În seara asta am gătit

Une soirée a la française am vrut  fie. Cu salade niçoise, premier plat, saumon grillé et ses légumes vapeur, deuxième plat et les trois fromages a la fin.

Deci am pornit la drum. Mai întâi, salade nicoise. Îmi place atât de mult salade nicoise! Nu am făcut niciodată. Am vrut să iasă așa.

Și a ieșit așa:

Totuși vă invit să priviți cu atenție ce sănătoasă e, ce ingrediente proaspete și bune are în ea, ton scumpuleț, din belșug, în ulei de măsline, nu ieftinătățuri, ca la restaurant…Nu am pus ou. Ou seara? Fără ou. Nici anchois. Dar foarte bună a fost. Am pus castraveți, roșii, salată verde, măsline, ridichi, ceapă roșie, ce-am mai pus? Ulei de măsline am turnat cu găleata. A fost așa bună, că m-am săturat cu ea.  Ca la noi în Ardeal. La noi în Ardeal ești pus la masă și îmbiat cu primul fel de mâncare: ciorbă. Ah, ciorbă, sigur. Ce ciorbă? Ciorbă de ardei umpluți. Și zbang, pică din cratiță în farfurie doi ardei umpluți. Adică-s ardei, nu pui de ardei. Și umpluți, satisfăcuți. Ăsta-i felu-ntâi. După ce mănânci asta, te saturi. Și apare gospodina cu felul doi: no’ drăguță, ioi, îi așe bun felu’ doi, o stat porculețu’ (ardelenii diminutivează) și s-o tăvălit prin tavă, până s-o făcut mare și acuma îi numa’ bun die mâncat. Ia și gustă, să vezi ce bun îi. Dacă nu guști, mai bine te arunci singur în stradă. Și acolo o să vină după tine: îți mai dau o șansă, gustă. Așa e în Ardeal. Și pe urmă, vin prăjiturile. Secretul ca să supraviețuiești este așa: să nu te grăbești. Vine gospodina, spui: daaa, ce bunăă e mâncarea. Dar eu mănânc încet, așa ca să savurez. O firimitură, călare pe altă firimitură, cine ne grăbește? Aici ardeleanul rezonează: da, nu ne grăbește nimeni, corect. Ia și mâncă liniștit. Pe urmă, îți strânge singură masa, zice, lasă mai mănânci și mai târziu. Și ai scăpat. Neapărat trebuie să spui: “Săru’ mâna pentru masă, c-o fost bună și gustoasă și bucătăreasa frumoasă” :))

Deci am mâncat salade nicoise și mi-am amintit de Ardeal. Și-am șezut blând. Fără grabă. Apoi felul doi, deuxieme plat: legume la abur, cartofi, broccoli, morcovi, păstârnac, conopidă. Aici sunt Maestru Shaolin. După ce am făcut milioane de legume la abur, din decembrie până acum, care au ieșit ba ciorbă, ba pietre, ba pastă de dinți, m-am specializat: 30 de minute, nicio secundă în plus, nu 35, ca în rețetă, că se fleoșcăiesc cartofii. Broccoli 10 minute, nu 5 ca în rețetă că se face periuța de dinți. 

Deci la abur legumele șușoteau liniștite între ele și le-am dat spațiu, ca un semn de încredere, nu mai erau copii, trebuia să le arăt că le las să se descurce singure. Și am trecut la problema adevărată! Somonul!

Eu inițial am vrut să fac aioli, ca în poza de mai sus (nota – a se observa ochelarii si laptopul meu, la Cafe de la Place din Nisa, pentru că eu mereu lucrez până vine peștele, ca să nu pierd vremea 🙂  si savurez un pahar de vin din Corsica), numai că prietenul de la Cora, adică vânzătorul de la raionul de pește cu care m-am împrietenit (eu mă cam împrietenesc cu lumea), m-a tras azi de mânecă și mi-a șoptit conspirativ: nu, nu, nu, nu lua nimic. Doar somon. De ce, am întrebat eu fluturând neglijent coșul? Shhhhht, și-a strâmbat fața conspirativ, să nu audă nimeni, ceilalți pești sunt de marți! N-am numărat câte zile sunt de marți, am avut încredre în fața lui de cercetaș indian care aude tropot de copite cu urechea lipită de pământ și am luat somon. De azi. Dar să vă mai povestesc ceva despre tipul ăsta cu care m-am împrietenit: acum câteva zile m-am dus iar la pește. Era colega lui. Am zis să-mi dea file de păstrăv. M-a auzit din spate și și-a electrocutat colega cu vocea lui răsunătoare: nuuuuuuuuuu! A venit cu niște pași uriași și a zis: cum să luați păstrăvul ăsta amărât, că dumneavoastră sunteți mare! Ce să-i mâncați, pielea? Și mi-a trântit în brațe un ditamai cod, că abia l-am înghesuit la abur. Transpirase dar nu voia sa intre în aparat. Îmi place de prietenul meu vânzătorul. Mereu vrea să stăm la povești. Mi-a povestit multe lucruri interesante, despre comportamentul consumatorului de la Cora. În următorul articol 🙂  Ah, dar să nu uit să vă povestesc odată de vânzătorul de noapte de la non-stop, Nea Pandele. Suntem ca frații. Ne-am donat usturoi, țuică. Adică mi-a dat el și eu am zis nunununu, trebuie să-i dau și eu. El mi-a dat un pic de pălincă la 40 de lei litrul, eu i-am dus la 50 litrul. Din suflet, nea Pandele. E în vârstă. Stă toată noaptea într-un chioșc de tablă, apoi acoperă legumele cu pături să nu înghețe și așteaptă zorile. Îi duc pâine, brânză, usturoi, ziare, sucuri. Apoi următoarea dată când merg la el, cumpăr iepurește, cu un picior pregătit să fug, flexat așa, că știu că vrea să-mi dea și el ceva bun și nu vreau să iau. Uneori mă prinde, uneori nu. Dar de fiecare dată ne îmbrățișăm. Se bucură tare mult când mă vede. Deși aș putea merge ziua să-mi iau fructele, merg noaptea când e el. Și răstoarnă tot, sapă printre grămezile de fructe, ca să-mi scoată la lumină cele mai frumoase mandarine, cele mai frumoase banane. Cu el am făcut Crăciunul. Mai mulți ani la rând. Nu l-am lăsat singur.

Deci să revenim la oile noastre, dintre care una trebuia pusă pe grătar. Somonul. Un pește gras ca o oaie. Deci m-am întors cu somon acasă, cu gândul de a face aioli ruinat. Așa că m-am gândit să-l fac la grătar. Am mai văzut, am mai mâncat, dar nu am mai făcut. Deci pot să fac. Logic :)) Și am pus somonul la prăjit. Așa ușurel, fără stres, la jumătate de temperatură. Fără presiune, fără ură. Legumele șușoteau, somonul se încălzea relaxat, mâncarea trebuie făcută karmic. Nu deranja dacă nu vrei să fii deranjat.

Nu mi-a fost teamă că nu iese somonul Am avut încredere în mine și nu l-am întors de un milion de ori. Sau bine, un pic, da.

Și rezultatuuuuuuul! Bine, nu arată fantastic, mai trebuie să lucrez la aranjatul în farfurie, mai trebuie să lucrez mult de tot, de fapt, dar a fost foarte gustos!!!

M-am săturat iar. După felul 2. Dar îmi promisesem că fac și les trois fromages. Respectiv câte o bucățică din trei feluri diferite de brânză. Una, neapărat de capră. 🙂 Acum zâmbesc pentru că-mi amintesc o întâmplare din Franța. Când am fost invitat prima oară la masă, la cină, au diner. Și, bineînțeles brânză, le troisieme plat. Gazda a scos o bucată de brânză și foarte zâmbitoare, a zis: serviți-vă. Eu român și fiu de moț pe deasupra, deci ardelean, am luat un cuțit și am tăiat o bucățică de brănză. Ca la noi (mai puțin decât în Ardeal, că am bun simț). Moment în care am auzit cum îi pică inima gazdei în stomac. Deci fix am auzit-o cum pică: ping, bing, biling, biling, bum. Ai Doamne, ce s-o fi întâmplat? Am aflat imediat. A venit rândul gazdei să se servească. Și a scos un obiect din acela pe care noi îl folosim la decojit cartofi și a decojit cu el o felie de brânză așa de tranparentă, că putea să-ți dai seama cum e vremea afară, dacă o puneai la geam. A pus-o în farfurie. Iar felia de brânză a picat așa, diafan, ca o frunză. Dar am învățat. Brânza se mănâncă așa, extrem de puțin din mai multe sortimente, se degustă, e o chestiune de gust, nu de umplut stomacul. Deci priviți farfurioara mea cu les trois fromages (porție dublă față de cele franțuzești :))) ).

Trebuie să recunosc că în Franța, cu stomacul meu românesc mâncam multă pâine, ca să suplinesc mentalitatea și amintirile lui cu ardei umpluți. Dar apoi m-am obișnuit. Nu trebuie să tai porcul. Poți să-l mângâi pe cap și să-i mănânci o geană.

Deci asta a fost ma soiree francaise.

Voi continua. Legumele pe care le-am folosit, respectiv ceapa roșie, roșiile, păstârnacul, ceapa verde, salata, măslinele (toate ecologice) mi-au fost oferite gratuit de către Cooperativa agricolă Tomatina. Castraveții au fost cumpărați de la Cora (la fel și tonul), iar ridichile, de la țăranii care vin să vândă în weekend pe platoul Academiei Militare. Ah și vinul, tot de la Cora. Fetească Neagră, de Budurească.

Dragilor, să știți că în curând voi începe să invit cititori la masă. Pregătiți-vă. Trebuie să cumpăr scaune. Ăsta e singurul obstacol, că masa e extensibilă.

Notă: articolul a fost scris conform Codului Etic Social Media, mai exact, conform principiului 8, am menționat produsele pe care le-am primit gratuit. 

 

 

 

 

2 Replies to “În seara asta am gătit”

  1. Desi nu prea obisnuiesc sa raspund (as putea sa spun ca mai deloc) pur si simplu nu m am putut abtine, din nou, la un alt articol frumos :))

    Felicitari Maestrului Shaolin pentru “Une soirée a la française”.. cu arome de Ardeal ..ti a iesit nemaipomenit..totul !
    Sufletul meu zambeste..
    Multumiri.

    P.S. Ca la noi in Ardeal

    1. Multumesc mult! M-a bucurat mult comentariul! Asa e la noi în Ardeal – când gătești dai suflet. Mă bucur dacă am reușit sa daruiesc! Mă bucur mult! 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *