Categories
Coronavirus

Azi este 23, unde este Vârful?

Astăzi, 23 mai, la 8 zile de la relaxarea restricțiilor, autoritățile spuneau că vom avea un vârf de îmbolnăviri? UNDE ESTE? Astăzi avem 145 de îmbolnăviri. Este pentru prima dată de când ne confruntăm cu această epidemie, când avem 5 zile consecutive în care numărul cazurilor active scade. Adică au scăzut mai mult îmbolnăvirile de când am ieșit din case, decât atunci când am stat în case!!!!! Astăzi a scăzut chiar cu 276. Tot astăzi s-au vindecat încă 410 de români. Așa arată curba azi:

Vârful a fost pe 11 aprilie și de atunci scade continuu, așa cum spun de mai bine de o lună! 

Ar fi putut să ne dea drumul din case încă din 4 mai, dar ne-au ținut în case pentru frica lor și pentru propria lor incompetență.

Domnilor, Tătaru și Arafat, cine sunt specialiștii care vă spuneau că va fi o curbă, în ordine, după Paști (și nu a fost niciuna), după 1 mai (și nu a fost niciuna) și la 8 zile de la relaxarea restricțiilor (și nu a fost niciuna?) Cine sunt medicii, cine sunt epidemiologii, infecționiștii, care v-au sfătuit? Dacă nu v-a sfătuit nimeni și voi sunteți ”specialiștii”, atunci, DEMISIA!

DEMISIA domnule Tătaru, pentru că și în aceste zile, în care se vede clar că aproape a scăzut de tot curba, că virusul își termină ciclul și se retrage, chiar și în aceste zile, spuneți că nu am atins încă vârful epidemiologic!!?? DEMISIA!

DEMISIA domnule Arafat! Sunteți prea speriat! Iar noi avem nevoie de bărbați care să ne conducă! Arafat, la emisiunea lui Ionuț Cristache, de la TVR, de acum trei zile, întrebat dacă îi este frică de coronavirus, a spus DA. Păstrați-vă frica! Nu o băgați și în noi! Nu suntem nevestele dumneavoastră, să veniți acasă speriat și să băgați frica în noi pentru că asudați de teamă! Măsura tembelă cu măsurarea temperaturii în instituții este opera lui Arafat, care spunea încă din aprilie, că atunci când merge la serviciu, în fiecare dimineață, îi măsoară un pompier temperatura. Deși este medic și un medic poate să-și măsoare temperatura singur. I-a plăcut ideea și a extins-o la nivel de țară! Fără niciun efect, decât pentru propria lui frică pentru că poți să ai temperatură dintr-o mulțime de motive, inclusiv pentru că ești la ovulație, iar cei mai mulți purtători de coronavirus sunt asimptomatici, adică nu au febră! Și dacă au febră și dureri musculare și tușesc, e greu de crezut că se târăsc la supermarket. Și dacă totuși se târăsc la supermarket, având în vedere că este obligatorie masca, nu au cum să dea virusul mai departe, pentru că poartă mască. Și ceilalți din jurul lor la fel! Deci măsurarea temperaturii a fost o tâmpenie, care a băgat zâzanie între românii deja irascibilizați de cele două luni de izolare, o măsură inutilă, unică în Europa, care a avut un singur scop: liniștirea lui Arafat!

Demisia! Demisia Tătaru! Demisia Arafat! Am fi putut să ieșim din case mult mai devreme, vârful curbei a fost pe 11 aprilie, am fi putut să ieșim din case după Paște, cu masca obligatorie, am fi putut să ieșim din case pe 4 mai. Am stat în case, fără niciun alt motiv, decât ca să nu mai tremurați voi de frică când ajungeți acasă! Demisia! Niciun specialist nu v-a spus că va mai fi un vârf. Voi sunteți “specialiștii”

Jos!

P.S. Un citat din Cătălin Tolontan, de azi: ”Peste 1.800 de paturi pentru pacienţii COVID-19, 8 spitale de campanie gata, 4 se pregătesc în România. Nu e nici un pat ocupat și doar Otopeniul a avut pacienți. Peste tot în țară s-au ridicat până acum 8 spitale de campanie dedicate pacienţilor infectaţi cu COVID-19. Cele mai multe sunt în zona Bucureşti – Ilfov. Iar alte patru spitale modulare, unde ar putea fi internaţi în jur de 500 pacienţi, sunt în fază de proiect. Doar ROL 2 din Otopeni a avut pacienți.
Acum, niciun spital nu are vreun pat ocupat. Este exact ceea ce a spus fostul ministru Costache că se va întâmpla, înainte de a demisiona”.

 

 

 

 

1 reply on “Azi este 23, unde este Vârful?”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *