În primul rând, acesta nu este un articol publicitar. Articolele publicitare, dacă le voi scrie vreodată, le voi semnala cu litera (P) în fața titlului, conform Cartei Etice a Rețelelor Sociale, al cărei autor sunt.
La terasa Restaurantului Pescăruș mi-am scris ultima carte, Manual de Jurnalism, în 2015, am venit prima oară pentru că au pește de captură, nu de cultură, dar nu acesta este motivul pentru care revin în fiecare zi.
Restaurantul face parte din rețeaua Out for food, deci aș putea să merg la orice restaurant din rețea, la City Grill, la Hanul lui Manuc, la Hanul Berarilor, la Trattoria Buongiorno. Dar eu vin la Pescăruș. De ce?
Pentru că dincolo de calitatea mâncării, gustul unui loc este dat de oameni. Mâncarea este cultură. Ea este formată din multe ingrediente. Pentru mine sunt foarte importanți oamenii. Iar la Pescăruș există oameni de excepție și acesta este motivul pentru care am revenit și revin mereu. Un astfel de om este Adrian Dinicu. Pentru că vin aici de mult timp, îl știu de mult timp. Știți care este întruchiparea luxului și a eleganței? Și asta nu înseamnă îmbrăcăminte. Adrian Dinicu s-a specializat de-a lungul timpului și este un excelent somelier, deci beau vinurile pe care mi le recomandă, este un fin gurmand, deci poate recomanda o combinație reușită de feluri, este un om cu bun gust, suflet bun și foarte mult bun simț.
Eu, pentru că sunt un consumator de diverse feluri de mâncare în mai multe țări, pot să fac o comparație și între România și Franța. La Restaurant Pescăruș este mai bine decât la restaurantele din Nisa. Asta pentru că, de-a lungul timpului Adrian Dinicu a ajuns manager și veghează pentru ca ceea ce făcea el, să fie normă de lucru în tot restaurantul.
Părerea mea este că firma restaurantului ar trebui să fie: Restaurant Pescăruș, by Adrian Dinicu.
Sper că asta se va întâmpla într-o zi. Până atunci eu am scris acest articol, care înseamnă că-mi scot pălăria.
