Turma înghețată

Turma înghețată

Ce face turma? Merge la mare de Rusalii. Ce face turma? Mănâncă drob de Paște. Atunci mănânc și eu drob de Paște, deși poate în ziua aceea nu mi-e poftă de drob și merg și eu la mare de Rusalii, deși poate nu e vreme bună de mers la mare în acea zi.

Dar merg și îngheț de frig. Clănțăn din dinți, dar marchez cu pixul că sunt acolo unde e toată turma. Cum marchez? Printr-o poză în rețelele sociale. Apoi merg undeva înăuntru să mă încălzesc și să-mi blestem zilele.

Pentru că suntem oi în turmă a avut efect coronavirusul. Pentru că suntem oi în turmă are efect în continuare.

Iar din când în când, din turma de mioare, se ridică câte un berbec. Care arată că și el e cu turma, dar a mers pe o plajă retrasă. Nu e fix în turmă, e prin zona ei, îi dă târcoale. Dar și el e cu turma, clănțăne și el din dinți că a mers la mare într-o zi când nu e vreme de mers la mare.

 

 

P.S. Coronavirusul este mai activ la temperaturi scăzute.

Horea Mihai Bădău este Formator acreditat ANC; Lector universitar doctor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București; Profesor-cercetător la Universitatea Sophia Antipolis din Nisa, Franța (titular al cursurilor de Comunicare în Rețelele Sociale la anul III Licență, Master 1 INFOCOM, Master 2 DISTIC, Master 2 EMIC, Master 2 CCOSI); Profesor-invitat la Universitatea Franche-Comte, Montbelliard, Franta, Master 2 Produits et Services Multimedia, Master clasa A+; Cercetător-principal la Laboratorul de cercetare Sic.Lab Mediteranee Nisa-Toulon; Autor al primelor manuale de Social Media și de Jurnalism Online (Tehnici de comunicare în Social Media, Ed. Polirom, 2011 și Manual de Jurnalism Online, Ed. Tritonic, 2015); Autor al primei Teorii Social Media prezentată și validată la cel de-al XIV-lea Congres Științific al Societății Franceze în Științele Comunicării și Informației. Teoria a fost publicată, în urma Congresului, într-un volum editat de SFSIC la Editura Harmattan, Paris, 2015; Autor al primei Carte Etice a Rețelelor Sociale publicată în cea mai prestigioasă revistă științifică franceză, în Științele Comunicarii: Revue Française des Sciences de l’Information et de la Communication; Jurnalist la Realitatea TV (editor si editor-coordonator), Radio France Internationale (realizator talk-show), Mediapro (Fondator și Redactor Șef la portalului Mediapro – www.apropo.ro); Fondator și președinte al Asociației Consumatorilor de Media care a militat timp de 10 ani pentru respectarea principiilor deontologice in presa romaneasca

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *