Masca, noul prezervativ

Masca, noul prezervativ

De ce este masca noul prezervativ? Mai întâi pentru că coronavirusul are, în structura sa genetică, bucăți, să le numim așa, de HIV. De aceea, încă din februarie, la Matei Balș se trata cu succes cu retrovirale, folosite în tratamentul HIV (iar coronavirusul se transmite și prin lichid seminal). Masca este noul prezervativ, pentru că, exact așa cum în anii 90, prezervativul a stopat răspândirea SIDA și era aproape obligatoriu, tot așa, în următorii ani, masca va fi obligatorie, pentru stoparea răspândirii virusului, ca prezervativul. Va intermedia toate contactele sociale, așa cum prezervativul le intermedia (înlocuiți termenul dacă nu vă place), pe cele sexuale. Renunțarea la mască va produce aceleași riscuri ca renunțarea la prezervativ. Acum SIDA se tratează, deci obsesia prezervativului s-a mai estompat (din acest motiv). Și coronavirusul se va trata. Coronavirusul este numit ucigaș, deși nu este și despre SIDA se spunea că ucide, deși acest lucru se întâmpla mai mult sau mai puțin. Coronavirusul tarează social. Și HIV la fel. Dacă spui că ai avut coronavirus, vei fi ocolit, așa cum erau ocoliți bolnavii de SIDA. De aceea cei care au avut sau au coronavirus, sunt tăcuți. Eu îi numesc, cei tăcuți. De ce? Pentru că, atunci când au tușit, când au avut dificultăți de respirație, mai exact când au avut simptomele unei răceli urâte, au stat acasă. S-au tratat acasă. Fără să spună nimănui, de teamă că vor fi ostracizați. De când scriu articole pe blog citite de sute de mii de oameni zilnic, am primit foarte multe mesaje. Iată, unele dintre ele:

Unii au mers la Urgență, unde nu au fost testați. Li s-a spus, de către un rezident că au astm și au fost trimiși acasă.

Noi pentru ei am stat în case. Iar ei au tăcut. Acum am o singură întrebare. E corect? E normal față de ei? E normal ca un om bolnav de SIDA să nu se integreze în societate? E normal ca un om care a avut coronavirus să fie ostracizat? Unii au coronavirus și după luni de zile, în saloanele spitalului din Suceava stau oameni de o lună pozitivi și fără niciun simptom. Dar sunt ținuți acolo. Unul a vrut să se arunce pe fereastă zilele trecute. E normal să fie ostracizați? Sunt ostracizați pentru că noi am fost speriați că virusul e ucigaș. Iar ei, pentru că sunt ostracizați, se ascund, tac. Și pentru că se ascund, tac, dau mai departe virusul. De aceea nu scade abrupt curba îmbolnăvirilor. Acum masca nu e obligatorie. Și noi mergem la supermarket, în această struțo-cămilă de izolare, care nu e o izolare propriu-zisă, că dacă ai un motiv bun pe declarație poți să mergi oriunde, iar noi mergem printre cei 400.000 de asimptomatici declarați de Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, printre cei alți câteva sute de mii cu simptome ușoare, printre cei alți câteva sute de mii, cu simptome mai grave, dar care nu au mers la spital, nu s-au internat, s-au tratat acasă și apoi au ieșit pe stradă, deși sunt încă purtători de virus (virusul dispare din organism, de cele mai multe ori, după mai mult de o lună). Printre ei mergem noi. Și tot luăm virusul. Deci, curba îmbolnăvirilor va începe să scadă abrupt atunci când purtarea măștii va deveni obligatorie. Adică, în mod amuzant, după ridicarea restricțiilor, nu în timpul lor! Masca te va proteja. Masca va opri răspândirea coronavirusului (purtată de cei care au virusul!!!) așa cum prezervativul folosit de cei care aveau HIV a stopat răspândirea HIV. E simplu. Dar până când oamenii au învățat să folosească prezervative, în plină epidemie a anilor 90, SIDA a făcut ravagii. Mai ales în Africa, unde nivelul de educație era scăzut, în ceea ce privește folosirea prezervativului. Nici acum nu se va purta mereu masca. Se va scoate în diverse circumstanțe 🙂

Oricum e bine să fie folosită, până când se găsește un tratament pentru coronavirus, așa cum prezervativul a fost folosit aproape obligatoriu până când SIDA nu a mai fost o amenințare. Adică s-a inventat tratament pentru HIV.  Se va inventa și pentru coronavirus

Abia apoi va începe plăcuta libertate. 🙂

 

Horea Mihai Bădău este Formator acreditat ANC; Lector universitar doctor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București; Profesor-cercetător la Universitatea Sophia Antipolis din Nisa, Franța (titular al cursurilor de Comunicare în Rețelele Sociale la anul III Licență, Master 1 INFOCOM, Master 2 DISTIC, Master 2 EMIC, Master 2 CCOSI); Profesor-invitat la Universitatea Franche-Comte, Montbelliard, Franta, Master 2 Produits et Services Multimedia, Master clasa A+; Cercetător-principal la Laboratorul de cercetare Sic.Lab Mediteranee Nisa-Toulon; Autor al primelor manuale de Social Media și de Jurnalism Online (Tehnici de comunicare în Social Media, Ed. Polirom, 2011 și Manual de Jurnalism Online, Ed. Tritonic, 2015); Autor al primei Teorii Social Media prezentată și validată la cel de-al XIV-lea Congres Științific al Societății Franceze în Științele Comunicării și Informației. Teoria a fost publicată, în urma Congresului, într-un volum editat de SFSIC la Editura Harmattan, Paris, 2015; Autor al primei Carte Etice a Rețelelor Sociale publicată în cea mai prestigioasă revistă științifică franceză, în Științele Comunicarii: Revue Française des Sciences de l’Information et de la Communication; Jurnalist la Realitatea TV (editor si editor-coordonator), Radio France Internationale (realizator talk-show), Mediapro (Fondator și Redactor Șef la portalului Mediapro – www.apropo.ro); Fondator și președinte al Asociației Consumatorilor de Media care a militat timp de 10 ani pentru respectarea principiilor deontologice in presa romaneasca