“Creștinul” și “Rezistentul” de Facebook. Doi frați, față în față

A apărut un nou tip de personaj în rețelele sociale: Creștinul de Facebook.

În Web 2.0 funcționează un principiu extrem de important: conținut generat de utilizatori. Democratizarea Web-ului (numită și Revoluția Web-ului), a însemnat accesibilizarea platformelor: oricine a avut posibilitatea gratuită de a-și deschide un cont pe Facebook, WordPress, Instagram etc și a posta informații. Democratizarea Web-ului. Exact ca Revoluția Franceză. Nobilii au fost scoși din castele și publicul a început să domnească în locul lor. Cine, mai exact? Cine sunt liderii de opinie, reprezentanții publicului? Înainte, liderii de opinie se construiau pe baza unor norme/standarde (printre altele, studiile): critic literar, preot, jurnalist, politician. Standardele clasice dispar din ce în ce mai mult și apar altele noi, standardele de Facebook, unde ne petrecem cea mai mare parte a timpului. Iar aceste standarde se rezumă astfel: opinia celorlalți. Ceea ce spun ceilalți despre tine – ești! Cum se câștigă opinia celorlalți? Prin emoții puternice! Cu cât strigi mai tare, cu cât stârnești teamă, ești critic, părerolog multiplu, cu atât vei strânge lângă tine mai multă lume, gata să te aclame. Emoționată și ea, lumea. Contaminată de balta de emoții. Iar tentația celui care se vede lider de opinie este mare. Ce-ar fi să înlocuiască liderii de opinie clasici (să scoată nobilii din castele, ca la Revoluția Franceză)? Jurnalistul. Ce este un jurnalist? Un nimeni. Hai să-l înlocuiesc. Am 10.000 de urmăritori care cred orice spun, chiar dacă spun o prostie, cum a fost aceea că Uber plătește mai multe impozite decât toate companiile de taxiuri la un loc, pot să fiu preot, ce este un preot? Un om care ne duce la biserică și atât (acesta a fost un citat la unui Creștin de Facebook). Jos Biserica, pot să devin eu Biserica. Oricum va dispărea, așa scrie în Biblie (!!!!??? n.m). Mai jos, dialogul meu pe Facebook cu un astfel de personaj, în care redam poziția purtătorului de cuvânt al Bisericii – Vasile Bănescu:

Biserica va dispărea, nu mai am nevoie de ea, ca să-l înțeleg pe Dumnezeu, spune “Creștinul de Facebook”. Am început să-mi dau seama ce vrea Dumnezeu, mai bine decât își dau seama preoții. Cum am făcut asta? Îl aud. După cum scria cineva: pe Facebook: îl aud, așa cum îl auzeau Sfinții Părinți. Deci am început să fiu un Sfânt Părinte. Am început să înțeleg Biblia mai bine decât preoții. Un pas decisiv pentru a fi un mic Dumnezeu pe pământ (un lider de opinie Web 2.0). Care execută exact poruncile lui din ceruri (intenționat fără majuscule). Care sunt acelea? Vi le spun eu! Așa cum le-am înțeles eu! Pentru că eu acum sunt preot și înțeleg. Mergem la luptă, uite ce am înțeles eu, ca un sfânt părinte ce sunt (intenționat fără majuscule):

Deci hai și noi! Totuși nu erau preoții cei care îți traduceau învățăturile Domnului? Nu. Eu vorbesc și acționez în numele lui Dumnezeu. Spun că vorbesc și acționez  în numele Lui, dar, în realitate, vorbesc  și acționez în numele meu. Deci adaug lucruri noi, pe care Dumnezeu nu le-a spus niciodată: răspunsul nostru la acțiunile altora nu este iubire (deși Dumnezeu a spus să-ți iubești vrăjmașii)! Trebuie să protestăm! Să avem o atitudine fermă! Strig asta foarte emoționat și agresiv pe contul meu de Facebook (o atitudine smerită de credincios (!!!??)), merg la Muzeul Țăranului Român și dau cu necredincioșii de pământ. Mă întorc pe contul meu de Facebook, mulțimea mă aclamâ, deci și Dumnezeu? Dumnezeu e mulțimea?

Fenomenul descris mai sus, l-am anticipat încă din 2015, în cartea mea, Manual de Jurnalism Online apărută la Editura Tritonic, București. Observam atunci că “o mare parte dintre credincioși s-a mutat pe Facebook iar credința a început să fie practicată în rețeaua socială, fără nicio legătură cu Dumnezeu. Au apărut pagini de Facebook gestionate de sfinți, grupuri de Facebook cu teme religioase, unde se fac rugăciuni, se vehiculează icoane, care au forma unor fotografii pe care s-a scris text, de obicei o rugăciune….Fără legătură cu Dumnezeu, deoarece fotografiile, icoanele respective nu sunt sfințite, nici grupurile, nici paginile de Facebook”.

Oamenii au început, încă din 2015 să-și facă propriile lor icoane, adică poze cu text, să se roage între ei. Interesant. Să se roage între ei, adică prietenului de Facebook, nu lui Dumnezeu? Iată ce am mai scris atunci:

“în Social Media, oamenii încep să se roage între ei, pe principiul reciprocității, iar Dumnezeu dispare, este înlocuit de celălalt, prietenul tău, care performează la rândul lui o rugăciune sau spune Amin. Fenomen interesant: începi să te rogi prietenilor (unii dintre ei îmbracă haina unui sfânt, adică poartă măști și joacă teatru). Nu lui Dumnezeu. Care nu are cont de Facebook. Rugăciunea scrisă de fiecare, într-un mod colectiv pe Facebook înlocuiește relația directă cu Dumnezeu […] în realitatea virtuală, Dumnezeu este înlocuit de grupul de oameni. Chiar dacă rugăciunea îi este destinată, contează mai puțin dacă el o aude sau nu. Contează mai mult reacția celorlalți, care spun Amin, Amin, Amin. Credința rămâne la nivelul grupului și atât, fără Dumnezeu. Poate exista credință fără Dumnezeu? Grupul de oameni îl va înlocui? (s.m. ) El este o entitate imaterială, este la fel de tangibil și în realitatea reală și pe Facebook – adică nu e tangibil deloc. De aceea oamenii merg la biserica, pentru a fi mai aproape de el. […] Facebook te apropie de Dumnezeu sau te îndepărtează? Sfinții care au murit demult, deschid pagini de Facebook și încep să vorbească cu credincioșii. Sfântul Nectarie, de exemplu. Arsenie Boca are pagină și credincioșii se roagă la el. Asta înseamnă că oamenii înlocuiesc sfinții”. Așa cum scria azi cineva pe Facebook într-un comentariu: că a  început să-l audă pe Dumnezeu direct, cum îl auzeau Sfinții Părinți. Ești sigur că nu e vocea mulților prieteni de pe Facebook care gândesc ca tine?

Uitați-vă la vajnicii luptători cu icoane de la MȚR. Ei se cred Cavalerii Domnului. Biserica Ortodoxă dezavuează acțiunile lor, autoritățile încearcă să-i oprească, dar lor nu le pasă. NU mai există standarde. Standardele sunt prietenii de pe Facebook a căror opinie vărsată majoritar în cont pare voia domnului (intenționat fără majuscule). Cu cât spun mai mulți că e bine ceea ce faci, cu atât pare voia Domnului. Iar daca mai multi cred ca e bine, asta devine CREDINTA. Rezultat: adevarata credinta, cea in Dumnezeu, are de suferit. De ce? Pentru ca Dumnezeu nu mai este ascultat. În iureșul asurzitor și agresiv al oamenilor  care au început să creadă în rolul lor demiurgic, să se creadă dumnezei (intenționat fără majuscule). Ce înseamnă rol demiurgic? Liderii de opinie din spațiul public aveau și mai au încă un rol demiurgic: construiesc realitatea prin cuvinte. De exemplu, jurnaliștii (din Manual de Jurnalism Online):

În fața dumnezeilor de Facebook (intenționat fără majuscule), catalogați pe bună dreptate de Biserica Ortodoxă ca limitați și inculți, cei care cred în Dumnezeu cu adevărat, încep să se ascundă. De ce? Ca să nu fie considerați și ei proști, inculți etc. Acesta ar putea fi răspunsul la întrebarea mea:

Ce s-a întâmplat cu religia?

Rețelele sociale ne fac să regresăm. În acest moment mergem cu pași mari înapoi, spre Evul Mediu.

Și continui: povestea poate fi pusă în oglindă. “Creștinul de Facebook” spune că a învățat să treacă la acțiuni dure de protest, de la “Rezistentul de Facebook”, o alta tipologie interesantă.

Sprijină autorul blogului să scrie mai mult și mai des.

Mai devreme am scris despre faptul că unul dintre efectele Web 2.0 este că toată lumea crede că poate să ia locul jurnaliștilor, al preoților, chiar al lui Dumnezeu, ale cărui cuvinte, pe care nu le-au auzit, totuși, le interpretează singuri. NU mai au nevoie de teologi care să interpreteze. De ce ar fi așa de complicat? Pe Facebook totul e ușor. Alții, pe același tipar de gândire, cred că pot să-i înlocuiască pe politicieni. Nu intră în politică, nu oferă o alternativă, nu fac un nou partid. Își dau doar cu părerea. Toată lumea poată să ia locul politicienilor și să facă mai bine ceea ce fac ei. Pe Facebook. A vuit zilele acestea spațiul public despre chestiunea salarilior. Scad, se măresc. Toată lumea s-a exprimat, dar este interesant câți dintre cei care au făcut-o, au știut cu adevărat despre ce este vorba, s-au documentat, sau au fost pur și simplu ecourile prietenilor, ca și “Creștinul de Facebook”.

”Rezistentul de Facebook” nu prea știe multe. Am vorbit cu un rezistent de Facebook care ieșea în stradă să urle contra PSD-ului și acasă era telespectator fidel al televiziunii online canal 33, construită și finanțată de o aripă a PSD-ului, cu invitați Victor Ponta, Vasile Dâncu etc (era ușor să-ți dai seama după invitați și dacă te uitai 5 minute pe Google). Dar persoana respectivă nu știa că televiziunea e a PSD-ului. Dacă ar fi știut, nu s-ar mai fi uitat. Și pentru că nu știa a cui e, îi plăcea 🙂 Apoi ieșea în stradă să urle Jos PSD și ciuma roșie!

Rezistentul de pe Facebook nu prea știe pe ce lume trăiește, pentru că nu se prea informează. Se uită la o singură televiziune de știri, în condițiile în care în România televiziunile de știri sunt partizane, deci trebuie să te uiți la cel puțin două, ca să înțelegi ce se întâmplă, se ia mereu după ceilalți, ca să fie mereu în gașca celor care sunt cool. Dă share unei postări de tipul ăsta, care este falsă și scrisă doar pe baza unui comunicat de presă,.

Apoi nu mai află că era falsă, dar ce contează? E cool să ții cu Uber, nu?

Iese în stradă pentru victoria Binelui, dar și pentru că au ieșit toți din lista lui de prieteni și părea prost și comunist dacă stătea în casă. Ce s-a întâmplat între timp, în urma acțiunilor sale? A învins Binele ? Cine era Binele ? Iohannis a dat mâna cu Dragnea și a numit-o pe Viorica Dăncilă premier. Șocant pentru “rezistentul de Facebook”. Iohannis nu era Făt Frumos în lupta cu Răul?  S-a schimbat ceva de când iese în stradă “rezistentul de Facebook”? Dragnea e tot unde era, are un guvern chiar mai ascultător și mai prost pregătit decât primele două (iar recent i-a picat creierul guvernului în închisoare). Nu s-a schimbat nimic, pentru că nimeni nu voia să schimbe nimic. Strada a fost doar un element folosit în negociere. De ce? Simplu. Iohannis a ajuns președinte și s-a trezit că nu are partid care să-l susțină, pentru că PNL plus USR nu aveau suficiente fotolii în Parlament. Și atunci a ridicat strada. Ca să aibă instrument de negociere în fața PSD-ului, care avea instrument de negociere majoritate confortabilă parlamentară. Stradă versus majoritate parlamentară. Iohannis și-a umflat mușchii în fața PSD-ului cu strada, cele două părți au negociat, au căzut la pace și noi ne-am hlizit la coafura Vioricăi Dăncilă. Că așa fac românii atunci când nu prea înțeleg ce se întâmplă. Iohannis a plecat liniștit la cumpărături la Munchen și în vacanțe în insule exotice. Iar cei care au ieșit în stradă, în frig, ploaie și viscol s-au întrebat ce s-a întâmplat?  Dacă s-au întrebat. Ce să se întâmple? Binele și Răul nu există în politică. Sunt noțiuni interșanjabile. Iar, în România, oamenii sunt intrumente pentru politicieni (în orice țară sunt, dar la noi chiar se exagerează). Ce va face “rezistentul de Facebook” în continuare? Ce-i vor spune prietenii săi. De pe Facebook. Și-l vor mai chema în stradă. Pentru că oamenii trebuie ținuți în priză până la alegeri, nervoși, emoționați, ca să nu mai stea acasă, ca ultima oară.

Ce ar fi de învâțat de aici? Nu pe Facebook afli adevărul. În primul caz, al “creștinului de Facebook”, adevărul îl afli de la Dumnezeu, iar dialogul se începe prin rugăciune, niciodată nu trebuie uitat că cineva se ocupă și, pentru că nu suntem teologi, este de ajutor un preot cu Har. În al doilea caz, al “rezistentului de Facebook” adevărul îl afli dacă te informezi&verifici informația, dacă ieși din basm și începi să acționezi. Nu cum îți spun alții, pe drumul lor. Pe drumul tău. Te pricepi mai bine decât Olguța la salarii (și sunt convins că te pricepi), ai fi un președinte mai bun decât un profesor de fizică? Posibil. Citește. Despre doctrine politice. Citește Raoul Girardet, Mituri și mitologii politice, o carte de căpătâi, ca să vezi ce mituri se folosesc în spațiul românesc (vei descoperi cu interes mitul salvatorului, printre altele), folosește Facebook pentru a coagula o comunitate și vino cu un partid la viitoarele alegeri. Pune-te în slujba oamenilor, ceea ce nu a făcut niciun politician până acum din 1989 încoace. Eu te voi vota. Dar nu mai fii oaie. Nu mai intra în basme.

Și dacă chiar vrei să știi mai mult, să te cultivi și să înțelegi, citește cercetarea pe care am făcut-o la ultimele alegerile prezidențiale, pe tehnicile de construire a realității folosite de Iohannis și Ponta. Cercetarea a fost publicată în revista științifică “Communication, Technologies et Développement” editată de Universitatea Bordeaux-Montaigne și UNESCO, în 2015. Citește concluziile, traduse din franceză, mai exact poveștile pe care le-au construit cei doi în spațiul public (unele le regăsești și acum). Un om informat face cât doi. Eu țin mult la tine, cititorul meu. De aceea, te informez:

 

“Interpretarea rezultatelor analizei corpusului

Categorie Șerif versus Infractor

Tema Șerifului contra Răufăcătorului, mai exact, prima categorie pe care am identificat-o pe parcursul cercetării, urmează exact aceleași tipare ca cele din filmul film The Good, The Bad and The Ugly, un western foarte popular. Personajele sunt construite urmând schema de construcție a personajelor din film. 
Mai întâi, Klaus Iohannis intră în rolul șerifului într-un mod foarte simplu : n-a făcut nimic rău în trecut. Acuzându-l pe Victor Ponta că a spus prea multe minciuni în trecutul său și că a comis multe infracțiuni, se poziționează automat ca reprezentant al Binelui și îl poziționează pe Victor Ponta, tot automat, de partea cealaltă, în singurul loc rămas liber: acela de Răufăcător. 
Klaus Iohannis a fost primarul Sibiului. Nu se știu prea multe despre trecutul său. Pe de altă parte, Victor Ponta a fost prim-ministru al României și a avut luări de poziție pe marginea unor subiecte controversate ale vieții publice : exploatarea gazelor de șist, exploatarea aurului cu cianuri etc. Asupra acestor subiecte, Victor Ponta a avut luări de poziție publice ezitante și chiar contradictorii, ceea ce i-a creat reputația unui om care nu este sincer și care abandoneaza cinstea pentru bani. 
Asta i-a permis lui Klaus Iohannis să construiască un joc de roluri pe un teren care îi este favorabil : principiile morale. Așadar a construit rolul șerifului pe baza unor valori ca : onestitate, bunătate, adevăr. Klaus Iohannis este un german din Transilvania, iar locuitorii acestei regiuni au reputația că sunt cinstiți. În plus, vorbesc puțin. Ceea ce i-a permis lui Klaus Iohannis să nu facă prea multe gafe în aparițiile sale publice. De asemenea, faptul că nu vorbește mult a fost folosit, în arhitectura personajului astfel : vorbește puțin, deci face (acționează) mult. 
De cealaltă parte, Klaus Iohannis a construit rolul lui Victor Ponta cu ajutorul unor valori morale ca: mincinos, manipulator, parșiv. Aceste două roluri au evoluat pe durata celor două săptămâni din cel de-al doilea tur și s-au transformat în cele două mari valori mitice din illo tempore : BINELE și RĂUL. Această idee a devenit realitate pe străzile Bucureștiului unde, dacă îndrăzneai doar să-ți arăți susținerea pentru Victor Ponta în ziua votului, puteai să ai probleme. 
Astfel, Klaus Iohannis a devenit încarnarea BINELUI, un fel de înger (părul său blond și ochii albaștri l-au ajutat mult) iar Victor Ponta a devenit încarnarea RĂULUI (a corupției), a Satanei (părul său negru și faptul că s-a îngrășat pe parcursul campaniei, au contribuit mult la această imagine – imaginea RĂULUI care încearcă să păcălească poporul ca să-i sugă sângele). Această idee a fost exploatată mult pe Facebook, unde Klaus Iohannis a devenit ADEVĂRUL, iar Victor Ponta, MINCIUNA. În acest mod, tot ce spunea Victor Ponta în apărarea sa, respectiv cifrele care arătau succesul înregistrat de economia românească sub conducerea sa, ca prim-ministru, a fost anulat. În ultimii doi ani, România a avut o creștere economică semnificativă sub conducerea lui Victor Ponta, dar strategia lui Iohannis de a crea roluri în plan moral, un plan care nu are nicio legătură cu realitatea, a anulat credibilitatea discursului lui Victor Ponta axat, în mare parte pe cifre. 
Rolurile create de Iohannis au avut succes și pentru că toată lumea a fost invitată să li se alăture, să devină ajutor de șerif. A exploatat un principiu de bază în rețelele sociale : conținut generat de utilizatori. Toată lumea a fost invitată să joace rolul EROULUI POZITIV (BINELUI) și să producă conținut pentru a alunga RĂUL din oraș, în cadrul western-ului. Într-un interviu acordat după campania electorală, Klaus Iohannis a vorbit despre construirea rolului șerifului și a spus că a exploatat ideea pornind de la o coincidență: imediat dupa debutul turului doi, DNA-ul a început niște acțiuni anticorupție. ‘’Ca o pură coincidență, am suprapus tema anticorupție, ca temă centrală a discursului meu, peste acțiunile lor. Asta m-a ajutat mult’’ – spune Kaus Iohannis. Faptul că DNA-ul a acționat simultan cu discursurile sale, din acea perioadă, le-a dat oamenilor impresia că instituția acționa la ordinele lui Klaus Iohannis – asta a întărit rolul său de șerif și a motivat oamenii să acționeze, la rândul lor, pentru a restabili ordinea, ca ajutori de șerif. 
La polul opus, discursul lui Ponta, cu cifre, nu putea să aibă succes, pentru că nu angaja, nu implica oamenii – numai Ponta avea acces la cifre, numai el avea acces la acest univers secret, care înseamnă guvernarea și niciunul dintre votanți nu avea acces la datele respective ca să verifice dacă minte sau nu. Prin contrast, Klaus Iohannis le-a dat oamenilor roluri ușoare bazate pe principii morale, simbolice, nu reale, care nu au legătură cu realitatea, deci nu necesită raportare la realitate pentru a fi credibile. I-a invitat pe oameni să producă conținut pentru un scop nobil. Și a partajat cu el rolurile și bătălia. De cealaltă parte, Victor Ponta și-a asumat singur rolul, de om care prezintă cifre, unele greu de înțeles, iar oamenii nu au primit roluri, nu aveau nimic de făcut. Și chiar dacă ar fi avut ceva de făcut, rolul ar fi fost greu de pus în practică, pentru că era legat de calcule matematice. Iar rezultatul a fost exact ca la școală la orele de matematică : oamenii au fugit de la cursul de algebră, pentru a participa la cursul de educație civică, mai ușor de înțeles și de pus în practică. Să ucizi RĂUL, ca într-un joc de calculator, a fost o idee simplă, care i-a contaminat pe toți și au participat cu mult entuziasm. Toată lumea a devenit Ajutor de Șerif și și-a făcut un principiu important în viață din a-i ajuta pe ceilalți să se vindece de RĂU – adică să-l voteze pe Iohannis. 

Contaminarea lumii cu ideea de a fi șerif, a găsit un teren favorabil, printre hipsterii din România, un grup de votanți care, de obicei, nu participă la vot. În România există un număr mare de persoane între 18 și 45 de ani, care au următoarele puncte comune: folosesc biciclete pentru a se deplasa, împrumută noile tendință din modă, sunt contra marilor curente din societate ( resping curentele mainstream), au tendințe artistice, sunt prezenți în rețelele sociale și sunt conectați tot timpul la internet. 
Klaus Iohannis a reusit să mobilizeze această categorie care a făcut diferența, dându-i un scop pentru care să lupte (contra răului), o uniformă (ajutor de șerif) și un sens al existenței, un scop în viață. Această categorie nu are cunoștințe economice și sociale solide, așa încât este ușor de mobilizat pe principii ”cool”. Kaus Iohannis s-a poziționat ca un guru al hipsterilor: a folosit bicicleta pe toată durata campaniei, a luptat contra curentului dominant, contra guvernului și și-a construit o imagine diferită de imaginea stereotip a politicianului – un primar al unui oraș de provincie, care nu seamănă cu politicienii din capitală.  
Toată munca echipei sale de campanie a avut drept rezultat o atmosferă de contaminare colectivă, apoteotică, specifică unei secte: momentul votului s-a transformat în momentul Sfârșitului Lumii prezente, moment în care toată lumea se va îmbarca pentru o călătorie spre o lume mai bună (similar mesajului unei secte). Votul cu Iohannis era garanția trecerii într-o nouă Galaxie, într-o lume mai bună. Iar codul de acces care anunța marea trecere era numărătoarea inversă, scrisă pe pereții clădirilor din marile orașe cu grafitti. 
În fiecare zi se număra timpul rămas până la vot, cu cuvintele: ”Mai avem încă 10, (9, 8, 7, 6, 5, 4, 3, 2, 1), să facem România bine”, iar această numărătoare inversă pregătea oamenii pentru o decolare spre o lume prosperă, fără viruși, fără maladii, fără mizerie și răufăcători. Numărătoarea inversă, ca o decolare a unei navete spațiale, anunța schimbarea lumii. 
Lumea se va schimba. Și noua Lume este cea a Vestului, la care accesul va fi permis, prin ușa deschisă de românii care locuiesc în străinătate, prezenți în număr mare la vot, în primul tur, pentru a-l vota pe Iohannis. Ei le-au arătat calea și celorlalți. Toți românii vor să trăiască acolo, în noua Lume, Lumea Vestului sau măcar să facă din România o țară identică cu cea în care locuiesc cei care au părăsit-o. 
În creionarea acestei teme, Klaus Iohannis a reușit să folosească foarte bine Mitul Salvatorului. 

Categoria capitalism versus comunism

Iar în fața acestei decolări spre o lume nouă, Victor Ponta a avut un discurs pacifist, integrator : trebuie să rămânem toți împreună, nu plecați, trebuie să facem o mare unire și cei buni și cei răi și cei de stânga și cei de dreapta și partizanii lui Iohannis și ai mei, să rămânem uniți, să rămânem pe Terra (cu picioarele pe pământ) și să continuăm bunele rezultate economice de până acum. De cealaltă parte, Iohannis spunea : trebuie să plecăm, trebuie să decolăm spre o nouă galaxie. Iar Victor Ponta răspundea : trebuie să rămânem pe Terra, să ne strângem mâinile și să facem o mare familie. Cu accente naționaliste : o mare familie românească. 
Mesajele sale: ”eu sunt președintele care unește”, ”Uniunea Stânga-Dreapta va continua să existe”, ”România are nevoie de pace, de construcție, de unitate”, ”Ca președinte, vreau să vorbesc despre o națiune unită, pentru o viață mai bună”, ”Vreau și pot să aduc toți românii împreună la Marea Adunare” și mesajul viral, ”Keep calm and vote for Ponta”, nu au avut efect, în condițiile în care 50% dintre români vor să părăsească România în 2015, conform sondajelor, iar Iohannis invita toată lumea să părăsească vechea Românie, simbolizată de Comunism, pentru a pleca spre o nouă Românie, România Vestului, simbolizată prin Capitalism, prin zborul spre o nouă galaxie, spre o nouă planetă. 
Iohannis a pus o etichetă importantă pe ”Vechea Românie”, România lui Victor Ponta: Comunismul. Mesajele sale din rețelele sociale au insistat pe faptul că Vechea Românie, care trebuie părăsită în masă, cu ajutorul navei spațiale, este o țară condusă de comuniști – etichetă care i-a fost aplicată lui Victor Ponta și partidului, din cauza președintelui său de onoare, Ion Iliescu, un fost nomenclaturist, primul președinte al României după Revoluție.
Iohannis a reușit să convingă hipsterii care sunt foarte activi în rețelele sociale, de faptul că România este condusă de un prim-ministru sprijinit de un partid care are ca președinte de onoare, un comunist, ceea ce înseamnă că România, sub conducerea lui Victor Ponta, ca prim-ministru, este comunistă. Iar acesta este încă un motiv pentru care partidul lui Victor Ponta și Victor Ponta însuși, sunt reprezentanții RĂULUI.
Vechea Românie, condusă de Victor Ponta, ca prim-ministru semnifică comunismul, este învechită, depășită, retrogradă, un loc unde nu ai vrea să trăiești, un loc pe care trebuie să-l părăsești. Noua Românie, Noua Galaxie, simbolizată de Capitalism, este locul unde doresc toți să plece. 
Pentru a combate ideea că România sub conducerea sa este comunistă, Victor Ponta a apelat și a primit susținerea directă a mai multor personalități politice europene: Matteo Renzi, premierul Italiei a venit special în România pentru a-l susține – a participat chiar și la o emisiune de televiziune alături de Victor Ponta și a pus tweet-uri pe contul său de Twitter pentru a arăta susținerea sa directă. Victor Ponta a avut, de asemenea, susținerea altor personalități ale vieții politice europene (vice-cancelarul Germaniei, etc) dar fără efect. 

Categoria rasa ariană versus mândru că sunt român

Cei care vor pleca spre o Nouă Galaxie fac parte dintr-o rasă superioară – sunt cei care votează cu Dreapta – pe toată durata primului tur, a fost arătată la televiziuni harta cu votanții, iar cei care votaseră cu Dreapta erau din Transilvania, în timp ce votanții de Stânga erau din Oltenia și Moldova. În România, locuitorii din Transilvania, ardelenii, sunt considerați un fel de rasă superioară. Așadar, dacă ești de Dreapta, ești transilvănean și votezi cu Iohannis, faci partea dintr-o rasă superioară, adică ai dreptul să te îmbarci pe nava spațială pentru a face voiajul spre o nouă galaxie. 
Ardelenii au fost percepuți mereu, conotativ, ca asemănători cu germanii, în ceea ce privește unele atribute, de multe ori mitice, pe care le-ar avea, în comun (seriozitate, calitate etc), deci, prin extensie, să fii transilvănean, înseamnă să fii aproape german, adică să aparții, aproape, rasei ariene. Atribuirea unor valori asemănătoare ardelenilor și germanilor își are rădăcinile în faptul că pentru mulți ani, Transilvania a făcut parte din Imperiul Austro-Ungar și, ca atare, s-a modernizat mai repede decât sudul actualei Românii. Să fii transilvănean este aproape ca și cum ai fi german. Iar în imaginarul colectiv al românilor, rasa germană este o rasă superioară, Germania este una dintre destinațiile preferate ale românilor care-și caută un loc de muncă și locul ideal pentru a cumpăra mașini de ocazie. 
Este destul de relevant faptul că românii preferă să cumpere mașini germane la mâna a doua, decât mașini românești noi întrucât consideră că o mașină de ocazie germană va fi întotdeauna mai bună decât o mașină românească nouă. 
Astfel Klaus Iohannis, care este un german, născut și crescut în România, nu este perceput, din perspectiva valorilor amintite mai sus, prin prelungirea analogiei valorice, ca o mașină germană nouă, nu este un german autentic, născut în Germania, dar este totuși un german, adică are virtuțile unei mașini germane de ocazie, care totuși, este mai bună decât o mașină românească nouă, personificată de Victor Ponta. În același mod în care românii au abandonat naționalismul și cumpără mașini germane de ocazie, în loc să susțină industria națională de automobile, oamenii au preferat să voteze un membru al unei rase ”superioare”, chiar dacă este ‘’second hand’’, un erou și un ghid care-i va duce spre o Nouă Galaxie. De asemenea, în imaginarul colectiv al românilor, germanii au o legătură simbolică cu Carol Ier, primul rege al României, care a făcut parte din Dinastia de Hohenzollern și care modernizat țara între 1866 et 1914. A fost un model de rigoare și de ordine, ceea ce nu prea corespundea tradiției românești a epocii. Se spune că în perioada regimului său, trenurile au început să vină la oră fixă în gări. Klaus Iohannis a încercat să restabilească această legătură cu trecutul, spunând că stră-străbunicul său a fost ceasornicar și l-a învățat să facă lucrurile să funcționeze ca un ceas german – el le-a promis locuitorilor din Sibiu, unde a fost primar, că lucrurile vor funcționa ca un orologiu german în oraș. Și spune că a reușit, ceea ce a transformat un slogan de campanie electorală într-un mit, iar Klaus Iohannis a devenit simbolul Transilvaniei. De cealaltă parte, Victor Ponta a publicat mesajele de susținere a aproape 50 de personalități românești din toate domeniile: mari sportivi, mari actori, rectori, mari muzicieni etc, pentru a arăta că și el face parte din ”rasa superioară”, dar fără niciun efect. Faptul că mesajele sale au fost plasate de echipa Klaus Iohannis, pe Axa Adevăr-Minciună, mai exact pe la secțiuni MInciună, a făcut ca tot ce se spunea despre el, să fie perceput ca o minciună și să nu aibă efect. 

Categoria regionalism și naționalism : 

Unii locuitori ai Transilvaniei au dorit întotdeauna să părăsească România, fie că a fost vorba de regionalizare, autonomie etc fie că a fost vorba despre zborul cu ‘’nava spațială’’ în direcția Vestului, adică de emigrare. 
Ceilalți, locuitorii provinciilor din Sud au dorit, de asemenea, să întovărășească locuitorii din Ardeal în călătoria lor spre Vest, iar imaginile prezentate de televiziuni, între cele două tururi de scrutin, cu românii din diaspora care îl votau în masă pe Iohannis, au întărit ideea că, într-adevăr, germanul duce nava spațială spre Vest. 
De cealaltă parte, Victor Ponta a chemat la unire toate provinciile istorice ale României, la unire chiar și cu provinciile din Republica Moldova. Răspunsul lui Iohannis a fost regionalizarea, adică: în competiția spre Vest, scapă cine poate. Această idee a fost mai puternică decât prima, exprimată de Ponta, așa că răspunsul la dilema: să fugim spre Vest sau să ne unim, răspunsul a fost simplu : să fugim spre Vest, bineînțeles. Scapă cine poate. Ideea lui Iohannis a avut mai mult efect, decât cea exprimată de Ponta. 
Această opțiune semnalează un individualism ‘’ciudat’’ în rețelele sociale unde, de obicei, se acționează în comunități omogene la vot. Iată că oamenii rămân individualiști când este vorba de unitatea țării, versus binele personal. 
Este posibil să fie o caracteristică a poporului român care, în străinătate, este una dintre puținele națiuni care nu formează comunități ? Românii care au părăsit țara funcționează în străinătate pe baza principiului ”fiecare pentru el ”. Așadar ”Mândru de a fi român”, slogan cu care partidul lui Victor Ponta a câștigat alegerile parlamentare, nu a putut să lupte contra dorinței și tentației de a emigra. În acest context, replica lui Ponta, în fața strategiei lui Iohannis, prin care spunea că România este un fel de lider al regiunii, care și-a afirmat independența energetică, în fața Moscovei, nu a avut niciun efect. Materialismul a câștigat în fața naționalismului. 
Comportamentul de tip sectar creat de echipa lui Iohannis în jurul valorilor materiale și faptul că a câștigat alegerile, arată o descreștere a valorilor religioase în rândul electoratului. Cu toate că majoritatea populației României este de credință ortodoxă (90%) și că Klaus Iohannis este catolic, cu toate că a fost foarte des atacat în rețelele sociale pe acest subiect și că marile fețe bisericești le-au cerut credincioșilor să voteze pentru Ponta, el a câștigat alegerile. Prima explicație ar putea fi că votanții care au înclinat balanța în favoarea lui Iohannis, sunt oameni care au conturi în rețelele sociale, tineri, care sunt mai puțin sensibili la chestiunile religioase. NImic mai fals. În România, utilizatorii de Facebook, au între 18 și 65 de ani, iar categoria care a crescut cel mai repede este cea între 55 și 60 de ani. 

[…]
Rețelele sociale sunt un teren perfect pentru a construi roluri și categorii care se situează în afara realului, în afara cifrelor, cum este lumea unui western.. Prima ipoteză de cercetare a fost validată : rețelele sociale sunt un teren fertil pentru crearea miturilor, cum este Mitul Salvatorului, cu care Klaus Iohannis a câștigat alegerile. Oamenii au fost determinați să acționeze, într-un mod real, pornind de la constructe ale imaginarului, care nu au nicio legătură cu realitatea. Faptul că oamenii au devenit “ajutori-de-șerif” în viața reală, alături de Iohannis, arată că ei au crezut cu adevărat că șeriful și acțiunile lui sunt reale, cu toate că debutul acțiunilor DNA-ului din campania electorală, nu era decât o coincidență, pe care el a speculat-o, așa cum a arătat într-un interviu după campanie. 
A doua ipoteză de cercetare a fost validată, de asemenea : oamenii au trăit acțiunea western-ului, ca și cum ar fi fost o acțiune reală, au trăit acțiunea unui scenariu de film, ca și cum ar fi fost realitate. Deși știau că președintele nu are prerogative în politica internă, oamenii au continuat să creadă în rolul de șerif al lui Iohannis și să acționeze în povestea care se derula ca un joc pe calculator. 
Oamenii consideră mesajele politice proiective, de tipul miturilor, ca mesaje reale și trec la acțiune, alături de personajele principale, ca și cum ar fi personaje reale. 
Miturile politice, mai ales Mitul Salvatorului, descris de Raoul Girardet (1997, p. 72) găsesc un teren bun de acțiune în rețelele sociale și pot construi personaje credibile. Chiar dacă logica internă proprie miturilor lipsește. Atât de credibile sunt personajele, încât românii au susținut un Salvator, care este un mit folosit în mod tradițional de dictatori, pentru a lupta contra….dictaturii comuniste ( !!??) 
Mecanismul de construire al poveștilor în care trăiesc oamenii este cel al basmului, descris de Vladimir Propp, (1970, p. 43) . Iar modalitatea de transmitere și de receptare a mesajelor, nu este cognitivă, ci emoțională. 

Faptul că Klaus Iohannis, care a folosit mult agresivitatea și lupta ca principii de campanie, (la el regăsim toate categoriile confruntării), a câștigat, arată faptul că oamenii preferă tabloidizarea și că acest tip de conținut se adaptează foarte bine principiilor și valorilor din rețelele sociale. Este principalul ”instrument” care l-a ajutat pe Iohannis să fie ales președinte. Celălalt candidat, Victor Ponta, care a ales non-combatul, a pierdut. Oamenii au preferat conflictul și au votat șeriful. Într-un interviu acordat după campania electorală, Victor Ponta a recunoscut că a fost o greșeală să fie pacifist în campanie. De asemenea, el a recunoscut că a fost o eroare pentru că a amestecat Stânga cu Dreapta. El a spus, într-un interviu acordat site-ului www.obiectiv.info (accesat la 15.08.2015): 
”Programul meu generalist, prin care m-am adresat în același timp pensionarilor și oamenilor de afaceri, a fost o eroare. De asemenea, nu cred că lumea aștepta să spun că vom face pace și armonie”. În plus, a recunoscut că a pierdut bătălia comunicațională pe problemele corupției și furtului: ”toată această diabolizare a mea și a electoratului meu, faptul că am fost toți etichetați ca răufăcători și hoți, se datorează clar, incapacității mele de a comunica. Acest tip de atitudine îmi aparține și e clar că oamenii m-au sancționat pentru asta”. 

Sentimentul național nu a avut prea mare efect în rețelele sociale, strategia ”Mândru că sunt Român” cu ajutorul căreia partidul care îl susține pe Victor Ponta a câștigat alegerile parlamentare, nu a avut succes în rețelele sociale. Aceasta înseamnă că rețelele sociale sunt un spațiu al globalizării – sunt locul unde românii care locuiesc în străinătate și-au impus valorile, care nu sunt, neapărat, naționale. 
Comunitățile din rețelele sociale nu corespund comunităților care există în viața reală. 

În rețelele sociale funcționează foarte bine jocurile de roluri și jocurile în general, pe principiul jocurilor pe calculator : binele contra răului, șeriful contra răufăcătorului, decolarea navetei spațiale …etc. Ele funcționează mai bine decât cifrele și din cauză că Facebook este o platformă ludică, propice jocurilor, relațiilor amicale cu prietenii care…nu sunt cu adevărat prieteni. Mulți utilizatori au devenit ambasadori voluntari ai mărcii Iohannis și au luptat pentru candidatul lor, ca și cum ar fi fost un membru al familiei, chiar dacă marea lor majoritate nu știa aproape nimic despre Klaus Ioahnnis înaintea campaniei electorale. Acest tip de atașament este explicat prin faptul că noțiunea de prieten pe Facebook poate duce la confuzii, iar respectivul poate fi considerat prieten și în viața reală, deși nu este. 

Mulți prieteni de pe Facebook ai celor doi candidați au luptat pentru ei, punându-și la la bătaie toată energia lor în rețelele sociale. 
Klaus Iohannis a reușit să se poziționeze ca un general în rețelele sociale, pentru că a unit toți oamenii contra RĂULUI suprem. 

Oamenii care își petrec o mare parte din viață în rețelele sociale, transgresează viața virtuală spre viața reală – rezultatul : am asistat la cea mai mare participare la vot din 1990, iar diferența a fost făcută de către ”hipsteri”, o categorie care nu votează în mod normal, dar de data asta a ieșit în număr mare la vot, ca să alunge RĂUL. Rețelele sociale sunt un loc privilegiat pentru ”Spirala tăcerii” de Noelle Neumann (1992, p. 67). Cei care erau cu RĂUL (partizanii lui Victor Ponta) s-au retras în tăcere pentru a nu fi criticați și priviți cu dispreț de ceilalți. 

Klaus Iohannis a câștigat pentru că a ales să-și centreze campania din rețelele sociale pe emoții. Consultantul său Social Media, Felix Tataru a afirmat într-un interviu publicat în Evenimentul Zilei, că a ales ”lupta” în rețelele sociale, pentru a menține un flux de emoții continuu. Și a câștigat. Rețelele sociale nu sunt platforme ideale pentru date sub formă de cifre și nici pentru o abordare rațională a problemelor politice. Ele sunt loc bun pentru emoții care unesc și ridică masele”.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *