Categories
Coronavirus

Nu este vina noastră!

Ministrul Tătaru ne amenință că dacă nu suntem cuminți, se va reintroduce starea de urgență. Ce uită el să spună, este că dacă reizbucnește epidemia, nu este vina noastră, ci a celor 30.000 de români, în mare parte din UK, cea mai afectată țară europeană de coronavirus, care au intrat în România în ultimele două zile fără control epidemiologic. Noi nu avem voie să călătorim între localități, dar ei au voie să traverseze toată România și să ajungă la rudele lor, unde vor sta în izolare și trebuie să-i credem pe cuvânt, că vor sta acolo, fără să iasă din case, 14 zile. Asta e discriminare.O categorie de cetățeni români are voie să circule între localități, cea din diaspora, alta nu. Abia asta înseamnă distanțare socială, adică distanță între clasele sociale. Și pentru că ei au voie să circule între localități, deși vin din cea mai infectată țară a Uniunii Europene, noi am stat degeaba în case două luni și vom mai sta în case câteva luni, că suntem amenințați din nou cu starea de urgență. Am scris asta încă de ieri pe pagina mea de Facebook:

 Oricum, cele două luni le-am stat în casă tot pentru că au venit români din Italia infectați, iar guvernul a suspendat extrem de târziu zborurile și a închis extrem de târziu granițele, după ce deja apăruseră focare de la români întorși din Italia. În toate țările europene, inclusiv în UK, toate persoanele care intră în țară, intră în carantină două săptămâni. La noi, cetățenii din Diaspora, clasă superioară, au voie să circule liberi. Până și la Kaufland ți se pune un termometru în frunte, dar la graniță au fost lăsați să intre liberi, fără niciun control epidemiologic. De ce? În toamnă avem alegeri. Și ca să-și păstreze scaunele sunt dispuși să ne sacrifice pe noi. Din nou!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *