Ce ar trebui să facă Guvernul

Ce ar trebui să facă Guvernul

Să-și asume o parte de responsabilitate, să nu o lase pe toată pe umerii populației. Iohannis a zis azi că responsabilitatea e partajată: autorități – populație. Nu prea văd asumarea responsabilității de către autorități. Ceea ce ar însemna:

  • controale în mijloacele de transport în comun – sunt spații închise unde se află multe persoane și se răspândește virusul. Multe persoane care au plecat din spital cu simptome de COVID 19 se plimbă prin oraș cu autobuze și tramvaie, că doar nu o să ia taxiul ca să aibă grijă de ceilalți, nu? Poartă măști? Eu mă uit de fiecare dată când văd un autobuz și în fiecare este cel puțin o persoană fără mască. De ce? Ar trebui să existe echipe mixte de controlori STB și Poliție care să perie autobuzele și tramvaiele. Și să nu amendeze în prima fază. Să dea avertisment și mască
  • La metrou la fel
  • La Mall la fel
  • În clădirile de birouri la fel
  • În magazine, la fel. Unii vânzători din magazine opresc clienții fără mască, alții nu.
  • În trenuri la fel

Eu nu am văzut niciun polițist să facă asta și poate au loc astfel de controale. Dar observ o diferență frapantă: în timpul stării de urgență vedeai mereu poliție peste tot și își făceau treaba chiar cu prea mult zel. Acum nu îi mai vezi. De aceea am scris aceste rânduri. Responsabilitatea e partajată? Asumați-vă partea de responsabilitate care vă revine!

Mie mi se pare că și autoritățile s-au relaxat. Poate mă înșel (înainte ne înnebuneau cu termometre etc, mai țineți minte? acum când suntem la dublu număr de cazuri, se pare că nu le mai pasă, de aceea m-am gândit că poate le convine să prelungească epidemia)

Horea Mihai Bădău este Formator acreditat ANC; Lector universitar doctor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București; Profesor-cercetător la Universitatea Sophia Antipolis din Nisa, Franța (titular al cursurilor de Comunicare în Rețelele Sociale la anul III Licență, Master 1 INFOCOM, Master 2 DISTIC, Master 2 EMIC, Master 2 CCOSI); Profesor-invitat la Universitatea Franche-Comte, Montbelliard, Franta, Master 2 Produits et Services Multimedia, Master clasa A+; Cercetător-principal la Laboratorul de cercetare Sic.Lab Mediteranee Nisa-Toulon; Autor al primelor manuale de Social Media și de Jurnalism Online (Tehnici de comunicare în Social Media, Ed. Polirom, 2011 și Manual de Jurnalism Online, Ed. Tritonic, 2015); Autor al primei Teorii Social Media prezentată și validată la cel de-al XIV-lea Congres Științific al Societății Franceze în Științele Comunicării și Informației. Teoria a fost publicată, în urma Congresului, într-un volum editat de SFSIC la Editura Harmattan, Paris, 2015; Autor al primei Carte Etice a Rețelelor Sociale publicată în cea mai prestigioasă revistă științifică franceză, în Științele Comunicarii: Revue Française des Sciences de l’Information et de la Communication; Jurnalist la Realitatea TV (editor si editor-coordonator), Radio France Internationale (realizator talk-show), Mediapro (Fondator și Redactor Șef la portalului Mediapro – www.apropo.ro); Fondator și președinte al Asociației Consumatorilor de Media care a militat timp de 10 ani pentru respectarea principiilor deontologice in presa romaneasca