Revenind la Noica

Am scris aici, că eram și încă mai sunt un mare fan al lui Constantin Noica și al Jurnalului său de Idei, o carte care m-a întovărășit toată viața. Câteva dintre ideile de-acolo m-au ghidat mereu. Una dintre ele, scrisă în franceză în carte (citez din memorie):

Crée de toi le plus irremplaçable des êtres”. A fost mereu o deviză a vieții mele.

Alta, tot din memorie: “În viață există doar trei fericiri: Creația, Procreația și Casa. Restul sunt doar bucurii“.

Gândiți-vă cât din ce urmăriți acum cu ardoare are legătură cu cele 3 fericiri?

Un serviciu bine plătit. Are legătură cu Creația?

Procreația. Să treci în celălalt. Are legătură cu conceptul Devenire Întru Ființă, drag lui Noica. Să treci în celălalt. Ca un act de creație în parteneriat. Pentru a naște un partener. Aici multă lume deviază și crede că se naște pe sine. Trăiește viața prin copil și când acesta pleacă, se regăsește debusolat, trist, prea devreme îmbătrânit. Nu este Creație. Este Procreație. Este creație în doi, a altuia, care va fi partener al vieții tale. Un concept foarte important. Copilul e egalul tău. E o altă ființă, nu “eu te-am făcut, eu te omor”. Este egalul și într-o zi va deveni părintele tău. Când tu vei fi slab și bătrân. Naști o Ființă. Și ea va pleca pentru a deveni o altă Ființă. iar tu în parteneriat cu ea, vei fi din nou Creator. Al celeilalte Ființe care te va face bunic, într-un nou parteneriat pe care acum îl înțelegi altfel, mai bine, cu mai puțin egoism, pentru că este împărțit cu părinții. Care, bineînțeles, nu înțeleg nimic. Sunt la început 🙂

Casa. Ce înseamnă casa? Du-te copile în lume, strânge bani și ia-ți o casă. Apoi vei încerca să aduci pe cineva în ea. Sau îți vei lua casa în parteneriat. Nu are nicio legătură cu obiectul fizic. Casa este în suflet, minte și în inima. Căsniciile se sparg, pentru că oamenii ori nu au construit casa încă în sufletele lor, ori au luat chiriași, ori au ținut oaspeții în debara, ori nu i-au pus la masă sau au avut încăperi secrete. Casa e în suflet. Și înseamnă altruism. Înseamnă voluntariat. Câți dintre voi ați fi dispuși să fiți voluntari? Și câți așteptați un căștig, în urma unei acțiuni? În a doua situație, nu aveți în inimă o casă, ci o casă de schimb. Valutar. Va funcționa pe principiile schimbului, dar atenție, piața este fluctuantă, cotațiile cresc și scad, vin alți parteneri și joacă la bursă. Schimbul va duce mereu la un alt schimb. În niciun caz nu va fi o casă. Așa cum o casă de schimb valutar nu e o casă. Sau, așa cum v-am mai spus, pe pereții redacției noastre de la Casa Presei era un afiș mare pe care scria “Casa Presei nu e acasă”. Casa trebuie să fii tu. Nu un locatar al casei, să fii Casa. Asta e fericirea. Să primești un om înăuntru, așa cum te primeste casa, nu un alt om. Să fii ușa care se deschide, canapeaua care te așteaptă, oglinda pe care o vei mângâia dimineața. Și ea pe tine. Să fii toaleta, o casă fără toaletă nu există, să fii fereastra, să fii scările care duc în pod pe care pașii ei/lui să urce cu emoție, ca să descopere o supriză înecată în praf. Să fii acoperișul care te apără de ploaie, să fii tavanul care te privește mereu când te culci, care se emoționează cănd te vede cu copilul în pat. Ai putea să fii Casa? Asta e Fericirea. Restul sunt doar bucurii. Iar bucuriile, ca niște baloane de săpun, se sparg în încercarea de a deveni Fericiri. Se sparg, apoi căutăm alte baloane de săpun și altele și altele. Toate se sparg. Și rămânem pe podea într-o baltă de săpun.

Creația, Procreația și Casa. Sunt cele trei fericiri ale vieții. Restul sunt doar bucurii.

Iar Procreația înseamnă Iubire, am lăsat asta la sfârșit. Treci în celălalt, printr-un parteneriat. Eu te iubesc. Celulele mele intră în celulele tale. Apoi le retrag, plec și zic: mai trec pe la tine. Ne vedem data viitoare. Bucurie. Balon de săpun. Apoi spun: celulele mele trec în tine. Și rămân în tine. Ia toate celulele mele și amestecă-le cu celulele tale, ia-mă, voi trece în tine. Pentru totdeauna. Și dacă nu crezi, vei auzi un scâncet care apoi îți va aminti toată viața că noi ne-am unit, că eu am trecut în tine. Vei vedea asta în fiecare zi, celulele noastre amestecate, cu ochii tăi, gura mea, zâmbetul tău. Iubirea noastră. Acesta este copilul. Care nu ar trebui abandonat niciodată. Dar în goana după baloanele de săpun ale bucuriei, Fericirea e uitată, călcată, abandonată. Vă întreb și întrebați-vă prietenii, cunoștințele, părinții: câți dintre cei care au divorțat și au lăsat un copil în urmă mai sunt fericiți? Au reușit să fie din nou fericiți? Cu adevărat? Sau trăiesc bucurii? Iar fericirea, adevărata fericire au lăsat-o în urmă, în brațele persoanei care ține copilul? Un răspuns care cere sinceritate. Punctul meu de vedere? Îl susțin cu tărie: atunci când ai un copil, nu mai pleci niciodată. Orice ar fi. Te chinui, te lupți, te chinui, te schimbi, te reinventezi. ȘI te uiți mereu: zâmbetul meu, sprâncenele ei, Iubirea. O pot atinge, o pot vedea. Nu o voi părăsi niciodată. Pe ea, cea care mi-a dat-o. Pentru că Procreația a fost în doi. Rămâne în doi. Și văd asta în copil.

Calea spre Fericire nu e simplă. Din contră. E grea. Se află la capătul unui urcuș anevoios. Pe parcursul căruia vei vedea multe baloane ale fericirii. Colorate, tangibile, jucăușe. Nu trebuie decât să cobori, să cobori mereu, ca să le atingi. Și când le atingi, se sparg. Moment în care îți dai seama că ești în pivnița. Într-o baltă cu săpun.

Dragii mei, drumul cel greu e răspunsul. Cristofor Columb nu s-a aruncat în piscină și a descoperit America. America era departe. De fapt, mulți nici nu credeau că există. Dar el a mers înainte, a înfruntat furtuni, ca un nebun. A rezistat tentației de a se întoarce. Și, într-un final, a apărut ea, America.

Noica spune, citez tot din memorie: “Fă în fiecare zi câte un pas, fă din pașii tăi un mers și, la un moment dat, va veni și ea, Grația”.

Fă în fiecare zi un pas spre Fericirile tale, fă din pașii tăi un mers, pașii trebuie să devină ritmici și știi ce, dacă chiar mergi mult timp într-o direcție, vei ajunge la destinație. Va veni și ea, Grația.

Cu drag,

Horea

2 Replies to “Revenind la Noica”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *