Sau vreau să fie fată. Acest tip de stereotip născut din negurile ruralismului românesc, care ne-ar face mândri în Evul Mediu, când conta genul celui care zăngăne armura sau asigură descendenții, ar trebui să ne facă să intrăm în pământ de rușine azi.
Dar nu ne face să intrăm în pământ de rușine. În Senat s-a votat legea care interzice predarea în universități a unor discipline care presupun discuții despre libertatea identității de gen.
Subliniez: li-ber-ta-tea identității.
Copilul tău are voie să fie ce vrea el! Este viața lui, este trupul lui, este viața lui! Stereotipul: ești ce te fac eu, merge mână în mână cu stereotipul eu te-am făcut, eu te omor și cu toate celelalte componente ale culturii rurale: sacrificiul părinților pentru copii până la 30-40-50 de ani, credința că părinții trăiesc prin copii, dreptul de a decide asupra viitorului copilului, devenit adult.
Da, copilul tău ești tu, este compus din genele tale și ale partenerului tău, cu care probabil nici nu mai ești. Dar, din momentul în care a devenit adult, este o altă ființă, nu mai ești tu. Este o altă ființă, care are dreptul la propriile ei alegeri, pe toate planurile, inclusiv genul. Este o altă ființă. Poate să ia decizii pe care nu le-ai luat tu, pentru că, chiar dacă este copilul tău, nu ești tu 100%. Bucură-te de viață, iubește, trăiește, nu mai trăi viața copilului! Nu mai trăi viața copilului ca și cum ar fi viața ta! Asta se întâmplă numai în societățile înapoiate, ruralizate. Numai în societățile înapoiate părinții se sacrifică pentru copii pentru că, cred ei, trăiesc prin copii. Nu! În toate societățile civilizate, părinții își trăiesc propria lor viață și identifică copilul ca o ființă separată, cu propria sa viață și propriile sale decizii. În România, părinții sunt îmbătrâniți înainte de vreme la 50 de ani, arată la 50 de ani, ca la 70, pentru că au considerat mereu că transferă viața asupra copilului, până la moarte. În alte țări, femeile și bărbații încep viața la 60 de ani când ies la pensie, când sunt supli, au viață sexuală, se distrează și trăiesc viața ca niște adolescenți, pentru că trăiesc viața lor, nu viața copiilor lor! Trăiește viața ta și lasa adultul, fostul copil să trăiască viața lui! Nu mai trăi viața adultului, fostul copil, ca și cum ar fi viața ta, că de aceea se trezesc partenerii cu mama în pat în mijlocul nopții sau cu apelurile penibile prin care mama își întreabă adultul dacă a ajuns cu bine acasă, deși el e cu soția lângă el. În loc să se gândească când a făcut ultima oară sex cu bărbatul ei și ce ar trebui să facă în acest sens.
Copilul devenit adult are viața lui și are dreptul să facă ce vrea cu ea (viața). S-au nenorocit generații întregi care au ajuns ingineri pentru că așa voia mama sau tata sau potențiale cântărețe au ajuns contabile triste pentru că mama sau tata le-au zis că din cântat nu pot câștiga bani. Și au insistat, ca să folosc un termen blând.
Nu-ți mai nenoroci copilul! Nu întotdeauna ce crezi tu ca e bine pentru el, chiar e bine! E adult, trăiește o lume în care tu nu ai trăit, poate ia decizii mai bune sau mai adaptate lumii în care trăiește decât ai putea lua (și trăi) tu.
Sau ia-l cu tine, să-ți înlocuiască soțul, nu sunt puține cazurile în care ele îți abandoneaza soțul și pleacă cu copilul să stea cu mama până la moarte. A mamei. Și apoi viață singură, ea. Când își va teroriza bebițul până la 40-50 de ani cu telefoane prin care întreabă dacă ciorba e caldă și/sau scaunul moale.
Trezește-te!
Viața copilului tău devenit adult nu e a ta! Și este foarte probabil să fie diferită de a ta!
Da-i libertate
Și nu uita: nu ești Dumnezeu. Numai Dumnezeu are dreptul să judece. Uită-te la tine câte tâmpenii ai făcut. Și ești ok. O să facă și copilul. Dar numai dacă îl lași să trăiască va dobândi anticorpi, numai dacă îl lași liber va fi cea mai bună varianta a sa. A sa, nu a ta! Și te va iubi mereu, indiferent dacă este el sau ea.
