“Ii privim pe altii pentru a nu ne uita la noi”, un articol de Maria Alexandra Pleșea

“Ii privim pe altii pentru a nu ne uita la noi”, un articol de Maria Alexandra Pleșea

După ce am scris articolul Ce ne spun Vulpița și Vulpoiul, am primit un comentariu foarte interesant de la o cititoare. Atât de interesant, încât am invitat-o să scrie un articol și am promis că îl voi publica pe blogul meu. Promisiune ținută. A scris articolul și l-am publicat. Vă învit să-l citiți mai jos. Și, de azi înainte, voi deschide blogul și pentru alte persoane care scriu texte interesante. Acum vă las cu Maria Alexandra Pleșea:

“Ii privim pe altii pentru a nu ne uita la noi

Daca intram pe Google si cautam “statistici boli psihice in Romania”, nu reusim, la o prima incercare, sa gasim prea multe date. Si asta pentru ca subiectul asta nu vinde, nu e interesant, nu e amuzant daca il tratam cu seriozitatea ncecesara. Si atunci, improvizam.  Exemplu: televiziunile transforma cazuri ale unor oameni cu diverse tulburari sau dezechilibre in telenovele iar pe ei in personaje. De cele mai multe ori fac asta fara ca cei in cauza sa realizeze ceea ce se intampla cu ei. Pentru ca unii nu au discernamant, nu sunt in deplinat atea capacitatilor mintale sau trec printr-o perioada de dezechilibru care ii face sa fie mai putin constienti.  Unii vin dintr-un mediu inchis, rudimentar, unde nu au avut posibilitatea de a fi educati astfel incat sa se poata integra in societatea de astazi (nu ca asta ar fi vreun tel de atins dar vobim deja despre un alt subiect). Problema e ca, de cele mai multe ori, noi nu stim ce privim, nu pare ca suntem constienti de comentariile pe care le facem. Si nu numai cand ne uitam la televizor sau stam pe Facebook. Dar, cu siguranta, ca ceea ce vedem are impact in restul timpului. Pe cati dintre cei din jur i-ati auzit vreodata discutand, cu voi sau intre ei, deschis, despre sentimente, emotii, reprimari? Despre posibilele cauze (reale) ale furiei, tristetii, geloziei pe care le simt? Eu pot sa va spun doar din propria experienta: foarte putini oameni discuta despre asta, proportia fiind in directa legatura cu varsta.

Dar pe cati dintre noi ne-am auzit razand, cu intentie sau nu, despre oameni cu probleme psihice? Cu dezechilibre emotionale? Sau nu neapara razand dar impaturind totul si tragand concluzii “asta e nebun”, “aia e frustrata”, “ala e betiv” sau “asta e retardant”. Vorbim atat de liber despre subiectul asta si cu atata lipsa de empatie, de compasiune, pana si de mila. Ce e cel mai ingrijorator e ca suntem atat de superficiali incat  nu ne gandim ca in orice secunda am putea claca si am putea deveni ei: niste oameni de care altii sa rada, cu care altii sa se compare si sa zica “ia uite-l si pe prostul asta, a innebunit si el, ratatul”. Poate ca asta una dintre problemele noastre ca oameni: nevoia constanta de a ne compara cu altii. Cu cei carora le e mai rau, pentru ca noi sa ne simtit mai bine. Si cu cei pe care ii vedem mai “impliniti”, atunci cand vrem sa ne plangem de mila si sa ignoram adevaratele motive pentru care nu putem ajunge acolo unde ne-ar fi bine. Nu indraznesc sa spun “acolo unde am vrea”, pentru ca nici nu stim ce vrem. Stim doar ce ni s-a impus sa vrem.

De ce ne uitam atat la celalalt si nu la noi? Pentru ca ne e frica sa ne uitam la noi. Daca ne-am uita, e posibil sa nu ne placa ceea ce vedem. Si asta ar insemna ca trebuie sa facem schimbari. Ar insemna ca tot ceea ce am construit pana acum trebuie uitat sau dat la o parte si ca trebuie sa pornim de la “zero”, din nou. Ar insemna sa ne expunem si sa fim vulnerabili, sa riscam. Si fereasca Sfantul sa riscam pentru ca “ce, ti-a ajuns cu binele?”

Pentru ca daca ne-am uita, ne am da seama ca ne-am amagit. De cele mai multe ori, noi nu dorim sa iesim din abisul in care ne aflam. Ci doar sa nu fim “cei mai prosti din curtea scolii”.

Maria Alexandra Pleșea

Horea Mihai Bădău este Formator acreditat ANC; Lector universitar doctor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București; Profesor-cercetător la Universitatea Sophia Antipolis din Nisa, Franța (titular al cursurilor de Comunicare în Rețelele Sociale la anul III Licență, Master 1 INFOCOM, Master 2 DISTIC, Master 2 EMIC, Master 2 CCOSI); Profesor-invitat la Universitatea Franche-Comte, Montbelliard, Franta, Master 2 Produits et Services Multimedia, Master clasa A+; Cercetător-principal la Laboratorul de cercetare Sic.Lab Mediteranee Nisa-Toulon; Autor al primelor manuale de Social Media și de Jurnalism Online (Tehnici de comunicare în Social Media, Ed. Polirom, 2011 și Manual de Jurnalism Online, Ed. Tritonic, 2015); Autor al primei Teorii Social Media prezentată și validată la cel de-al XIV-lea Congres Științific al Societății Franceze în Științele Comunicării și Informației. Teoria a fost publicată, în urma Congresului, într-un volum editat de SFSIC la Editura Harmattan, Paris, 2015; Autor al primei Carte Etice a Rețelelor Sociale publicată în cea mai prestigioasă revistă științifică franceză, în Științele Comunicarii: Revue Française des Sciences de l’Information et de la Communication; Jurnalist la Realitatea TV (editor si editor-coordonator), Radio France Internationale (realizator talk-show), Mediapro (Fondator și Redactor Șef la portalului Mediapro – www.apropo.ro); Fondator și președinte al Asociației Consumatorilor de Media care a militat timp de 10 ani pentru respectarea principiilor deontologice in presa romaneasca

6 comments

  1. Magda says:

    Corect. Abia cand incepi lucrul cu tine pentru ca nu ai incotro, pentru ca esti pus la zid de un eveniment, atunci iti dai seama cat timp ai irosit uitandu-te la altii. Acum am redus filmele si romane nu mai citesc deloc. Timpul meu e limitat, pentru ca am atatea de vazut in interior…

  2. cristina says:

    Si totusi, unde vrem sa ne ducem? Catre ce sa ne indreptam? Sa spunem ca am vrea sa evoluam si am face totul pentru asta. Unde am ajunge? In societatea actuala, valorile nu prea sunt bine primite, ba chiar sunt mazilite (imi vine in minte cel mai recent si de notorietate exemplu: Cristina Topescu). Cu cat esti mai “sus”, ca intelect zic, cu atat esti mai singur. Cu cat esti mai citit, cu atat ti se nasc mai multe intrebari fara raspuns. Ajungi la o varsta la care te intalnesti mai des cu moartea si realizezi, pierzandu-i pe cei din familie, ca nu iei nimic cu tine si ca nu lasi in urma decat amintiri, in sufletul celor pe care ti i-ai apropiat in viata cu bunatatea si iubirea ta, nu cu cultura si elocinta pe care te-ai straduit atat sa le acumulezi. Nu spun ca s-ar exclude reciproc, dar spun ca, in timp ce tu alergi pe drumul devenirii, s-ar putea sa te trezesti la un moment dat pe locul unu, dar acela e si singurul loc, restul, ramasi in urma ta, abandonand competitia si vazandu-si de vulpite sau mai stiu eu ce, de viata lor, in definitiv.
    Asa ca eu spun sa ne centram interesele pe iubire si bunatate si credinta, inainte de a ne propune progresul cu orice pret.

      • Alexandra Plesea says:

        Pentru mine progresul nu reprezintă ceva material. Sau, mai bine zis, partea materială este mica. Pentru mine, progresul inseamna sa fim mai buni, in primul rand cu noi, pentru a putea fi si cu ceilalti. Inseamna sa incercam sa facem bine cat suntem in lumea asta, sa aratam mai putin cu degetul, sa ne acceptam mai mult si sa nu ne mai judecam. Progresul, in viziunea mea, vine din interior spre exterior. Progresam iubind, iertand, devenind mai conștienti de sine si, totodată, devenind mai constienti de cat de mici suntem in comparație cu Universul in care ne situam. Ati spus ca la un moment dat se nasc tot mai multe întrebări fără raspuns. Trebuie sa fim conștienti ca nu vom afla niciodata totul despre lumea asta, nici nu trebuie. De asta incerc sa fiu constienta cat de mica sunt si, in acelasi timp, sa fiu constienta ca sunt. Si ca am un scop al meu aici. E important doar sa traim asa cum simtim, sa incercam sa ne descoperim drumul si sa il urmam, fara frici. Trebuie sa realizam ca nu datoram nimic nimănui si, datorită acestui lucru, nu trebuie sa ne comparam cu nimeni ci doar sa fim noi. Eu nu vad progresul ca pe un proces pentru a ajunge “in vârf”, cu orice preț. E de la sine inteles ca daca cineva ca urmări toata viata sa ajunga “pe primul loc”, asa cum afirmati dumneavoastră, va fi singur pentru ca nu ar lua in considerare alte aspecte, nu ar pune pret pe alti oameni ci doar pe acel tel si astfel s-ar îndepărta.

        • horea says:

          De acord cu faptul că progresul nu este legat de partea materiala. Progresul inseamna dezvoltarea inteligentei. Si da, trebuie sa urmaresti mereu sa te cultivi, sa-ti dezvolti inteligenta, sa te dezvolti spiritual, sa fii pe primul loc la toate capitolele. Nu se exclud reciproc. Daca iti dezvolti inteligenta nu inseamna ca nu mai esti buna sau nu mai iubesti. Din contra.

        • horea says:

          Din punctul meu de vedere progresul nu are nicio legatura cu partea materiala. Progres inseamna dezvoltarea inteligentei, spiritului, sufletului. Si nu cred ca aduce singuratate. Aduce singuratate daca cei doi nu-si doresc acelasi lucru: sa evolueze

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *