Despre oameni faini (1) Azi, Bogdan Grozescu

Bucureștiul este un oraș destul de insuportabil. Mult stres, distanțe lungi care consumă mult timp, multă nervozitate în aer, grabă. Individualism, foarte mult individualism (se spune că așa sunt capitalele, reci, cresc distanțele între oameni), dorință de parvenire. Banul, centrul universului, reper identitar…

Un oraș greu de trăit. De respirat, de împrietenit. Cu el, cu orașul. Multă lume se întreabă, mai ales rudele mele din Cluj, cum de suport Bucureștiul?

Și răspunsul e simplu. Dincolo de claxoane, de grabă, de praf (incredibil de mult praf), de scrum de țigară aruncat pe fereastra mașinii, există oameni adevărați. Faini. Aici, în București. Nu sunt mulți. Oameni care, chiar dacă au reușit, chiar dacă au succes, chiar dacă sunt cei mai buni în domeniul lor, au rămas. Oameni. Buni la suflet, calzi. Încrezători în bine. Și luptători întru bine. Oameni, ca o îmbrățișare caldă. Care își fac meseria pentru că le place, pentru că le pasă, pentru că fiecare individ este mai întâi de toate un om, iar ei nu uită asta. Niciodată. Un astfel de om este Bogdan Grozescu. Am mai scris despre el. L-am revăzut azi. Eram foarte obosit, cumva într-un moment de epuizare în lupta continuă pe care o duc pentru bine (care, ca orice luptă pentru bine, este grea). Și l-am întâlnit. Mi-a luat tot norul negru cu mâna. A zâmbit. Am vorbit. M-a făcut bine. Așa cum face întotdeauna. Și a măturat cu câteva gesturi și câteva cuvinte toate grijile. Toate. Pentru că Bogdan Grozescu, deși este cel mai bun profesionist în domeniul său, a rămas drept, nu s-a sucit, nu s-a răsucit, nu și-a răsturnat valorile. A rămas drept. A rămas adevărat. Este un om. Un om ca o îmbrățișare caldă. Iar întâlnirea cu Bogdan are exact acest efect. El este:

Și cât timp mai există oameni ca Bogdan, merită. Să suportăm claxoane, praf, priviri înfometate și gesturi iuți de mână la 100 de lei, superficialitate, nesimțire, lipsa oricăror valori. Merită să mergem înainte. Să ne urmăm crezurile, idealurile, întru bine. Întru binele Celuilalt. Pentru că, undeva în Bucureștiul acesta care pare atât de oribil, există oameni. Care păstrează ceea ce ne face pe toți să mergem înainte, ceea ce face viața suportabilă: bunătatea. Grija față de celălalt.

Mulțumesc, Bogdan. Când am ieșit de la tine, m-am întors în București. Cu gând bun și zâmbet de la tine. Mulțumesc că exiști.

4 Replies to “Despre oameni faini (1) Azi, Bogdan Grozescu”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *