Ce statut au persoanele în vârstă în România?

Niciun statut. Dacă așa se poate numi ultima poziție în ierarhia socială. De ce? Pentru că noi suntem obișnuiți să aruncăm tot la gunoi. Un televizor mai vechi, la gunoi, luăm altul NOU, gunoaiele blocurilor sunt pline de frigidere etc. În alte țări nu e așa: în Franța, de exemplu, oamenii care renunță la obiecte din casă, fie că este vorba de cărți etc, le pun într-o cutie pe trotuar, în fața ușii, ca să le ia cine are nevoie. Se numește solidaritate.

Noi suntem individualiști. Pentru mine. Scrumez de pe geamul mașinii, nu-mi intră mie scrumul în nas, îi intră altuia. Să fie sănătos, dacă mai poate. M-am băgat în intersecție și i-am blocat pe toți? Să fie sănătoși. Eu să ajung acasă. Unde acumulez, cumpăr, arunc, cumpăr, arunc, oftez că părinții mei îmbătrânesc și ar trebui să am grijă de ei, apoi pleacă părinții și trebuie să învăț să gătesc, apoi trec 40 de ani și vine pensia. Câți dintre cei care au 20-30 de ani acum se gândesc că vine pensia și cum și-o imaginează? Foarte multe persoane își doresc acum să lucreze într-o multinațională cu un salariu de 1.000 de euro. Asta înseamnă o pensie de 1.900 de lei. Ar vrea să trăiască din acea pensie? Adică să fie tot venitul posibil, nimic în plus? Pentru că pe vremea când au muncit ei 40 de ani exista un alt sistem social, fără liberă concurență, apoi s-au trezit că se moare în stradă pentru vremuri mai bune (și se numește Revoluție), apoi în vremurile mai bune trăiesc cu 1.900 de lei? Ca pensionarii de azi? În cazurile bune, pentru că cele mai multe pensii sunt mult mai mici. Iar acei oameni sunt captivi în următorii 20 de ani de viață (au dreptul să trăiască atât?) unei sume unice, care poate crește cu câte un pachet de țigări pe an. Mi s-a rupt inima la Flanco: un cuplu de pensionari și-a luat fier de călcat și masă de călcat. În rate. 100 de lei costa tot. Iar casierul de la Flanco încerca să le bage pe gât încă o sumă pentru garanție extinsă. Și îi momea așa: ce mai înseamnă 5 lei pe lună? Adică încerca să le adauge la rată 5 lei. Asta nu ar trebui să ne facă pe toți să explodăm de furie că trăim într-un astfel de sistem social? Nu, că noi acum suntem într-o multinațională și om vedea ce o fi. Cotizăm la Pilonul 2, nu murim de foame. Așa au zis și ei. Niciunul nu s-a gândit, când avea 20 de ani, că va cumpăra la pensie fier de călcat în rate. Și acum nu mai au cum să scape de asta, așa cum chinezii nu mai pot să scape din Wuhan. Ei se tânguie la geamurile blocurile (moment prezentat de propaganda chineză ca unul al intonării unor cântece de încurajare), pensionarii ce să facă? Mai trag de câte o zi, de câte o primăvară. De-a lungul vieții mele am făcut foarte multe, printre altele am avut și un Plafar și da, stăteam la vânzare într-un halat alb (în paralel eram asistent la Jurnalism), știam efectele a 2.000 de plante pe de rost și vindecam oamenii de boli (chiaaaar, nu ar fi fooarte tare să organizăm într-o zi o excursie la fostul meu Plafar, mă emoționez de fiecare dată când trec prin fața locului unde parcam Dacia pe Ștefan cel Mare și deschideam magazinul la 8…de zilele când rămâneam la vânzare că-mi furau cei de la Fornetti vânzătoarea cu 100 de lei în plus…) Să revenim, deci la Plafar veneau multe persoane în vârstă. Nu era întotdeauna plăcut, că le aflam starea tranzitului intestinal etc. Dar printre informațiile despre starea colonului, aflam și lucruri interesante, vă spun doar două:

  • că oamenii în vârstă trag mai mult de viață decât tinerii. Își doresc mai mult să mai prindă încă o zi, încă o primăvară, decât tinerii. Îți poți imagina asta? Ești la finalul concediului, a vacanței pe care ai petrecut-o pe pământ și ai mai vrea să mai rupi o zi, să mai ai o zi de vacanță. Înainte să te întorci la serviciu care ar însemna, în acest caz, nimic, negru, moarte. Noi ne comportăm ca și cum am fi la începutul celor 10 zile de concediu. Când ești în a 9-a zi și e ultimul concediu din viața ta, atunci îți dorești cel mai mult să te arunci în mare și să înoți la răsărit. În Occident, asta e atitudinea normală. Oamenii ies la pensie și încep viața. Se îndrăgostesc, călătoresc, merg la cursuri de dans, au o viață sexuală neînțeles de activă pentru est-europeni, se îmbracă precum la 20 de ani….Unul din șocurile mele când am mers prima oară pe Coasta de Azur, a fost că toți motocicliștii cu coarne de taur fioroși, pe Harley Davidson, erau bătrâni plăpânzi de 80 de ani. Vedeai asta când îi depășeai. Dar până atunci, rupeau asfaltul cu coarnele în vânt. Dar cel mai tare șoc ever a fost la Bormes-les-Mimosas. Bormes-les-Mimosas este un sat pe Coasta de Azur, pe vârful unui munte, o minune, un sat medieval acoperit de mimoze, unde își face vacanțele ducesa de Luxemburg etc. Și, cum coboram muntele de la hotel cu mașina spre plajă, acum vreo 6 ani,  văd un bătrânel care-l urca, foarte voinicește, pe bicicletă. Deci să ne oprim puțin aici: era un bătrânel la 80 de ani plus, foarte foarte firav, care pedala prea voinicește și efectiv am vrut să opresc mașina și să-i spun: nunununununu, opriți-vă nu e bine ce faceți, o sa aveți un atac de cord, Doamne Ferește. Vena lui de pe tâmplă m-a urmărit până la plajă, când am întors mașina și am luat-o înapoi în sus pe munte după el. Și ce să vezi: ajunsese în vârf. Foarte încântat. Fără să-și tragă sufletul, fără să gâfâie, fără să ia Aspacardin. Anul trecut de Paști am urcat frumos cu autobuzul până la Chateau d’Eze, castelul care domină Coasta de Azur (unde a scris Nietzsche Așa grăit-a Zarathustra), deci am urcat o oră cu autobuzul și când am coborât, am coborât pe drumul lui Nietzsche, o cărare abruptă care șerpuiește prin munți până la mare. Deci eu am coborât 2 ore și simțeam că mi-au intrat genunchii în gât și pe sensul opus treceau non-stop bătrînei care urcau! Dumnezeule și erau extrem de hotărâți, pac-pac, în pas vioi, nu cu ochii pe Instagram. Eu m-am prăbușit când am ajuns pe plajă, ei au urcat spre nori. Așa grăit-a Zarathustra….De ce ei fac așa și noi, nu? E simplu. Pentru că societatea e gândită grijuliu. Adică, ce voi face mâine? Ce voi face peste 40 de ani? Ca urmare: când ești tânăr, ești la început de drum, ești la poalele muntelui. Tinerii au cel mai prost statut în Franța, nu găsesc joburi, joburile sunt prost-plătite, e plin de cerșetori tineri pe străzi (ăsta a fost un alt șoc și primesc bani pentru că oamenii îi înțeleg – studenții pleacă de la cursuri să lucreze la Pizza Hut sau la Carrefour, se numesc jobs-etudiant, numai pentru studenți, doua-trei ore pe zi, pentru că părinții nu le mai dau bani de la 18 ani, ca să-i învețe să urce muntele). La primul curs de Personal Branding Online pe care l-am făcut la anul III, am fost șocat să văd că persoane se mândreau cu joburi de cameriste, la hotel de 4 stele!! (vă imaginați asta în România?) Bun, deci sistemul este construit așa: când ești tânăr, o iei de jos. O duci greu. Muncești, te zbați. Apoi, pe măsură ce înaintezi în vârstă și finalizezi studii, viața începe să fie mai bună. Iar cea mai bună viață este după 50 de ani. În Franța majoritatea celor care au mașini scumpe, au peste 50 de ani. Pe Valea Loirei, am avut șocul să constat că acele castele de vis sunt vizitate numai de oameni în vârstă (francezi). Nu înțelegeam de ce. Tinerii nu au bani să viziteze castele. La restaurante, la fel, numai oameni în vârstă (ați văzut în pozele de la Nisa). Tinerii mănâncă șaorma și atât. Deocamdată. Pentru că societatea e gândită grijuliu: să-ți fie bine când ai cea mai mare nevoie, când te mai lasă puterile, când încep boli etc…Deci atunci trăiești bine, spre final, când ai cea mai mare nevoie. Și acest tip de gândire îndepărtează finalul, oamenii mor pe la 90-100 de ani, iar la 70 ești considerat tânăr. La noi e invers. Noi trăim clipa. Acum să ne fie bine, mâine nu se știe ce va fi, arunc scrumul, nu-mi vine mie în nas, ci altcuiva. Să trag tare acum, să-mi fie bine acum. Și mori la 70, dacă ești bărbat și la 80 dacă ești femeie. Cam asta e speranța de viață în România. Și până mori, mergi de la farmacie acasă și înapoi. La doctor. Te pune pe gânduri, nu? Nu crezi că o să fie așa? Nici cei care sunt acum pensionari în România nu credeau că să fie așa.
  • 2. Ați uitat că era și un punct doi. Foarte fain. Pe mine acest punct doi m-a umplut de încântare. Era o femeie în vârstă, se vedea că fusese o mare frumusețe. Și a zis întregii audiențe din Plafar: ce proastă am fost când eram tânără, că mă curta un inginer, îmi aducea mereu mere, dar eu am fugit după altul, că alergau toate după el și am rămas singură. Dacă eram deșteaptă, acum aveam familie și copii și mâncam mere, trăiam sănătos cu inginerul. Și era sinceră și chiar îi părea rău. I-am dat ceai de sunătoare, că e anti-depresie. Apropo, știați că ceaiul de salvie este singurul drog legal? Deci ceaiul de salvie dă o stare de bine, alungă depresia…să vedeți ce se vindea de Crăciun

În încheiere: trăim clipa, că așa sună citatele de pe FB și Insta, nu ne facem iarna car și vara sanie, că poate vine încălzirea globală și încep să pice mere coapte de pe Marte (Musk, în tine ne e nădejdea!) și o să fim la fel de pensionari morți la 70 de ani în farmacie, ca acum. Au trecut 30 de ani de la Revoluție, s-a schimbat ceva la acest capitol? Se va schimba ceva în următorii 40 de ani, până ieși tu la pensie? Da. Dacă se va schimba și mentalitatea față de oamenii în vârstă. Scop pentru care am scris acest articol. Nu ca să am pensie mai mare, ci pentru că ei ne-au dat viață, oameni buni. Dacă nu erau ei, noi nu existam. Simplu, nu existam.

 

Horea Mihai Bădău este Formator acreditat ANC; Lector universitar doctor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București; Profesor-cercetător la Universitatea Sophia Antipolis din Nisa, Franța (titular al cursurilor de Comunicare în Rețelele Sociale la anul III Licență, Master 1 INFOCOM, Master 2 DISTIC, Master 2 EMIC, Master 2 CCOSI); Profesor-invitat la Universitatea Franche-Comte, Montbelliard, Franta, Master 2 Produits et Services Multimedia, Master clasa A+; Cercetător-principal la Laboratorul de cercetare Sic.Lab Mediteranee Nisa-Toulon; Autor al primelor manuale de Social Media și de Jurnalism Online (Tehnici de comunicare în Social Media, Ed. Polirom, 2011 și Manual de Jurnalism Online, Ed. Tritonic, 2015); Autor al primei Teorii Social Media prezentată și validată la cel de-al XIV-lea Congres Științific al Societății Franceze în Științele Comunicării și Informației. Teoria a fost publicată, în urma Congresului, într-un volum editat de SFSIC la Editura Harmattan, Paris, 2015; Autor al primei Carte Etice a Rețelelor Sociale publicată în cea mai prestigioasă revistă științifică franceză, în Științele Comunicarii: Revue Française des Sciences de l’Information et de la Communication; Jurnalist la Realitatea TV (editor si editor-coordonator), Radio France Internationale (realizator talk-show), Mediapro (Fondator și Redactor Șef la portalului Mediapro – www.apropo.ro); Fondator și președinte al Asociației Consumatorilor de Media care a militat timp de 10 ani pentru respectarea principiilor deontologice in presa romaneasca

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *