Ce se va întâmpla

Ce se va întâmpla

Societatea în care ne vom întoarce, nu va avea legătură cu societatea din care am plecat. Noi acum stăm în case, așteptând să se termine totul, ca într-un vis urât și să ne întoarcem la societatea de dinainte. Nu se va întâmpla asta. Societatea de dinainte va dispărea definitiv. Noi suntem cei care am trăit înainte de coronavirus și după coronavirus. Un moment care va marca o falie importantă. De ce falie? Pentru că va marca o schimbare care ar fi trebuit să se petreacă peste 10 ani, dar se va petrece acum brusc, de aceea vom resimți momentul ca pe o falie. Ce moment? Apariția roboților. Distanțarea socială, frica de celălalt, care va persista doi ani, va favoriza apariția pe piață, aproape de noi, a roboților și prin roboți denumesc aplicații, dispozitive (cum este telefonul, care fie este dotat cu Inteligență Articifială, fie oferă acces pe platforme dotate cu Inteligență Artificială, deci este inteligent la rândul său) etc. În acest moment, ai lângă tine un dispozitiv, robotul, nu un om. Dispozitivul, telefonul, înlocuiește interlocutorul uman. Eu nu sunt lângă tine, lângă tine este dispozitivul. Știu că ți se pare ciudat că spun că va înlocui interlocutorul uman, pentru că telefonul nu are o formă care să semene cu cea unui om, deci nu-l vezi într-o ipostază-clonă. Dar se întâmplă așa, tu ai un telefon DDDC, de dinainte de coronavirus, adică o vechitură. Va apărea telefonul. DDC, care va fi cu totul altceva 🙂 În plus, gândește-te că pe Facebook, pe Instagram, pe TikTok, nu mai comunici cu oameni. Comunici cu reprezentările lor virtuale, cu conturile lor. Și te-ai obișnuit așa. Acest tip de comunicare îți este suficientă, nu mai simți nevoie să întâlnești respectivele persoane în viața reală. Un tip de relaționare care se va consolida în următorii ani, pe baza fricii și a distanțării sociale. Nu vei mai dori să întâlnești neapărat în viața reală persoanele cu care comunici online, persoanele cu ale căror reprezentări comunici online (nici înainte de coronavirus nu simțeai nevoia să întâlnești în viața reală toți prietenii de pe Facebook). Ceea ce va deschide drumul roboților. În Mexic și în Franța se numesc influențatori biodigitali, au milioane de urmăritori și este extrem de greu să-ți dai seama dacă sunt oameni sau nu. La noi există deocamdată o singură astfel de influențatoare, se numește Ana Tobor (Robot) și poate fi urmărită pe Instagram. Ana Tobor a apărut înainte de coronavirus. Contextul va favoriza multiplicarea ei. A apărut deja ceea ce se numește Zoombot, bot-ul de Zoom, o reprezentare umană pe una dintre cele mai folosite aplicații acum. Care arată exact ca cel care a creat-o, dar nu este el. Poate asista la lecții online și să nu ai habar că nu este, de fapt, o persoană. Coronavirusul va accelera trecerea. Vor fi din ce în ce mai mulți roboți, ei deja există în laboratoare, iar invazia lor în viețile noastre va avea considerente pur comerciale: companiile respective vor sesiza oportunitatea de a câștiga bani și o vor folosi. Glovo este un robot. Va căpăta autonomie, va vorbi, ca avea o reprezentarea umană dotată cu Inteligență Artificială etc.

Distanțarea socială, care va dura încă doi ani a creat premisele și spațiul pentru apariția accelerată și inserția roboților în viețile noastre. Eu încă sunt om. Dar mă citești de pe un robot. Eu scriu de pe un robot. Laptopul meu este inteligent, o are pe SIRI. Și e DDDC. Următorul laptop, cel DDC îmi va zâmbi 🙂 Cu zâmbetul cui vreau eu. Vrem nu vrem, așa va fi.

 

Horea Mihai Bădău este Formator acreditat ANC; Lector universitar doctor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București; Profesor-cercetător la Universitatea Sophia Antipolis din Nisa, Franța (titular al cursurilor de Comunicare în Rețelele Sociale la anul III Licență, Master 1 INFOCOM, Master 2 DISTIC, Master 2 EMIC, Master 2 CCOSI); Profesor-invitat la Universitatea Franche-Comte, Montbelliard, Franta, Master 2 Produits et Services Multimedia, Master clasa A+; Cercetător-principal la Laboratorul de cercetare Sic.Lab Mediteranee Nisa-Toulon; Autor al primelor manuale de Social Media și de Jurnalism Online (Tehnici de comunicare în Social Media, Ed. Polirom, 2011 și Manual de Jurnalism Online, Ed. Tritonic, 2015); Autor al primei Teorii Social Media prezentată și validată la cel de-al XIV-lea Congres Științific al Societății Franceze în Științele Comunicării și Informației. Teoria a fost publicată, în urma Congresului, într-un volum editat de SFSIC la Editura Harmattan, Paris, 2015; Autor al primei Carte Etice a Rețelelor Sociale publicată în cea mai prestigioasă revistă științifică franceză, în Științele Comunicarii: Revue Française des Sciences de l’Information et de la Communication; Jurnalist la Realitatea TV (editor si editor-coordonator), Radio France Internationale (realizator talk-show), Mediapro (Fondator și Redactor Șef la portalului Mediapro – www.apropo.ro); Fondator și președinte al Asociației Consumatorilor de Media care a militat timp de 10 ani pentru respectarea principiilor deontologice in presa romaneasca