După SUA și Franța sprijină India împotriva Chinei

După SUA și Franța sprijină India împotriva Chinei

După SUA, care a ajutat India cu intelligence pentru dezvoltarea arsenalului nuclear, precum și economic, prin mutarea marilor sale companii pe teritoriul indian, este rândul Franței să sprijine militar India.

Cinci avioane de luptă redutabile, Rafale, de fabricaţie franceză urmează să fie livrate Indiei pe data de 29 iulie. Ele sunt aşteptate pe baza militară Ambala din nordul Indiei. În total, pînă la sfîrşitul anului viitor, 36 de astfel de aparate intră în dotarea armatei indiene.

Avionul de vînătoare Rafale este „rapid, agil, polivalent şi ucigător”. Iată elogiul adus acestui prototip de ambasadorul Indiei în Franţa, cuvinte reluate de cotidianul Le Monde. Franţa îi formează în acelaşi timp pe piloţii indieni.

India a început să-şi diversifice achiziţiile militare deşi, pentru moment, 86 la sută din echipamentele armatei indiene provin din Rusia.

Ca urmare a recentului conflict dintre India şi China din regiunea Himalaia, soldat cu morţi de ambele părţi după lupte corp la corp, India i-a cerut constructorului francez Dassault să-şi accelereze livările.

Horea Mihai Bădău este Formator acreditat ANC; Lector universitar doctor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București; Profesor-cercetător la Universitatea Sophia Antipolis din Nisa, Franța (titular al cursurilor de Comunicare în Rețelele Sociale la anul III Licență, Master 1 INFOCOM, Master 2 DISTIC, Master 2 EMIC, Master 2 CCOSI); Profesor-invitat la Universitatea Franche-Comte, Montbelliard, Franta, Master 2 Produits et Services Multimedia, Master clasa A+; Cercetător-principal la Laboratorul de cercetare Sic.Lab Mediteranee Nisa-Toulon; Autor al primelor manuale de Social Media și de Jurnalism Online (Tehnici de comunicare în Social Media, Ed. Polirom, 2011 și Manual de Jurnalism Online, Ed. Tritonic, 2015); Autor al primei Teorii Social Media prezentată și validată la cel de-al XIV-lea Congres Științific al Societății Franceze în Științele Comunicării și Informației. Teoria a fost publicată, în urma Congresului, într-un volum editat de SFSIC la Editura Harmattan, Paris, 2015; Autor al primei Carte Etice a Rețelelor Sociale publicată în cea mai prestigioasă revistă științifică franceză, în Științele Comunicarii: Revue Française des Sciences de l’Information et de la Communication; Jurnalist la Realitatea TV (editor si editor-coordonator), Radio France Internationale (realizator talk-show), Mediapro (Fondator și Redactor Șef la portalului Mediapro – www.apropo.ro); Fondator și președinte al Asociației Consumatorilor de Media care a militat timp de 10 ani pentru respectarea principiilor deontologice in presa romaneasca