Da.
E extrem de simplu să guvernezi în România. Iei măsuri greșite, deschizi școli, organizezi alegeri. Spui că va fi bine. Că nu vor aduce copiii boala acasă. Că mersul la vot este similar cumpărării unei pâini (hahaha). Apoi oameni se îmbolnăvesc, apoi oamenii mor. Și lucrează tot cu tine, au încredere tot în tine. În principiu ai putea să arunci tone de moloz peste electoratul românesc. Va scoate capul, se va scutura și-ți va strânge mâna.
Foarte simplu.
Deci trăiască guvernul, trăiască președintele.
Haideți să ne plimbăm prin parc. Săptămâna viitoare nu vor fi 4-5.000 de cazuri și acest lucru nu ne va afecta direct.
Guvernanții veghează să ne fie bine.
P.S. Ar trebui să revăd Titanicul, mai ales scena în care orchestra cântă pe punte în timp ce nava se scufundă.
