Mandachi își face site de știri

Mandachi își face site de știri

Înainte îți făceai televiziune de știri ca să câștigi alegerile, de aceea avem 5 televiziuni de știri, caz unic în lume. Și de aceea niciuna nu e echidistantă, pentru că o piață de publicitate cu 18 milioane de locuitori nu poate susține 5 televiziuni de știri, deci toate trăiesc din banii finanțatorilor, care pierd bani lunar în aceste găuri negre, ca să și-i recupereze mai târziu din contracte de la politicienii pe care îi servesc. Viitorii candidați au nevoie de locuri unde să fie ”scoși pe sticlă”, cum se spune.După ce a câștigat Iohannis președinția, lumea și-a dat seama că alegerile se câștigă online. Deci acum fiecare vrea site de știri. Marii actori de pe piața politică au site-uri de știri: PSD – dcnews.ro, Pro România – stiripesurse.ro, PNL – hotnews.ro, iar USR – recorder.ro. Cei care vor să parvină nu au. Deci își fac. Se înarmează, că vin alegerile. Mandachi își face site de știri cu echipa de la ziare.com, iar noul site se va numi spotmedia.ro. Mandachi are ambiții mari. Încă nu a fost acceptat la București și asta e una dintre marile sale frustrări. Deci luptă ca să intre în București, să ajungă la masa celor care stăpânesc, ăsta e visul său. Și atunci își face ziar de știri. Vom urmări evoluția 🙂

Interesant este că toată lumea își face site de știri, deși acum cele mai importante sunt aplicațiile vizuale pe telefon.

Horea Mihai Bădău este Formator acreditat ANC; Lector universitar doctor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București; Profesor-cercetător la Universitatea Sophia Antipolis din Nisa, Franța (titular al cursurilor de Comunicare în Rețelele Sociale la anul III Licență, Master 1 INFOCOM, Master 2 DISTIC, Master 2 EMIC, Master 2 CCOSI); Profesor-invitat la Universitatea Franche-Comte, Montbelliard, Franta, Master 2 Produits et Services Multimedia, Master clasa A+; Cercetător-principal la Laboratorul de cercetare Sic.Lab Mediteranee Nisa-Toulon; Autor al primelor manuale de Social Media și de Jurnalism Online (Tehnici de comunicare în Social Media, Ed. Polirom, 2011 și Manual de Jurnalism Online, Ed. Tritonic, 2015); Autor al primei Teorii Social Media prezentată și validată la cel de-al XIV-lea Congres Științific al Societății Franceze în Științele Comunicării și Informației. Teoria a fost publicată, în urma Congresului, într-un volum editat de SFSIC la Editura Harmattan, Paris, 2015; Autor al primei Carte Etice a Rețelelor Sociale publicată în cea mai prestigioasă revistă științifică franceză, în Științele Comunicarii: Revue Française des Sciences de l’Information et de la Communication; Jurnalist la Realitatea TV (editor si editor-coordonator), Radio France Internationale (realizator talk-show), Mediapro (Fondator și Redactor Șef la portalului Mediapro – www.apropo.ro); Fondator și președinte al Asociației Consumatorilor de Media care a militat timp de 10 ani pentru respectarea principiilor deontologice in presa romaneasca

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *