Despre făcătura numită arestarea jurnaliștilor de la CNN în Minnesota

Despre făcătura numită arestarea jurnaliștilor de la CNN în Minnesota

Mai întâi se vede că echipa de jurnaliști transmite din fața, nu din spatele cordonului de polițiști, deci practic îi împiedică să avanseze. În mod normal, se stă în spatele cordonului de polițiști, nu în fața lui. Dacă te așezi în fața cordonului, e ca și cum te-ai așeza în fața taurului pregătit de atac. Iar dacă atacă, te aștepți ca polițiștii să se fofileze pe lângă tine, deși ei merg în formație, scut lângă scut.Deci unul la mână, reporterul s-a plasat singur în zona de atac a polițiștilor. Atunci când au venit polițiștii la el a spus: dacă vreți ne mutăm din zona asta. Deci știa că nu se află unde trebuie.

Doi la mână, polițiștii au înconjurat echipa de filmare și nu au schițat niciun gest. Uitați-vă la tot video-ul. Echipa de filmare este înconjurată de polițiști și nu se întâmplă absolut nimic, câteva minute bune, polițiștii nu sunt agresivi deloc. Apoi unul dintre ei primește ordinul în cască și îl arestează pe reporter.

Totul filmat live. Stau și mă întreb așa: noi suntem oameni educați media, știm că ceea ce vedem live este de cele mai multe ori regizat și, cu toate acestea ne lăsăm atât de ușor păcăliți.

Prima păcăleală live a fost transmiterea live, bineînțeles, a primului Război din Irak, tot de către CNN. Toată lumea a crezut ce a văzut, deși în mare parte informațiile nu erau adevărate. Cazul e acum de manual.

CNN este un fel de Antena 3 din Statele Unite iar Fox News, un fel de Digi 24. Dar mulți dintre români habar nu au. Ei văd Statele Unite așa: TĂRÂMUL MINUNILOR PENTRU CARE MI-AȘ DA VIAȚA SĂ AJUNG CINCI MINUTE. Și acolo trăiesc oameni ca noi și acolo se manipulează ca la noi.

CNN este Antena 3, iar Fox News, Digi 24. Eu am avut revelația, când lucram la Realitatea TV și urmăream simultan cele două televiziuni. La votarea Rezoluției care permitea armatei americane să atace Irakul, o televiziune arăta partea Congresului American care vota cu entuziasm, cealaltă arăta cealaltă parte a încăperii, unde nu vota nimeni. Dacă te uitai la o televiziune, aveai impresia că toți congressmenii sunt pro-război, dacă te uitai la alta, aveai impresia că toți sunt împotriva. Ca la noi 🙂

Deci CNN, această Antena 3 a americanilor, a regizat momentul. A trimis un reporter de culoare, îmbrăcat mai ponosit, cu mască pe față, pentru a stimula stereotipurile polițiștilor terorizați de informațiile că afroamericanii le distrug secțiile de poliție și le atacă camarazii, iar cel care a dat ordinul polițiștilor să aresteze, a vrut să ducă la final momentul, regizat împreună cu jurnaliștii. Jurnalistul, când pleacă, arată cătușele și se uită în urmă, să vadă dacă se observă totul cum trebuie. Nici când vedeți că cineva arată cătușele, nu vă dați seama că totul e regizat? Atunci vă meritați soarta (iar dacă nu vă mai amintiți, Dan Diaconescu a arătat cătușele la ieșirea din sediul Procuraturii și apoi le-a dus ca pe un trofeu, în studio).

Un ultim lucru: jurnaliștii construiesc realitatea prin cuvinte (bricoleurs de la realite, cum spune Bourdieu). Sau prin imagini. Dacă crezi tot ce vezi, înseamnă că tu crezi și în #wakeuplikethis.

Jurnaliștii au fost lăsați să filmeze live toată arestarea. Nici asta nu vă pune pe gânduri? :))

Unii jurnaliști sunt onești, alții, nu.

E clar că CNN, care susține Democrații, adică este de Stânga, are tot interesul să speculeze și să maximizeze orice probleme apar și l-ar putea submina pe Trump (care e de Dreapta – alt lucru interesant, în România, toți tinerii sunt de Dreapta dar îl admiră pe Obama, care e de Stânga), deci face din țânțar armăsar. Maximizează, profită de proteste, ca să dea în cei de la Putere. Ca în România 🙂 Acum, în Statele Unite, e un curent puternic anti-Trump (chiar și din propria lui tabără, darămite din partea Opoziției). Și asta se vede 🙂

Iar la final, cel mai important lucru: la noi când sunt proteste, se spune că le finanțează rușii. În contextul în care SUA este în Război Rece cu China, ceea ce se întâmplă acum în SUA, inclusiv manipularea de la CNN, ar putea avea legătură cu China? Să citim cu atenție postarea lui Trump de pe Facebook, de acum o oră. Oare ce a vrut să zică?

În principiu, SUA stimulează manifestațiile din Hong-Kong, iar China, pe cele din SUA. Război Rece, dar eficient

Horea Mihai Bădău este Formator acreditat ANC; Lector universitar doctor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București; Profesor-cercetător la Universitatea Sophia Antipolis din Nisa, Franța (titular al cursurilor de Comunicare în Rețelele Sociale la anul III Licență, Master 1 INFOCOM, Master 2 DISTIC, Master 2 EMIC, Master 2 CCOSI); Profesor-invitat la Universitatea Franche-Comte, Montbelliard, Franta, Master 2 Produits et Services Multimedia, Master clasa A+; Cercetător-principal la Laboratorul de cercetare Sic.Lab Mediteranee Nisa-Toulon; Autor al primelor manuale de Social Media și de Jurnalism Online (Tehnici de comunicare în Social Media, Ed. Polirom, 2011 și Manual de Jurnalism Online, Ed. Tritonic, 2015); Autor al primei Teorii Social Media prezentată și validată la cel de-al XIV-lea Congres Științific al Societății Franceze în Științele Comunicării și Informației. Teoria a fost publicată, în urma Congresului, într-un volum editat de SFSIC la Editura Harmattan, Paris, 2015; Autor al primei Carte Etice a Rețelelor Sociale publicată în cea mai prestigioasă revistă științifică franceză, în Științele Comunicarii: Revue Française des Sciences de l’Information et de la Communication; Jurnalist la Realitatea TV (editor si editor-coordonator), Radio France Internationale (realizator talk-show), Mediapro (Fondator și Redactor Șef la portalului Mediapro – www.apropo.ro); Fondator și președinte al Asociației Consumatorilor de Media care a militat timp de 10 ani pentru respectarea principiilor deontologice in presa romaneasca