Categories
Viata asa cum e

Bătaia de joc numită vindecarea primului pacient cu coronavirus

În această seară autoritățile au anunțat că primul bolnav de coronavirus s-a vindecat și va fi externat. De ce este o bătaie de joc? Pentru că este clar că i-au greșit, de fapt, primul test. Pe 26 februarie testul a fost pozitiv, pe 28 februarie, testul a fost negativ. Deci s-a vindecat în două zile. Fără să aibă niciun simptom. A fost tot timpul perfect sănătos. Ok, să zicem că a fost asimptomatic, adică a avut virusul fără să manifeste simptome. Mai întâi, haideți să vedem puțin firul acțiunii: autoritățile spun că tânărul respectiv l-a întovărășit la vânătoare pe italian și așa a luat virusul. Italianul spune că nu a fost la nicio vânătoare în România. Tânărul spune că nu a fost la nicio vânătoare cu italianul. Mai mult decât atât, tânărul spune că nici măcar nu s-a apropiat de italian și că autoritățile spun prostii, când afirmă că a fost la vânătoare sau că s-a apropiat de italian, pentru că acest lucru nu s-a întâmplat. Când a declarat aceste lucruri tânărul, am crezut că minte, că ascunde ceva (am crezut autoritățile!). Dar spusese adevărul. Și-au dat seama și autoritățile, într-un final. Și când și-au dat seama că tânărul spusese adevărul și că nu avusese niciun contact cu italianul, au venit cu o altă ipoteză: că a luat virusul din Germania, că în Germania există 10 îmbolnăviri (!!!????) Adică au gogonat și mai mult minciuna care ascundea un singur și simplu lucru: un test făcut greșit. De ce au ascuns greșeala? Poate pentru că ar trebui să despăgubească atât tânărul, cât și familia lui, să-și dea demisia mai mulți reponsabili la rând…etc etc? Și atunci, ce decizie au luat, după ce au stat de vorbă, la o masă cu multe țigări aprinse și mult stres? Să prezinte greșeala ca pe o victorie! Primul pacient vindecat de coronavirus! În acest fel mai scade panica, oamenii încep să se relaxeze, deci rezultatul e foarte bun. Dar bine, măi mincinoșilor, dar oamenilor care au alergat speriați să cumpere provizii, ce le spuneți? Dar tuturor locuitorilor din zona respectivă, din Gorj, care, probabil, au trăit momente de mare spaimă, ce le spuneți? Ar trebui să le spuneți SCUZE. Nu să vindeți gogoașa mai mare decât voi, că pacientul s-a vindecat în doua zile, pe 26 era pozitiv și pe 28 era negativ, fără să aibă niciun simptom. Acesta e adevărul? Ok, atunci testați-l pentru anticorpi. Dacă într-adevăr a avut virusul și s-a vindecat asimptomatic, ar trebui să aibă anticorpi. Îl veți testa, (așa cum a fost testat și pacientul-zero din Italia, care tot așa, era asimptomatic și după testare și-au dat seama că nu avusese virusul deloc, pentru că nu avea anticorpi) sau nu-l veți testa? Pentru că dacă-l veți testa, veți afla….Că a fost…sănătos? 🙂

Sincer, când văd astfel de gafe monstruoase și de minciuni, la fel de monstruoase, în spațiul public, mă întreb: autoritățile pot gestiona situația? Cu adevărat? Sau sunt mai speriate și mai neîndemânatice decât noi?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *