Coronavirusul a scăzut mult în virulență: nu mai e tigru, ci pisică sălbatică, spune epidemiologul prof. univ. Matteo Basetti

Coronavirusul a scăzut mult în virulență: nu mai e tigru, ci pisică sălbatică, spune epidemiologul prof. univ. Matteo Basetti

Coronavirusul a trecut printr-o mutație în luna februarie, ceea ce l-a făcut mult mai contagios. El exista încă din decembrie în Europa, dar nu era nici atât de virulent, nici atât de contagios.

În februarie a trecut printr-o mutație care i-a crescut virulența.

Acum a slăbit din nou, adică i-a scăzut puternic virulența, spune celebrul epidemiolog, prof. univ. dr. Matteo Bassetti, citat de ziarul britanic The Telegraph. În martie și în aprilie, oamenii veneau la camera de gardă în stare gravă și aveau nevoie de oxigen și de ventilatoare, mulți dintre ei dezvoltau pneumonii. În ultimele patru săptămâni situația s-a schimbat radical. Chiar și pacienții în vârstă, de 80, 90 de ani, se ridică din pat și respiră fără ajutorul. Aceiași pacienți ar fi murit în două trei zile, la începutul epidemiei. Cred că virusul a suferit o mutație ca urmare a răspunsului imunitar și, pe de altă partă, avem o încărcătură mai scăzută a virusului din cauza purtării măștilor și a distanței sociale” – a mai spus medicul care este Director al Clinicii de Boli Infectioase, din cadrul spitalului San Martino din Italia.

Observațiile sale sunt confirmate și din alte surse. Medicii de la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași au semnalat, de asemenea, ieri, schimbarea comportamentului virusului: rămâne mai mult timp în organism, până la 55 de zile, dar nu mai dă simptome grave.

Vedetele infectate de Marcel Pavel nu au simptome. Nici Marcel Pavel nu este deloc în stare gravă, deși are simultan dublă pneumonie și coronavirus. În seara asta a vorbit la o televiziune de știri. E bine. Alte vedete, dintre cele 9 diagnosticate cu coronavirus, de la Intact au spus în direct la B1 TV că nu au absolut niciun simptom. Virusul se schimbă. E mai puțin virulent. Da, spitalele sunt pline. Dar în ce stare sunt pacienții? Nu sunt în stare gravă, dacă s-ar schimba strategia de acțiune și ar fi trimiși acasă asimptomaticii, spitalele s-ar goli.

Rețin azi spusele medicului italian: virusul nu mai este un tigru, ci o pisică sălbatică. Ar putea să dispară de tot fără vaccin, spune el.

P.S. Și opriți vă rog toate teoriile conspirației, cu virusul care nu există, cu Marcel Pavel care nu are virus, e jenant. Are virus, dar e pisică sălbatică, nu tigru.

Au bon entendeur, salut! 🙂

Horea Mihai Bădău este Formator acreditat ANC; Lector universitar doctor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București; Profesor-cercetător la Universitatea Sophia Antipolis din Nisa, Franța (titular al cursurilor de Comunicare în Rețelele Sociale la anul III Licență, Master 1 INFOCOM, Master 2 DISTIC, Master 2 EMIC, Master 2 CCOSI); Profesor-invitat la Universitatea Franche-Comte, Montbelliard, Franta, Master 2 Produits et Services Multimedia, Master clasa A+; Cercetător-principal la Laboratorul de cercetare Sic.Lab Mediteranee Nisa-Toulon; Autor al primelor manuale de Social Media și de Jurnalism Online (Tehnici de comunicare în Social Media, Ed. Polirom, 2011 și Manual de Jurnalism Online, Ed. Tritonic, 2015); Autor al primei Teorii Social Media prezentată și validată la cel de-al XIV-lea Congres Științific al Societății Franceze în Științele Comunicării și Informației. Teoria a fost publicată, în urma Congresului, într-un volum editat de SFSIC la Editura Harmattan, Paris, 2015; Autor al primei Carte Etice a Rețelelor Sociale publicată în cea mai prestigioasă revistă științifică franceză, în Științele Comunicarii: Revue Française des Sciences de l’Information et de la Communication; Jurnalist la Realitatea TV (editor si editor-coordonator), Radio France Internationale (realizator talk-show), Mediapro (Fondator și Redactor Șef la portalului Mediapro – www.apropo.ro); Fondator și președinte al Asociației Consumatorilor de Media care a militat timp de 10 ani pentru respectarea principiilor deontologice in presa romaneasca

2 comments

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *