Despre creștinii care au interzis un film LGBT la Muzeul Țăranului Român

Acum 2 zile întrebam care este subiectul zilei pe Facebook. Nu era nimic, că lumea ieșise la soare, iar Mașina nu reușise să coaguleze niciun sens comun. A reușit azi 🙂 Ne-a băgat tuturor în conturi povestea creștinilor care au întrerupt proiecția unui film la MȚR (o poveste de tip cruciadă). De ce ne-a afișat această știre? Pentru că este o poveste clasică, în care ești tentat să interpretezi lucrurile în termeni de Bine sau Rău, să intri rapid într-o tabără, a Binelui sau a Răului. Și să începi să lupți. Adică să produci conținut pe Facebook, să interacționezi, să faci Mașina să meargă, adică să câștige bani. Binele și Răul nu există, am scris despre asta aici, sunt categorii stereotipale. De aceea le folosește Mașina – Facebook este un tărâm ideal pentru stereotipuri – atunci când intrăm pe platformă dorim să ne odihnim creierul, iar folosirea stereotipurilor este un mod de trecere a creierului în stare de repaus. Dacă am efectua activități cognitive pe toată durata treziei, creierul ar exploda, pur și simplu, pentru că ar fi suprasolicitat. De aceea, de foarte multe ori de-a lungul zilei, facem pauze de cogniție, folosim stereotipuri, ca să ne odihnim, să nu mai folosim creierul. Un rom se bate cu un român. Ah, da, e clară situația, romul i-a făcut un rău românului, probabil l-a furat, iar românul se răzbună. Pauză pentru creier. Interpretarea se face cu ajutorul stereotipurilor, niște constructe culturale, pe care le-am învățat din copilărie, pentru a ne ajuta să interpretăm realitatea. Fără efort. Ca să ne odihnim cognitiv. Sau ca să interpretăm o realitate pe care nu o înțelegem. Deci Binele și Răul nu există. Sunt un constructe stereotipale, reprezentări ale realității, nu realitate. Veți vedea pe Facebook, că toți cei care s-au înghesuit în barca Binelui, pe acest subiect, sunt priviți ca marinari ai bărcii Răului de către ceilalți, care s-au îmbarcat tot pentru Bine. Dar sunt considerați în tabăra Răului. De cei din tabăra adversă (adversă?) Amuzant, nu? Nici în religie, nu există Bine și Rău. Se spune că Dumnezeu l-a îngăduit pe Satana și îl îngăduie în continuare, ca să aducă oamenii pe calea cea bună. Deci este un Rău întru Bine, nu Rău 100%.

Dacă ați pornit la bătălie pentru Bine, reflectați la cele scrise mai sus. Binele și Răul sunt categorii stereotipale. Adevărul este undeva la mijloc când este vorba de faptele oamenilor. Sau mai la stânga binișor și-alți doi pași la dreapta lor. Și invers :))

Sprijină autorul blogului să scrie mai mult și mai des.

Mai departe: creștinii au luat cu asalt sala de proiecție și au gonit fragilii spectatori. Să spunem ceva foarte clar: acei oameni nu sunt creștini, în sensul propriu al termenului. Un om care crede în Dumnezeu știe, printre altele, că nu trebuie să judece. Este un principiu de bază al creștinismului. Creștinii, când au fost aruncați în arena cu lei, nu au început să facă Taekwondo cu leii. S-au așezat în genunchi și au fost mâncați. De vii. Isus când a fost urcat pe Cruce, nu s-a dat jos, nu a chemat la luptă oamenii. A zis: “Iartă-i Doamne, că nu știu ce fac”. Credința în Dumnezeu înseamnă toleranță, răbdare și, mai presus de toate, a nu-i judeca pe ceilalți, semenii tăi.  Creștinii știu că nu ei au dreptul să facă asta. Dacă nu avem dreptul să ne judecăm semenii, nu avem dreptul nici să mergem și să le facem cutare sau cutare lucru, care credem noi că e bine. Deci acei indivizi nu întrupează credința ortodoxă. Sunt niște rătăciți, de compătimit. Ei nu reprezintă nici credința, nici credincioșii. Așa cum nici cei care se aruncă în aer nu reprezintă islamul, respectiv religia musulmană.

Merită evenimentul atâta atenție? Nu.

Un singur lucru merită atenție. S-au înmulțit evenimentele care arată ceva grav: disoluția autorității în România. Românii nu mai apelează la autoritățile statului, ci își fac dreptate singuri. Zilele trecute, niște mame s-au dus la școală și au luat la bătaie un copil, acum niște oamenii merg și-si fac singuri, dreptatea lor. Ce se întâmplă?

E simplu: renunțarea la standarde în diverse profesii și batjocorirea lor în spațiului public duce la scăderea încrederii în profesiile respective. Învățământul preuniversitar a fost foarte atacat, rezultat: nu mai avem încredere în profesori, mergem la școală și ne facem dreptate singuri. Batem un copil, că așa am înțeles să înlocuim ce nu merge în învățământ. Nu mai avem încredere în autorități, mergem și ne facem dreptate singuri. Vedem imagini cu un jandarm înjurat pentru că a lovit cu pumnul niște manifestanți care încercau să dărâme cu forța un gard susținut de forțele de ordine. Deci practic oamenii respectivi încălcau cu forța un consemn al forțelor de ordine, un act care în orice țară din lume s-ar fi soldat cu tunuri cu apă și împrăștierea celor care au încălcat legea. În Franța manifestanții care îndrăznesc să clintească un gard ținut de forțele de ordine sunt bătuți cu bastoanele, în frumosul oraș Amsterdam, în fiecare zi treceau pe stradă în viteză mașini cu tunuri cu apă. Nu ca să bea oameni însetați. La noi forțele de ordine sunt timorate, pentru că văd că jandarmul care a lovit cu pumnul manifestanți ce-l agresau a fost pus la stâlpul infamiei, autoritatea nu mai există, deci devenim noi autoritatea. Mergem la școală și batem noi copilul, pe cine ne-am putea baza că veghează la respectarea ordinii? Va rula un film la MȚR care nu ne place? Vom merge și ne vom face singuri dreptate. Care dreptate? A noastră, a celor 20 de oameni care am mers acolo. Fenomentul va continua și va deveni din ce în ce mai periculos.. Din ce în ce mai mulți oameni își vor face dreptate singuri. Într-o zi, cineva îți va da în cap pe stradă pentru că așa crede că și-a găsit dreptatea. Va păți ceva? Nu. Pentru că statul nu mai există. S-a retras undeva, timorat, pe fondul unei atitudini politice care înseamnă aproprierea puterii, ca instrument  pentru rezolvarea problemelor personale. Și umplerea burții. Vezi oameni insuficient instruiți care conduc ministere, ajung în parlament, vezi parlamentari care întrerup ședințe cu pancarte, ce e circul ăsta? Ia să punem noi mâna pe topoare, să ne rezolvăm problemele singuri. Radicalizarea societății în România, ca rezultat al luptei între Putere și Opoziție, care nu se mai duce cu arme politice, ci prin acțiuni violente care amintesc, mai degrabă, de lupta unor animale înfometate, pentru ciolan. Iar între aceste animale care-și arată colții se află ei, oamenii care chiar vor să trăiască mai bine, deci luptă pentru Bine. Și, pentru că în ultima perioadă încep să vadă din ce în ce mai des gheare de lup sub blana oii, încep să-și facă dreptate singuri. Mai întâi cei mai sfrijiți mintal, cei care nu prea înțeleg ce se întâmplă. Ei trec primii la acțiune fizică (s-a văzut și în Piața Victoriei când a fost lovit un bătrăn). Ceilalți aleg să fugă, să părăsească România. Se vor radicaliza și ei, sub presiunea celor care au ieșit cu topoarele?

Eu totuși, rămân aici. Cred că prăpastia nu e fără sfârșit. Vom ieși din ea. Cât timp vom mai avea libertatea cuvântului. Și vom mai putea scrie ceea ce gândim. Întru respectarea legii. Cât timp vom lupta întru toleranță și domnia legii, vom aprinde lumini. Cu cât vor fi mai multe lumini, cu atât va fi mai greu să ne afundăm în întuneric.

De citit și aici.

2 Replies to “Despre creștinii care au interzis un film LGBT la Muzeul Țăranului Român”

  1. “Pune, Doamne, straja gurii mele si usa de ingradire imprejurul buzelor mele”… asa se ruga inteleptul David, psalmistul, cunoscand, prea bine, efectul vorbelor necugetate. Am putea s-o facem si noi, dar pe cine mai preocupa azi o astfel de rugaciune?! E cumva in firea noastra, a romanilor, predispozitia spre judecata, judecata semenului, si nu judecata mintii, cea dreapta si chibzuita. Ne pierdem uneori, intr-o frenezie totala, in judecati de valoare lipsite de orice temei, uitand adesea cat de mult putem rani cu vorbele noastre. Pentru noi, crestinii, esentiale ar trebuie sa fie cuvintele Mantuitorului din Evanghelia in care o femeie pacatoasa urmeaza sa fie lapidate cu pietre de semenii sai: “Cine dintre voi este fara pacat, sa arunce cel dintai cu piatra in ea”… dar cine???
    Ati scris cu limpezime de cristal. Mi-a placut. Mult.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *