Acest articol este unul care ține de igienă. Ne spălăm pe dinți după fiecare masă etc, etc, etc, ne amintim în fiecare zi să fim răi: fiți sinceri, de câte ori v-ați amintit să fiți răi, azi? Și de câte ori v-ați amintit să fiți buni? 🙂 Acest articol este un reminder: fii bun.
Da, tot ce se întâmplă, mai ales dacă trăiești într-un oraș cum e Bucureștiul, te împinge să reacționezi negativ. Nepăsarea, suferința, toate te îndeamnă să reacționezi negativ. Eu acum sunt bolnav, sufăr din cauza incompetenței medicilor, a stării proaste a infrastructurii (a crăpat pentru a doua oară în 3 săptămâni conducta cu apă caldă din fața blocului, ceea ce îmi accentuează grav problemele de sănătate)…deci din această postură, scriu: nu uita să fii bun. Și mie mi-e foarte greu acum. Pentru că suferința fizică este foarte mare (și nu numai, că merg mână în mână). Și mi-ar fi cel mai ușor să fiu nervos și supărat. De aceea scriu. Atunci când e cel mai greu, atunci e posibil să fie drumul cel bun. Așa că, citești acest articol acum? Cum te cheamă? În primul rând, stai așa. O să număr până la trei. Și când ajung la trei, faci ce-ți spun eu. Deci: unuuuuuu, dooooooooi, treeeeeei: ZÂMBEȘTE!
Haha, eu am zâmbit, sper că și tu. Când ți-ai luat ultima oară pastă de dinți? Când ai fost ultima oară bun? Cum ar fi să-i zâmbești cuiva care are nevoie, să dăruiești ceva, fără să aștepți nimic, să faci un lucru bun…orice ar fi? Hm? Ce zici? Poți să începi acum. Sună-ți mama. Nu ai chef? Se va bucura (sau se va speria, că eu scriu la 12 noaptea). Dar fă asta doar ca să se bucure. Chiar dacă tu nu te bucuri. Fă-o pentru ea. Pasta de dinți va îndepărta bacteriile. Suntem ceea ce gândim. Tipul de mentalitate de succes în rețelele sociale este: iubește-te pe tine. Ați văzut? Circulă foarte multe citate de acest tip: iubește-te pe tine în primul rând, dăruiește-ți ție ceea ce ai vrea să dăruiești altora etc, iubește-te pe tine ca să te iubească și ceilalți etc din nou (acum mă întrebam dacă aș putea face o propoziție numai din etc 🙂 ) Fals. Iubește-te pe tine nu duce la bine. E un drum fals. E ca și cum ai spune: afară e soare, deci pot să ies la plajă. Da, poți să ieși la plajă, o să te simți bine o perioadă, foarte scurtă de timp, apoi o să crăpi de frig. Iubește-te pe tine înseamnă să închizi rana. Și după cât de mult circulă această idee, poți să-ti dai seama câți oameni sunt răniți. Întoarce-te spre tine, iubește-te, vindecă-te.
Noi suntem animale sociale. Nu ne vindecăm prin autosatisfacere, prin autoiubire. Din contră, adâncim rana. Cei care fac terapie tocmai asta învață, să se deschidă spre ceilalți, să iasă cu oameni, să socializeze, să experimenteze. Iubește-te pe tine este o sinucidere lentă cu gust de zahăr. Pui zahăr pe rană, arată bine rana, parcă e o ciocolată așa, (roșie cu zahăr!!!???) dar apoi rana se umflă, se umflă, se umflă, devine din ce în ce mai greu de vindecat și mai vizibilă și asta îndepărtează oamenii. Chiar dacă nu pe loc. Mă iubesc pe mine. Mă îngrijesc, arăt bine, mănânc sănătos și asta va atrage alți oameni. Da, în prima fază. Apoi vor pleca, pentru că drumul este tot spre tine, tu vrei oameni tot ca să te iubească pe tine. E greu să te întorci din drumul iubirii de sine. Și atunci relațiile cu alți oameni sunt scurte, frustrante, pline de momente dure și…se termină. Te iubești iar pe tine…o iei de la capăt.
Ok, tot citiți acest text și poate spuneți: bine și dacă spui că nu e bine, cum e bine? De fapt? 🙂 E simplu. Fii bun. Dăruiește. Fă lucruri bune. Fapte bune. Zilnic. E greu, nu e ușor. Și vei observa un lucru simplu: că faptele bune pe care le faci se întorc la tine și te vindecă. NU pentru că te iubești pe tine, ci pentru că le faci bine altora. Să vă spun două povești: eu am un obicei pe care nu l-am povestit niciodată, dar acum îl povestesc, pentru că mi se pare Devenire Întru Devenire (termenii lui Noica, de citit Jurnal de Idei). Deci, eu când văd o femeie în vârstă care vinde flori din acelea culese din grădina ei, flori de câmp, flori culese așa cu suflet, nu trandafiri și zambile de la depozitul din Afumați, deci când văd o femeie mai sărmană, care vinde câteva flori pentru câțiva lei, mă duc la ea și îi spun: bună seara, dați-mi cel mai frumos și scump buchet. Când spun asta mereu se bucură, pentru că se gândește că vinde ceva, deci va câștiga ceva. Așa suntem noi: ne bucurăm din câștiguri mărunte, o să bag câțiva bani în buzunar, Devenire Întru Ființă (ceea ce de fapt nu înseamnă nimic, pentru că poate veni ceva mai mult). Îi dau banii, îmi dă buchetul, apoi îi spun: acest buchet l-am cumpărat pentru dumneavoastră. I-l dăruiesc și plec rapid că momentul este al ei: Devenire întru Devenire. Mai mult decât Devenire întru Ființă. Și îi zâmbesc la plecare, adică, asta a fost ideea, buchetul de flori e un zâmbet.
De-a lungul timpului, am fost șocat de cât de mult bine face acest gest. Cineva mi-a spus înainte să decolez cu viteza Mach 3: nimeni nu mi-a dăruit niciodată nicio floare. Și era o femeie în vârstă, cu ochii în lacrimi. Aceste cuvinte m-au urmărit atât de mult, că am luat metroul în direcția gresita, de la Universitate. De emoție. Cum să nu fii primit niciodată flori până la vârsta asta? Și stătea în frig și vindea flori.
Hm. Nu?
Bref. Ce a fost asta? E un lucru bun. E ca și cum ai pune o sămânță, Care rodește. Acel om a primit o sămânță de bine. Care va rodi cumva. Și îi va lumina seara.
E greu să faci în fiecare zi ceva bun? E greu. E simplu să faci rău. Simplu și la îndemână. Și cam asta suntem îndemnați tot timpul să facem. De aceea acest articol este un altfel de îndemn. Mă citiți, ați ajuns pe blogul meu…..aici e un îndemn la bine. Stați așa…..unuuuuu, doiiiiiiii, treeeeeeiiii….zâmbiți 🙂
Și faceți ceva bun în fiecare zi. Măcar o dată pe zi. Mai multe zile la rând.
Eu am încercat să fac ceva bun acum, prin acest articol. Deși am dureri insuportabile și febră, Iar peste 3 ore si 50 de minute plec la spital pentru perfuzia de la 12 ore.
Dacă în aceste condiții, eu am putut să fiu bun, poți și tu. Unuuuu, doiiiii, treeeeeeeeeeeeei! 🙂 🙂 🙂
P.S. Acest Post Scriptum este pentru cei care au citit cu atenție textul meu. Pentru că am scris că voi spune două povești. A doua, în curând 🙂
