Mai iau medicii șpagă după ce le-au crescut salariile cu 100%?

Da.

Azi la Urgență Ortopedie, la Spitalul Municipal, erau două cozi: a celor care dădeau șpagă asistentului și a celor care nu dădeau. Surprinzător, coada celor care nu dădeau era cea mai mică, iar firavii ei reprezentanții, niște oameni timizi și cu bun simț, au așteptat 3 ore ca să intre la consultație. În momentul în care una dintre cele două persoane, care avea fractură la picior în urma unei agresiuni, a îndrăznit să întrebe de ce se intră mereu peste rând, asistentul a replicat agresiv: “se intră în ordinea sosirii!”. Femeia a pâlpâit: “nu e adevărat”. Și chiar nu era. Așa că a primit replica “nucleară” (ca să folosesc un termen din ce în ce mai uzitat de televiziunile de știri): “dacă mai spuneți ceva, o să intrați ultima!!!” Ceea ce a spus a avut efect: lumea a revizuit cu nervozitate fișicurile pregătite pe grade. Gradele ierarhice ale personalului medical. Ghicite, prin consultări publice, după culoarea halatelor: ăsta e doctor, ăsta e asistent, ăsta e asistent-RĂU, deci mai pune o bancnotă, nu te zgârci!

Cabinetul medical era un spațiu atât de dorit, încât cei care intrau se aruncau mai întâi în buzunarul rezidentului-sultan. Avea buzunarul de la piept atât de plin de bancnote de 50 de lei, încât te așteptai să se reverse, când se apleca peste masă ca să te întrebe ce ai pățit. Avea trei tonuri pentru această întrebare: galeș-dulceag pentru cei care plătiseră, răstit pentru ceilalți, de parcă se aștepta să fie atacat de ei și… mai avea un ton special. Pentru cei aduși de SMURD. Iar SMURD-ul plătea în natură: cafele, fructe, zâmbete sau….. statura impunătoare. Care făcea sultanul să mâzgălească spășit rețete. Metoda celor trei tonuri funcționa perfect: ca să obțină o gamă de soprană, i se îndesau cu râvnă si cu spaime bancnotele de la 50 de lei în sus, în buzunarul-bancomat. Care era atât de plin, încât nu m-am putut stăpâni a mă întreba de ce nu transfera banii într-un buzunar mai larg. Și mi-am dat seama: este strategia cerșetorilor. Trebuie să aibă bani în pălărie, ca să te îndemne să pui și tu. Când se apleca și îți arăta generozitatea celorlalți, îți spunea de fapt: te conformezi sau ești un cetâțean de mâna a doua, de coada a doua, de tonul doi. Tu, cel care nu plătești direct. Deși ți se reține lunar din salariu o sumă bunicică pentru Sănătate, cu care ai putea să faci altceva. Dacă ai strânge lunar respectiva sumă, ți-ai permite ca, o dată pe an, când mergi la Urgență, să te comporți și tu ca un sultan, sultanul-client: să intri pe ușă și, în ritmuri de manea, să începi să arunci cu bani în stânga și în dreapta. Iar în timp ce rezidentul și asistentul caută banii în patru labe pe podea, să-ți aprinzi un trabuc și să-ți interpretezi singur radiografia. După ce i-ai băgat și ei în buzunar 50 de lei. Chiar daca e Roentgen, cu siguranță s-ar lăsa ispitită de năravurile românești.

Închei: deci rezidentul, la un calcul sumar, câștigă peste 3.000 de lei la o gardă. Adică într-o zi. Bani negri, corupție, mită, șpagă. Care se adaugă salariilor recent dublate. Măsura nu a fost stopat fenomenul corupției.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *