Ce este Inteligența Artificială (II) – Asistentul Personal

Ce este Inteligența Artificială (II) – Asistentul Personal

Asistentul personal, ca parte a Web 3.0, dotat cu Inteligență Artificială, a devenit partenerul nostru. Chiar dacă nu ne dăm seama. Facebook este asistentul nostru personal. Instagram este asistentul nostru personal. Avem nevoie de ceva (de ce anume și cine a creat această nevoie?), intrăm în rețea, care ne asistă. Este asistentul nostru personal. Am fost școliți de ”platforme” ca să avem nevoie de el, să nu mai putem trăi fără el.

Cum? Mai întâi rețelele sociale ne-au învățat să comunicăm mai mult emoțional și mai puțin rațional, prin intermediul butoanelor de reacții (like etc), prin intermediul aplicațiilor care ne invită să ne infantilizăm, al recursului la imagini, în locul textului, care ne scutește de efortul cognitiv etc. Iar rezultatele se văd: cele 50 de lumi de interes în care trăiam pe Facebook se înjumătățesc pe Instagram, unde oamenii nu mai sunt interesați de Social, Politic, Economic etc, lumi raționale (cercetare prezentată în acest an la Congresul Culturii Române organizat de Academia Română). Sunt interesați mai mult de lumi emoționale. Abandonarea raționalului și recursul la emoții face necesar Asistentul Personal. Ne face dependenți de el. Toate lumile raționale, pe care le-am abandonat, în favoarea celor emoționale, au fost preluate de Asistentul Personal. Dacă vrem să aflăm ce este realitatea, întrebăm Google (Google Assistant). Unde mergem? Întrebăm Google (Google Maps). Siri, Katie, Alexa…Asistentul Personal este peste tot, pentru că avem nevoie de el. O nevoie artificială creată de rețelele sociale prin faptul că ne-au determinat să renunțăm la rațional. De ce am renunțat? Pentru că vrem să trăim ușor. Facil. Deci renunțăm la tot ce este greu. Cam aceasta este esența ”cursurilor” pe care le-am urmat în rețelele sociale. Numai că tot ceea ce este greu nu va dispărea. Vom plăti asistentul personal pentru rezolvarea a tot ceea ce este greu. Cum? Prin permisiunea pe care o vom da platformelor (o dăm deja!), de ghidare a vieților noastre, a opțiunilor de cumpărare. Deciziile le vom lua (le luăm deja), pe baza emoțiilor, așa cum reacționăm și selectăm acum mesajele din newsfeed (pe baza butoanelor like, etc). Un câștig imens pentru mașină: un public ce ia decizii, face alegeri, numai pe baza emoțiilor.

În parteneriatul om-mașină care ia tot mai mult forma unui cuplu, unul dintre parteneri va fi rațional, celălalt, emoțional. De aici dependența. Dependența de telefon a fost demonstrată științific pentru prima dată anul trecut, de către o echipă de la Laboratorul de Cercetare SIC.Lab Mediterrannee, al cărui membru sunt, care a petrecut 5 ani într-un liceu, în observație participativă. Ne emoționăm din ce în ce mai mult și raționăm din ce în ce mai puțin. Deci suntem dependenți de partenerul rațional.

Iar Asistentul Personal este partenerul perfect: ne ghicește dorințele înainte de a le exprima, (ne cunoaște perfect, pentru că ne urmărește toate acțiunile), nu îmbătrânește (are doar nevoie de update-uri), nu divorțează, nu pleacă cu copiii la mama (din contra, e mama!), rezolvă absolut toate problemele, (mai ales cele emoționale) și trăiește numai…..pentru tine. Atât. Ești centrul universului. Poziție pentru care te-au pregătit tot platformele, prin stimularea narcisismului, a ego-ului, a universului construit în jurul unui cont – al tău.

Schimbarea partenerului conform dorințelor tale, scop ideatic, deci irealizabil într-o relație umană de cuplu, va fi realizabilă printr-o operație simplă, în cuplul om-mașină: customizarea asistentului personal.

Pentru relația cu asistentul tău personal, te pregătește și relația cu prietenii tăi de pe Facebook. Câți dintre prietenii tăi de pe Facebook i-ai cunoscut în viața reală? Pe câți ai vrea să îi cunoști în viața reală? Toți acei prieteni pe care nu ai vrea să-I cunoști în viața reală, deci îți sunt suficienți sub forma unor conturi virtuale, pregătesc terenul pentru asistentul virtual. Care exact asta va fi: un fel de cont. Un fel de prieten de Facebook. În care vei avea încredere, exact cum ai încredere în ceea ce spune un prieten pe care nu l-ai văzut niciodată în carne și oase. Relația de prietenie cu un cont, care nu este o relație de prietenie în sensul propriu al termenului, te pregătește pentru relația de încredere cu asistentul personal. Cu Google-ul tău. Deși Google poate fi manipulat. Prin tehnici de SEO, prin tehnici neortodoxe (eu însumi sunt victima unei astfel de manipulări a Google – s-au urcat pe numele meu mai multe articole defăimătoare, menținute artificial pe prima pagină a motorului de căutare de bloggeri care realizează venituri în mod non-etic și ar dori să oprească Carta Etică a Rețelelor Sociale (prin defăimarea autorului), care, în prima sa formă din 2007-2008, se numea Codul Etic pentru Blogosferă) și a condus la acțiuni etice despre care puteți citi aici .

Să vă povestesc mai povestesc o întâmplare, apropo de dependența de platformă (o povestesc mereu la cursuri): eram într-o stație de troileibuz, când a venit o persoană la mine, cu telefonul în mână. M-a întrebat ce troleibuz trebuie să ia ca să ajungă la gară. I-am răspuns: troleibuzul 62, de aici din stație. Google îmi spune altceva, mi-a replicat și a plecat cu privirea in telefon. Google spunea altceva, dar troleibuzul urma să vină în stația din care plecase 🙂 Nu întotdeauna Google spune adevărul. Dar noi îl credem. Lumea crede tot ce spune/scrie Google. Dar Google poate fi manipulat. Cine va manipula asistentul personal în care vom crede orbește? Cine decide ce vedem în newsfeed? Altcineva (apropo de lucrurile de care avem nevoie, din primul paragraf).

Ce este asistentul personal? Este Facebook. Se va transforma din ce în ce mai mult într-o interfață personalizată, specifică fiecărui utilizator. Gândiți-vă cât timp petreceți pe Messenger versus Newsfeed. Messengerul va fi Asistentul Personal. Totul se va muta în Messenger. Tot ce ne interesează. Tot ceea ce ne este adresat în mod specific: ce spun prietenii noștri, evenimentele care ne interesează, tot. Zuckerberg ar vrea ca Messengerul să fie asemenea unui oraș. Magazinele noastre vor fi în Messenger, tot. Iar Messengerul va vorbi cu noi, ne va spune unde să mâncăm, ce, cum, noapte bună, ne va înveli și, peste 10 ani, când va fi implantat în cap, ne va customiza și visele (în paranteză fie spus, asta nu m-ar deranja prea tare, întrucât în ultima perioadă visez cam urât).

Cuvântul-cheie este conectare. Ca să apară și să trăiască Asistentul Personal, trebuie să fim conectați. Iar pentru conectare sunt necesare două premise: să dorim să fim conectați și să existe mediul pentru conectare.

Ne dorim să fim conectați. De fiecare data când intrăm pe Instagram, Facebook etc, ne conectăm. Chiar dacă avem impresia că trăim în viața reală, suntem conectați în cea virtuală. Îngrozitoarele accidente ale oamenilor care făceau live pe Facebook o arată fără putință de tăgadă. Chiar dacă avem impresia că trăim în viața reală, de fapt suntem conectați și trăim în viața virtuală. Ești acolo unde este atenția ta. Ești acolo unde sunt gândurile tale. Emoțiile și sentimentele. Iar ele sunt în rețea. Deci suntem conectați. Ne place. Iar dacă v-ați face un grafic cu timpul petrecut în rețea, în fiecare zi, ați vedea că are o tendință crescătoare. Iar dacă nu se întâmplă asta în cazul vostru, cu siguranță se întâmplă cu copiii voștri. Ai lor. Ai tuturor. Care vor trăi atât de mult conectați, încât deconectarea va fi dureroasă. Neplăcută. Primejdioasă.

Mediul pentru conectare înseamnă internet disponibil peste tot. Se întâmplă din ce în ce mai mult asta. Internetul este peste tot. În aerul pe care îl respirăm. Noi nu respirăm wi fi, dar el va fi oxigen pentru asistentul personal. Va trăi peste tot, pe unde există internet. Iar internetul începe să fie peste tot. Începem să trăim în societăți wi-fi. Care oferă un mediu excelent asistentului personal.

Ce poți să faci? Să te emoționezi cât mai puțin cât ești conectat. E greu. Dar oferă emoții unui om. Nu unui cont în rețea. Cât timp mai ții minte, că un cont nu este un om, mai ții Asistentul Personal la vestiar. Dar el este deja pe banca rezervelor, la încălzire…

Și ca să revin la primul paragraf: gândește-te că de fiecare dată când intri pe Instagram/Facebook, puterea ta crește, augmentată de o platformă dotată cu Inteligență Artificială. Care se gândește cine ar trebui să te citească, ce ar trebui să citești, îți dă putere (te face super-om, super-frumos, super-deștept etc), te face auzit etc. Iar tu ești mulțumit. Și ai devenit dependent de Instagram/Facebook.  Ai nevoie de Instagram/Facebook. Este doar începutul. În curând îți va zâmbi și îți va spune noapte bună (inclusiv cu vocea lui John Legend).  Copiii tăi se vor căsători cu cine spune bună dimineața și noapte bună. 

Citește și Ce este Inteligența Artificială (I) – fuziunea om-computer

 

 

 

Horea Mihai Bădău este Formator acreditat ANC; Lector universitar doctor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București; Profesor-cercetător la Universitatea Sophia Antipolis din Nisa, Franța (titular al cursurilor de Comunicare în Rețelele Sociale la anul III Licență, Master 1 INFOCOM, Master 2 DISTIC, Master 2 EMIC, Master 2 CCOSI); Profesor-invitat la Universitatea Franche-Comte, Montbelliard, Franta, Master 2 Produits et Services Multimedia, Master clasa A+; Cercetător-principal la Laboratorul de cercetare Sic.Lab Mediteranee Nisa-Toulon; Autor al primelor manuale de Social Media și de Jurnalism Online (Tehnici de comunicare în Social Media, Ed. Polirom, 2011 și Manual de Jurnalism Online, Ed. Tritonic, 2015); Autor al primei Teorii Social Media prezentată și validată la cel de-al XIV-lea Congres Științific al Societății Franceze în Științele Comunicării și Informației. Teoria a fost publicată, în urma Congresului, într-un volum editat de SFSIC la Editura Harmattan, Paris, 2015; Autor al primei Carte Etice a Rețelelor Sociale publicată în cea mai prestigioasă revistă științifică franceză, în Științele Comunicarii: Revue Française des Sciences de l’Information et de la Communication; Jurnalist la Realitatea TV (editor si editor-coordonator), Radio France Internationale (realizator talk-show), Mediapro (Fondator și Redactor Șef la portalului Mediapro – www.apropo.ro); Fondator și președinte al Asociației Consumatorilor de Media care a militat timp de 10 ani pentru respectarea principiilor deontologice in presa romaneasca