Oglindă-oglinjoară, cine-i cea mai frumoasă din țară?

O întrebare pe care o adresează zilnic utilizatorul propriului său cont din rețeaua socială. Iar platforma, Asistentul Personal, răspunde: tu ești, tu ești. Uite câte like-uri ai. Ești cea/cel mai frumoasă/frumos din țară.

Întrucât Asistentul Personal, respectiv contul tău, te urmărește din ce în ce mai mult, ca să învețe totul despre tine, oglinda ta învață, de fapt, totul despre tine! Pentru ca în final să-ți spună: da, ești ceea ce ți-ai dorit! Ce ne-am dorit? Să fie ținută promisiunea. Adică viața să fie așa cum ni s-a spus în perioada în care le adresam părinților și tuturor celor care intrau în raza noastră vizuală, 500 de întrebări pe zi despre lume. Mami, de ce arde soarele? Tati, cât de departe e luna? Petre Ispirescu, cine sunt eu și ce voi face în viață? Ești o prințesă și te vei căsători cu un bărbat frumos. Nu orice fel de frumos, ci frumos ca tine, un prinț, cu care vei trăi fericită până la adănci bătrâneți Și când veți îmbătrâni, veți bea apă vie. Și veți mai trăi. Și veți merge într-o împărăție frumoasă, care e departe. Deci nu e România. În unele basme se specifică destul de clar că prințul e dintr-o altă împărăție, deci dacă te îndrăgostești de un străin e și mai bine. Altfel spus: străinii sunt mai atrăgători decât românii.

Toate aceste lucruri le-am aflat atunci când ne-am construit imaginea despre lume și despre noi, adică între 1 și 7 ani. Apoi miturile au început să explodeze. Nu există Moș Crăciun. Cum, vii așa și-mi spui că nu există Moș Crăciun? Fără terapie? Eu zâmbesc, dar undeva rămân cu un gust amar. Și toți anii când așteptam să umple papuci? Nu există Ileana Cosânzeana. Hm. Cum să nu existe? Nu am căutat bine. Și lumea caută. Pe la 30-40 de ani începi să auzi: “dragostea ca-n basme nu există”. Deci unii au căutat cu tenacitate. Să-și demonstreze, în primul rând lor, că reprezentarea despre lume din basme, reluată de cinematografia hollywoodiană și de multele desene animate (care pentru generațiile născute după 1990 înlocuiesc basmele – apropo ați văzut ce multe persoane se vopsesc și se îmbracă precum idolii lor din desenele animate? este același mecanism!), chiar există!

Și în acest moment al căutărilor disperate și al dezamăgirilor, a apărut realitatea virtuală. Realitatea virtuală a venit și a zis: hei, basmele chiar există! Nu ați fost păcăliți! Știați voi ce știați, că pe lume există o prințesă/un prinț care vă așteaptă. Nu ați căutat-o unde trebuie! E aici! Și lumea a dat năvală în locul unde ar fi trebuit să fie dintotdeauna, locul care le arată că ceea ce știau și așteptau de la această lume chiar există. Lumea basmelor din rețelele sociale. Paranteză: noi suntem foarte atașați propriilor imagini și așteptări. Se numește orgoliu. Eu caut prințesa. Nu există. Ești tu fraier, ea există, dar tu nu o vezi. Iar eu o să-ți demonstrez că există. Pentru că așa știu eu. Și ceea ce știu eu este adevărul. Deci chiar dacă totul dovedește contrariul, eu voi merge înainte, ca să-mi demonstrez înainte de toate mie, cât sunt de bun. Sunt bun, deștept și fain. Și nimeni să nu mă contrazică.

Deci, în rețelele sociale. Cele mai des întâlnite reprezentări sunt prinți și prințese. Moderni/e sau tradiționali/e. Pentru că realitatea virtuală îți permite să fii ceea ce vrei. Și ce vor cei mai mulți să fie? Uitați-vă la toată nebunia din perioada căsătoriei prințului Harry cu Megan (Megan o chema)? Câte share-uri au primit pozele cu cei doi, lumea se topea, uite prințesa și prințul, amândoi frumoși, da da, acolo în Împărăția Împăratului Verde, vor trăi fericiți până la adânci bătrâneți, dacă sunt frumoși vor fi și fericiți, că tot ce e frumos e și bun, așa spune basmul… Of, of. Măi, măi.

Aș vrea să fiu și eu prințesă. Și eu prinț. Și așa, găsim în rețelele sociale toate ingredientele basmului (inventariate de Vladimir Propp în Morfologia basmului scrisă în….1928). Ingredientele prințului: marcarea. Prințul, eroul, trebuie să fie marcat. Asta îl face diferit de ceilalți, este cumva superior, fermecat. Tatuajul. Lumea își arată tatuajele. Uite, sunt marcat. Sunt altceva. Sunt prinț. Alt ingredient: zborul. Toată lumea își face poze când zboară cu avionul. De ce? Pentru că zborul era apanajul eroului. Nu orice zbura în basm. Numai eroii zburau. De ce nu-și face nimeni poze în autobuzul 336? Și să spună, uite, eu merg pe roți! Pentru că roțile și călătoria în comun sunt legate semantic de căruțe, nu e nimic glorios în a merge cu căruța. Chiar dacă e Mercedes. Și sunt multe, multe ingrediente ale basmului în poveștile din rețelele sociale (le spun la curs). De aceea eu spuneam încă din 2010, când am scris primului manual de Social Media, că storytellingul va fi principalul gen publicistic în online. Nimeni nu credea. Toți citeau Hotnews, cu scriitură clasică, de presă clasică. Apoi a apărut Vice, care face storytelling subiectiv. Gen specific rețelelor sociale.

Revenind. Rețelele Sociale îndeplinesc toate promisiunile basmului. Tinerețe fără bătrânețe. Filtre. Filtrul este Apa Vie. Te întinerește, te face mai frumos/frumoasă, mai interesant/interesantă. Viață fără de moarte. Contul rămâne moștenire. Chiar dacă ai murit fizic, se poate posta pe contul tău la nesfârșit. Ileana Cosânzeana există. Uitați-vă care este cel mai folosit filtru pe Snapchat: cel cu coronița de flori în păr. Care te face să semeni cu Ileana Cosânzeana 🙂

Băieții  își arată caii. Putere. Câți cai ai? 100. Eu am 140. Stai să fac un video, să se audă cum nechează.

Oamenii au puteri supranaturale. Toată lumea sare și-si face poză. Boomerang. În aer. De ce zbori? Sunt deosebit. Numai eroii zburau și rămâneau așa în aer. Oamenii simpli, nu.

În rețelele sociale toată lumea este sau trebuie să fie frumoasă. De ce? Pentru că basmele ne-au învățat că Eroul Pozitiv e frumos, iar Eroul Negativ, urât. Deci toată lumea vrea să fie frumoasă. Erou Pozitiv. Și rețelele sociale te lasă să faci asta, să fii frumos/frumoasă. Depinde din ce unghi faci poza (a apărut un univers întreg semantic despre asta). Unii fac poza mereu din același unghi. Asta nu dă de gândit? 🙂

Iar căutarea basmului a mers mai departe. Pe Instagram. Facebook nu prea și-a îndeplinit promisiunea. Nu e basm adevărat. Te mai deranjează politica, socialul, economicul etc. Astea nu existau în basme. Și lumea a plecat de pe Facebook. Pe Instagram. Unde e pace și liniște. Și basm adevărat. Fără text. Că basmele se transmiteau pe cale orală și, cel mai frumos lucru posibil, se transformau în imagini în mințile noastre. În plus, cele mai frumoase părți ale cărților de basme erau ilustrațiile. Și desenele animate. Erau desene animate, nu texte citite repede. Instagram este spațiul perfect pentru basm. Eroizarea atinge cote mult mai mari decât pe Facebook, pe Instagram apar lumi noi, de mister și eroi: Tabu etc. Călătoriile în lumile de basm de dincolo, cu castele (apropo dacă mergi într-un loc de basm, devii un erou de basm, deci de aceea locurile frumoase sunt marcate mereu printr-un selfie, eu-și-locul, locul-sunt-eu, frumoasă-ca-locul). Tot ce e departe e magic. Tot ce e frumos, e bun. Instagram, un loc ideal pentru regăsirea lumii basmului.

Contesa. Se numește o influențatoare de fashion. Contesa….Contele? Unde e contele? Răspuns corect: peste tot. Peste tot se află câte un prințișor care face eforturi să devină un Prinț. Cu rezultate vizibile. Mult mai vizibile decât în viața reală. Încurajatoare pentru continuarea căutării/construirii lumii de basm.

De aceea în rețelele sociale redevenim copii (citește aici). Numai copiii caută basme. De aceea maturizarea este îndepărtată, privită cumva cu puțină scârbă, ca ceva care te frânează, practic. De aceea este mai bine în rețelele sociale, ca oriunde. Cel mai bine este în lumea basmului, cea mai frumoasă lume de care ai auzit de când te-ai născut, cea mai frumoasă lume în care merită să trăiești.

O lume care chiar există. Dacă nu mă crezi, sigur nu ai cont în basm? Dar cine nu mai are cont de Insta sau și Facebook? Mai există oameni care nu trăiesc în basm?

Horea, Prințul

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *