Fetițele sunt învățate de mici, de părinți, de societatea patriarhală, să fie prințese. Și ăsta nu e un bun.
Pentru că viața nu e un basm, iar ceea ce le așteaptă în viață nu are nimic de-a face de-a basmul. Transformarea lor în prințese le ajută numai până la 30 de ani, iar ajutorul este, dacă se poate numi așa, că le transformă în obiecte ale plăcerii pentru bărbați, care le pun în mașină, în casă, pe unde mai pot, le afișează ca pe niște insigne ale statusului de sine. Până la 30 de ani sau până la primul copil când, dacă nu reușesc să slăbească draconic și să ajungă din nou la statutul de prințesă, sunt înlocuite cu alte produse care produc plăcere.
Practic, părinții care-și învață fetele să fie prințese, le pregătesc pentru o viață de prostituție, în care fetele vor încerca mereu să fie pe placul bărbatului.
Că ce este bărbatul altceva, decât cel care știe să repare căruța, mușchiulosul casei, deci cel de care depinde toată lumea? Asta se întâmpla la țară, în 1900, dar deși nu mai suntem la țară, în 1900, acest tip de reprezentare socială continuă să existe și să fie cultivată.
Eu am avut primul șoc cultural în Franța, unde este ceva normal ca femeia să aibă iubit cu 20, 30 de ani, mai tânăr decât ea. Pentru că femeia este stâlpul, este sigură pe ea, cu un bun statut social, profesional și financiar, deci bărbatul este liana care se încolăcește în jurul ei. Nu invers. Deci își oferă un bărbat cu 20 de ani mai tânăr. Pentru că poate.
La noi femeile speră și fugăresc mereu acest ideal: să găsescă un bărbat bun, adică deștept, frumos și cu bani, în casa căruia să se cuibărească pe viață.
Și descoperă, între 30 și 40 de ani, că sunt alungate din cuibar, pentru că locul din cuibar era pentru o femeie-gonflabilă. Loc pe care l-au ocupat de când au decis și crezut că femeia trebuie să fie o prințesă.
Femeia nu trebuie să fie o prințesă, trebuie să fie un om, iar bărbatul dacă nu va mai fi răsfățat greșit în sensul de a primi ceea ce cere cu diverse părți ale corpului, se va educa și va învăța și el ce este o femeie.
Eram la MNAC, Muzeul Național de Artă Contemporană, pentru persoanele care citesc doar meme-uri și am văzut pe terasa cafenelei, un cuplu în care ea era supraponderală și el nu, ea nu era frumoasă, el da. Și am zis: sigur sunt străini. Și da, erau străini. Și el o iubea pe ea, pentru că nu nici el nu ea nu sunt produsul societății patriarhale, unde ea trebuie să fie la fel de slabă ca el, amândoi la fel de frumoși și el mai în vârstă. Un pic. Să țină umbrela. Peste prințesă.
Care se va uza pentru că numai păpușile gonflabile nu îmbătrânesc, deși și ele se mai strică, deci se schimbă.
Închei: viața nu este un basm, iar femeia este minunată pentru că este reală. Așa cum este ea.
