Despre spațiu privat și spațiu public

Despre spațiu privat și spațiu public

Înainte, se făcea o distincție foarte clară între spațiul privat și spațiul public. Înaintea rețelelor sociale.

Apoi, s-a produs un mix, pornind de la neînțelegerea semnificației termenuluiprieten de pe Facebook, care la început era corespondentul prietenului din viața reală, dar s-a transformat, în timp, în public-cititor, fără nicio legătură cu prietenul, ci cu caracteristici legate mai degrabă de eterogenitatea publicului cititor de presă scrisă, a telespectatorilor etc

Ce a însemnat confuzia dintre spațiul privat și cel public?

Că oamenii au început să se exprime în spațiul public, așa cum se exprimă în spațiul privat. Dacă, înainte, demarcația dintre cele două spații presupunea două demersuri specifice de comunicare, așa cum într-un fel te îmbraci când stai în casă și în alt fel când ieși din casă, acum lumea iese din casă, în pijama, nespălată, îmbrăcată te-miri-cum. Acesta este efectul confuziei dintre spațiul privat și cel public. Oamenii vorbesc cu prietenii lor în rețelele sociale, ca și cum ar fi în casele lor, cu prietenii lor, deși nu sunt în casele lor cu prietenii lor, ci în spațiul public, în fața unor necunoscuți.

Se exhibă emoții, fără nicio jenă, se ridică tonul, se expun momente intime, practic, ca să extind comparația, acum nu-l mai vezi pe celalălalt, așa cum era înainte de căsătorie, ci cum este după 10 ani de relație.

Momente intime se mută în public: uitatul în oglindă, de exemplu. Niciodată nu știm cât timp petrece o persoană în fața oglinzii. Acum știm: de câte ori postează fotografii al căror mesaj este: uite ce bine arăt. Noi, publicul, suntem oglinda. Persoana respectivă se uită în oglindă și spune, nu-i așa că arăt bine? Iar noi ne grăbim cu like și adore, dada, arăți bine, excelent, fantastic. Persoanele care își întreabă des oglinzile publice dacă arată bine, rată de fapt că trăiesc stări teribile de anxietate, de nesiguranță de sine, netratate. În loc de terapie, întreabă în fiecare zi oglinda, dacă arată bine, neglijând faptul că nu este o oglindă, ci o grămadă de necunoscuți, care rânjește. Și, printre ei, prietenele persoanei, care aplaudă la unison, clap-clap, bravo, arăți bine. În loc să zică, bravo, du-te la terapeut, că mai târziu va fi mai rău. Asta ar spune o prietenă adevărată.

Alte momente intime sunt cele din vacante. Tu, când pleci în vacanță, cum procedezi? Ieși la ușă, bagi două degete în gură și fluieri toți necunoscuții de pe stradă și apoi strigi: veniți cu mine, că plec la mare? Că asta înseamnă să ajungi repede într-un loc frumos și înainte de orice, să faci repede o poză, pe care să o împărtășești repede cu cei care se uită. Să se bucure și ei de locul în care ești tu, nu? Cine să se bucure? Cei 3.000 de oameni care te urmăresc, despre care nu știi nimic? I-ai lua cu toți pe tine în vacanță? Și atunci?

De aici frustrările. de la feed-back. Că te aștepți să zâmbească toată lumea cu simpatie când ieși în pijama pe stradă și da, toți zâmbesc, dar fiecare din alt motiv. Nu știi care este, pentru că sunt oameni necunoscuți.

Altă problemă: fiecare spune/scrie ce-l taie capul fără să aibă nicio responsabilitate. S-a văzut în cazul Colo, s-a văzut în cazul Budeanu. Cine sunt cei care mă urmăresc? Reflexii ale mele, niște Colo sau Budeanu mai mici. Nu, nu sunt asta. Nici măcar nu știi cine sunt. Și atunci de nu te duci să-i dai în cap vânzătorului de pâine cu tigaia, de dimineață, că așa ai visat când te-ai trezit? În chiloți rânjind ca o dementă? Pentru că vânzătorul e un necunoscut, poate nu apreciază nimic din ce se gătește la tigaie, poate că lumea va râde de tine pe stradă că ești caraghioasă, așa rânjită, poate te va prinde un polițist și-ți va lua tigaia. Că în principiu acolo ajungi dacă neglijezi vizitele la terapeut…De ce nu faci asta? Pentru că este spațiu public, cu legi, necunoscuți, cutum și norme.

Deci fluturi tigaia prin casă și pocnești un țânțar, că asta e ok.

Așa ar trebui să faci și în rețelele sociale. Nimeni nu are 5.000 de prieteni, sunt cititori, este spațiu public, nu este no man’s land, este un spațiu public reglementat, legiferat. Iar dacă tu, acasă, ai început să dezvolți diverse probleme, ele se văd în spațiul public. Unii rânjesc și spun dada, eu sunt oglinda ta, întreabă-mă, arăt bine, da, arăți, că pe urmă te întreb eu, dar alții zic, uite o persoană nesigură, cu stimă de sine scăzută, posibil anxietate, când îți arăți non-stop pisica, unii zic da pisi-pisi, alții zic are în păr paianjeni de la singurătate, a și uitat limbajul uman, de când n-a mai ieșit din casă, dacă arăți cum te sărută iubitul, unii zic, ce frumos sărută iubitul, nu am mai primit un sărut de 14 luni, 2 nopți și 17 minute, dar alții spun uite-o și pe asta, săracul de el, pentru ea băieții sunt șosete de Crăciun, calorifer în pat și mașină cu robot inteligent. Valabil și invers, pentru bărbați. E același lucru, tot pijamale, numai că diferă croiala și desenul. Dar tot se observă că ai ieșit în pijama pe stradă cu tigaia, deși tu crezi că te unduiești languroasă sau languros pe lângă pomi și-ți suflă briza în friză (ca să rimeze).

Iar dacă te întrebi de ce depresia crește, de ce anxietatea crește după fiecare sesiune în rețelele sociale, de aceea crește: că tu nu-ți dai seama că ai ieșit în pijama pe stradă. Iar reacțiile pe care le primești nu vor fi niciodată, până la capăt, cele pe care ți le-ai dorit.

Spațiul privat există și în online. Este pentru un număr restrâns de persoane. Iar spațiul public, nelimitat. Unde, la fel ca atunci când ieși pe ușă, trebuie să fii îmbrăcat, să asumi public responsabilitatea faptelor, gesturilor și cuvintelor tale. Când ieși în spațiul public ești un mic sau mare jurnalist, politician, lider de opinie.

Deși acum impresia este că atunci când ieși pe stradă, e plin de oameni care zbiară tot ce le trece prin cap. Și pe lângă ei sunt grupuri-grupuri cu gurile pline de popcorn care zic: bravo-bravo-bravo. Și gândesc altceva.

Horea Mihai Bădău este Formator acreditat ANC; Lector universitar doctor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București; Profesor-cercetător la Universitatea Sophia Antipolis din Nisa, Franța (titular al cursurilor de Comunicare în Rețelele Sociale la anul III Licență, Master 1 INFOCOM, Master 2 DISTIC, Master 2 EMIC, Master 2 CCOSI); Profesor-invitat la Universitatea Franche-Comte, Montbelliard, Franta, Master 2 Produits et Services Multimedia, Master clasa A+; Cercetător-principal la Laboratorul de cercetare Sic.Lab Mediteranee Nisa-Toulon; Autor al primelor manuale de Social Media și de Jurnalism Online (Tehnici de comunicare în Social Media, Ed. Polirom, 2011 și Manual de Jurnalism Online, Ed. Tritonic, 2015); Autor al primei Teorii Social Media prezentată și validată la cel de-al XIV-lea Congres Științific al Societății Franceze în Științele Comunicării și Informației. Teoria a fost publicată, în urma Congresului, într-un volum editat de SFSIC la Editura Harmattan, Paris, 2015; Autor al primei Carte Etice a Rețelelor Sociale publicată în cea mai prestigioasă revistă științifică franceză, în Științele Comunicarii: Revue Française des Sciences de l’Information et de la Communication; Jurnalist la Realitatea TV (editor si editor-coordonator), Radio France Internationale (realizator talk-show), Mediapro (Fondator și Redactor Șef la portalului Mediapro – www.apropo.ro); Fondator și președinte al Asociației Consumatorilor de Media care a militat timp de 10 ani pentru respectarea principiilor deontologice in presa romaneasca