Când scăpăm de măști

Când scăpăm de măști

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a spus la Digi 24 că vom scăpa de măști la sfârșitul lunii iulie, cel târziu la începutul lunii august.

Eu cred, după cum arată curba, că vom ajunge la zero cazuri la începutul lunii iulie (așa cum se vede pe linia albastră a curbei).

Varianta pesimistă, cea cu linie galbenă a curbei, cu zero cazuri la 1 august, pare puțin probabilă. Eu cred că vom ajunge la zero cazuri la începutul lunii iulie.

Nelu Tătaru spune că vom fi pregătiți pentru al doilea val din toamnă. Eu și OMS spunem că nu va mai fi al doilea val în toamnă. Așteptăm să ajungă vestea și la Ministerul Sănătății.

Dar la cum merg serviciile de curierat la noi, cu siguranță Cargus a trecut deja, dar nu s-a livrat pentru că nu a găsit pe nimeni :)))

Horea Mihai Bădău este Formator acreditat ANC; Lector universitar doctor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București; Profesor-cercetător la Universitatea Sophia Antipolis din Nisa, Franța (titular al cursurilor de Comunicare în Rețelele Sociale la anul III Licență, Master 1 INFOCOM, Master 2 DISTIC, Master 2 EMIC, Master 2 CCOSI); Profesor-invitat la Universitatea Franche-Comte, Montbelliard, Franta, Master 2 Produits et Services Multimedia, Master clasa A+; Cercetător-principal la Laboratorul de cercetare Sic.Lab Mediteranee Nisa-Toulon; Autor al primelor manuale de Social Media și de Jurnalism Online (Tehnici de comunicare în Social Media, Ed. Polirom, 2011 și Manual de Jurnalism Online, Ed. Tritonic, 2015); Autor al primei Teorii Social Media prezentată și validată la cel de-al XIV-lea Congres Științific al Societății Franceze în Științele Comunicării și Informației. Teoria a fost publicată, în urma Congresului, într-un volum editat de SFSIC la Editura Harmattan, Paris, 2015; Autor al primei Carte Etice a Rețelelor Sociale publicată în cea mai prestigioasă revistă științifică franceză, în Științele Comunicarii: Revue Française des Sciences de l’Information et de la Communication; Jurnalist la Realitatea TV (editor si editor-coordonator), Radio France Internationale (realizator talk-show), Mediapro (Fondator și Redactor Șef la portalului Mediapro – www.apropo.ro); Fondator și președinte al Asociației Consumatorilor de Media care a militat timp de 10 ani pentru respectarea principiilor deontologice in presa romaneasca

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *