Ce face curba și ce e de făcut

Ce face curba și ce e de făcut

237 de noi cazuri în ultimele 24 de ore. Suntem în a patra zi consecutivă, de creștere minoră a ratei de infecție (cu albastru).

Fără un impact major asupra trendului. Încă.

Autoritățile nu iau măsuri pentru reducerea numărului de îmbolnăviri. Par că își doresc cu ardoare să se prelungească starea de alertă și atunci lasă curba să crească ușor-ușor, ca să aibă motive. De alertă.

Deși e stare de alertă, în București intră autocare cu români întorși de la muncă din UK, țara unde epidemia este încă la maximum, fără măști pe față, fără să fie opriți de poliție pentru controale, fără nimic.

Totul se desfășoară acum ca și cum interesul ar fi să nu se stingă de tot curba, ca să mai avem stare de alertă. Iar la cum arată curba, dacă tot nu se iau măsuri, vom ajunge la zero cazuri la finalul lunii septembrie. Exact înainte de alegeri. Foarte convenabil, nu? Că stare de alertă si frică înseamnă putere. Discreționară.

Se întâmplă un lucru foarte grav: nu va exista un al doilea val în toamnă, doar dacă se stinge primul val! Dacă nu se stinge și e lăsat așa să pâlpâie, epidemia de coronavirus nu se va încheia niciodată. Vor continua să reapară focare, să trăim cu frică. Se dorește asta? Întreb pentru a cincea oară: de ce nu s-a făcut niciun control la domiciliile românilor întorși în țară din UK în ultima lună? Ei stau închiși în case, cum prevede legea? Nu. Iar faptul că ei nu stau în case, cum prevede legea, le permite celor de la putere, să mai eludeze legea încă o lună, prin prelungirea stării de urgență.

Au ajuns la putere în speranța că vor prinde câteva prăjituri. Au prins ditamai tortul. Și nu vor să-l mai lase din mâini. Există totuși o speranță pentru relansarea economiei: banii din comisioanele pentru achizițiile publice fără licitație (făcute din banii noștri). O parte vor intra în consum, o parte în imobiliare, că se fac achiziții, se fac vile, se relansează și industria automobilelor de lux. Niște bani din comisioane nu se bagă în autostrăzi? Că s-ar face kilometri buni, nu doar un metru, cum a făcut Mandachi.

 

Horea Mihai Bădău este Formator acreditat ANC; Lector universitar doctor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București; Profesor-cercetător la Universitatea Sophia Antipolis din Nisa, Franța (titular al cursurilor de Comunicare în Rețelele Sociale la anul III Licență, Master 1 INFOCOM, Master 2 DISTIC, Master 2 EMIC, Master 2 CCOSI); Profesor-invitat la Universitatea Franche-Comte, Montbelliard, Franta, Master 2 Produits et Services Multimedia, Master clasa A+; Cercetător-principal la Laboratorul de cercetare Sic.Lab Mediteranee Nisa-Toulon; Autor al primelor manuale de Social Media și de Jurnalism Online (Tehnici de comunicare în Social Media, Ed. Polirom, 2011 și Manual de Jurnalism Online, Ed. Tritonic, 2015); Autor al primei Teorii Social Media prezentată și validată la cel de-al XIV-lea Congres Științific al Societății Franceze în Științele Comunicării și Informației. Teoria a fost publicată, în urma Congresului, într-un volum editat de SFSIC la Editura Harmattan, Paris, 2015; Autor al primei Carte Etice a Rețelelor Sociale publicată în cea mai prestigioasă revistă științifică franceză, în Științele Comunicarii: Revue Française des Sciences de l’Information et de la Communication; Jurnalist la Realitatea TV (editor si editor-coordonator), Radio France Internationale (realizator talk-show), Mediapro (Fondator și Redactor Șef la portalului Mediapro – www.apropo.ro); Fondator și președinte al Asociației Consumatorilor de Media care a militat timp de 10 ani pentru respectarea principiilor deontologice in presa romaneasca