Incriminarea strănutului și consecințele sale

Incriminarea strănutului și consecințele sale

Declarația ministrului Vela (retrasă ulterior) că ar trebui să sunăm la 112 dacă cineva strănută la metrou fără mască are consecințe extrem de grave. Două

Prima: introduce civilizația suspiciunii. Deja va exista o stare de tensiune atunci când oamenii vor ieși din case, deja vor experimenta frustrări generate de faptul că se vor evita tot timpul între ei (să nu uităm că oamenii sunt anumale sociale, au nevoie de acceptare – așa au și câștigat spațiu în viețile noastre rețelele sociale, pentru că ne oferă acceptare și validare socială prin like-uri), deja toate tulburările psihice acumulate două luni în case își vor găsi spațiu de defulare pe stradă. Este nevoie să arunci un chibrit in canistra cu benzină? Declarația lui Vela transformă cetățenii în vigilante, primul pas spre ideea de a-ți face dreptate singur, cu rezultat: linșajul. Este adevărat că responsabilitatea se transferă de la autorități la cetățeni, dar este vorba de responsabilitatea propriilor acțiuni, nu ale celorlalți. Dacă începem să sancționăm acțiunile celorlalți, deschidem drum spre violență socială și anarhie. Și asta face ministrul de Interne. Încă un semn că actualii guvernanți nu sunt pregătiți pentru a face față crizei. Ei au venit la guvernare ca să se bucure de beneficiile care, în România, înseamnă bani și influență. Competență și responsabilitate, nu. În orice țară europeană, după o asemenea declarație, ministrul și-ar fi dat demisia. La noi, nu, că locul în mașina de lux e călduț.

A doua: transformă cetățenii în medici, fără să aibă pregătirea necesară. Strănutul nu indică neapărat infecția cu coronavirus. Care e următorul pas, să se doteze fiecare cu termometre și să-și ia temperatura, frățește, sub-axilar pe peron, la metrou? Să-și ia fiecare stetoscop și să asculte plămânii vecinului până intră garnitura în stație? Suntem în plină primăvară, sezonul alergiilor. Răcelilor. Trecerilor bruște de la cald la rece. Dacă mergi pe afară la 27 de grade cum sunt acum și intri la metrou, unde este mai răcoare, sunt șanse mari să strănuți. Vei fi înțepat cu furca. Ministrul Vela a făcut o injecție mare cu frică, a adăugat o doză mare, de parcă nu erau destule, într-o masă de oameni care sunt deja speriați, ceea ce arată că 1. el este îngrozitor de speriat, lucru inadmisibil, pentru că noi depindem de luciditatea lui 2. habar nu are medicină și atunci de ce se pronunță?

Eu zic așa: că dacă oamenii aceștia sunt speriați și habar nu au și ne mai arată și că sunt iresponsabili, să-i lase pe alții, că nu-i nicio rușine să nu te pricepi. Nu este momentul să ții de scaun, pentru că în joc este totuși, soarta noastră.

Sau, mă întreb, la nivel guvernamental se caută soluții pentru a mai speria oamenii?

Horea Mihai Bădău este Formator acreditat ANC; Lector universitar doctor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București; Profesor-cercetător la Universitatea Sophia Antipolis din Nisa, Franța (titular al cursurilor de Comunicare în Rețelele Sociale la anul III Licență, Master 1 INFOCOM, Master 2 DISTIC, Master 2 EMIC, Master 2 CCOSI); Profesor-invitat la Universitatea Franche-Comte, Montbelliard, Franta, Master 2 Produits et Services Multimedia, Master clasa A+; Cercetător-principal la Laboratorul de cercetare Sic.Lab Mediteranee Nisa-Toulon; Autor al primelor manuale de Social Media și de Jurnalism Online (Tehnici de comunicare în Social Media, Ed. Polirom, 2011 și Manual de Jurnalism Online, Ed. Tritonic, 2015); Autor al primei Teorii Social Media prezentată și validată la cel de-al XIV-lea Congres Științific al Societății Franceze în Științele Comunicării și Informației. Teoria a fost publicată, în urma Congresului, într-un volum editat de SFSIC la Editura Harmattan, Paris, 2015; Autor al primei Carte Etice a Rețelelor Sociale publicată în cea mai prestigioasă revistă științifică franceză, în Științele Comunicarii: Revue Française des Sciences de l’Information et de la Communication; Jurnalist la Realitatea TV (editor si editor-coordonator), Radio France Internationale (realizator talk-show), Mediapro (Fondator și Redactor Șef la portalului Mediapro – www.apropo.ro); Fondator și președinte al Asociației Consumatorilor de Media care a militat timp de 10 ani pentru respectarea principiilor deontologice in presa romaneasca

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *