Puiul nostru cel de toate zilele

M-am uitat zilele trecute pe Facebook si am vazut diverse sugestii de mâncăruri gătite. Cineva intrebase ce ar mai putea găti, pentru că nu mai avea idei. Majoritatea raspunsurilor au fost asa:

Piept de pui umplut cu prune uscate

Mancarica de mazare cu pui!

Piept de pui cu smantana,varza murata cu afumatura,musaca,pui la cuptor

Quesadilla de pui si supitza

Pilaf, supa crema de legume, supa de pui cu galuste, mancare de fasole verde cu sos rosu si usturoi, snitele, ciulama, ostropel… paste… cartofi la cuptor cu rozmarin

Eu am facut ieri cu un pui, supa de pui cu galuste, salata boeuf si pilaf cu pui

Azi avem paste cu piept de pui, ciuperci si masline:)

Supa pui, iahnie de fasole alba cu afumatura, chiftele din pui la cuptor ( eventual marinate)!

Ciorba de perisoare, spanac cu pulpe de pui la cuptor si o fasole scăzută. 

Pui, pui, pui și iar pui. Toată ziua pui. Deci m-am hotărât să scriu despre un articol despre pui. Cel de toate zilele.

În primul rând. Este ieftin, mare și ține de foame. Da, e mare, e umflat. Exact așa cum ne umflăm și noi după ce-l mâncăm, pentru că are atâția hormoni de creștere în el, încât ne-ar putea transforma în monștri. Pentru că e ieftin. Deci e crescut în cele mai oribile condiții în crescătorii, ținut în stare de semi-trezie, îndopat cu hormoni de creștere și cu antibiotice – știți toată povestea și nu ne place să o auzim. De ce îl preferăm totuși? Pentru că e “ușor”, “nu îngrașă”…. Da, e ușor și nu îngrașă puiul pe care nu-l mai mâncăm de 10 ani, nu pentru că nu mai există, ci pentru că este foarte scump, ceea ce în Franța se numește poulet-fermier, adică animalul sprinten care fuge prin curte și mănâncă lucruri diverse. Grăsanul, umflatul, hormonizatul și dopatul cu antibiotice pe care îl cumpărăm din supermaket va depune în organimsul nostru tot ce a mâncat în minunata creascătorie. Un strat de hormoni de care nu avem nevoie, un strat de antibiotice de care nu avem nevoie. Și apoi ne simțim greoi, ne ia somnul după masa “ușoară” de pui, ne simțim oboșiți, epuizați, apoi picăm la prima răceală de parcă ne-ar fi lovit un tren de marfă. Normal, că anticorpii sunt ocupați să mânânce antibiotice de pui, hormonii de creștere ne îngrașă, să ne facem și noi mari, pufoși, gata de a fi tăiați. Acum fiți sinceri: în timp ce citiți textul meu, cum vă simțiți? Zvelți, ușori, plini de viață? Nu mai citiți. Obosiți, triști, cam….mari? Să citim în continuare. Am avut niște șocuri în aceste zile. Am întâlnit persoane înainte și după Sărbători. Una era o persoana care îmi luase niște bani pentru un abonament. Am vorbit destul de mult chestiuni profesionale, apoi când am reîntâlnit-o după Crăciun, aproape că nu am recunoscut-o, atât de mult se deformase. Masa de Sărbători a făcut asta? Atunci masa de Sărbători ne face rău! Dacă ne face rău, de ce o dăm pe gât?

Bine, nu-i mare lucru, ce atâta discuție despre mâncare? O băgăm în noi și gata. Cum spunea cineva: gătesc ceva care să țină trei zile.

Pentru că trăim în prezent. Vreau să fiu fericit de Sărbători. Iar fericirea înseamnă masă plină (de ce oare?) Vreau să fiu fericit azi. Nu am timp să gătesc, pentru că dacă mă apuc să gătesc, fac o oală cu ciorbă, pun la cuptor, tai, frec, spăl….Ăsta e gătitul. Întoarcerea lumii cu susul în jos. Iar fericirea înseamnă fix invers: să am timp liber. Deci fac mâncare azi pentru trei zile. Haideți să facem așa și cu apa. Să bem din aceeași apă trei zile. Și cu aerul. Să nu mai aerisim trei zile. Și cu spălatul. Nu ar fi o mare economie de timp? S-ar întâmpla ceva? Am mirosi urât? Da, dar intestinele nu se văd. Nici colonul. Dacă se împut, nu știe nimeni. Numai doctorul când se ia cu mâinile de cap. Dar, întrucăt organele interne sunt, așa cum le arată numele, în interior, putem să le împuțim zdravăn. Nu se vede, nu se simte nimic. Încă.

Haideți să ne plimbăm o dată la trei zile.

Haideți să lăsăm mereu pe mâine. Și să ne uităm la noi cum ajungem să arătăm la 40-50-60 de ani. Întotdeauna am avut acest șoc: când veneam cu mașina din Franța treceam fie prin Italia-Slovenia, fie prin Elveția-Austria-Ungaria. Imediat ce intram în Slovenia sau în Ungaria, la primele benzinării, primele șocuri: oameni grași. Oameni “puternici”. Femei “zdravene” cum se spune la noi în Ardeal. La Monaco, unde am predat o perioadă, o profesoară a răspuns unei întrebări inocente din partea unei românce. O întreba cum de îi interesează pe monegasci atât de mult arta, cum de fac voluntariat (la noi linia specială de autobuze pentru muzee circulă degeaba) etc? A primit un răspuns simplu: noi ne-am umplut burțile, nu mai este asta o prioritate. Și-au umplut burțile. Au trecut la altceva. Nu mai e o prioritate să-ți umfli burta. Nu mai e o plăcere. Din contră, e un pericol! Iar să faci în fiecare zi sau seară de mâncare câte puțin ceva sănătos e o plăcere, un deliciu, un mod prin care-i dai creierului ce are nevoie, la fel oaselor, zâmbetului. Organelor interne. Dacă aruncăm în noi mâncare ca într-o ladă de gunoi fericită că e plină, vom fi lăzi de gunoi, iar asta se va vedea. Spune-mi ce mănânci, ca să-ți spun cine ești. Ți se par scumpe peștele, legumele? Nu sunt. Dar dacă ți se par așa, tocmai ți-ai retezat orizontul de calitate al vieții, care va deveni extrem scurtă și de scumpă exact când nu vei mai avea bani: la pensie. Când, în loc să dansezi, sa faci jogging și să te dai cu bicicleta la 65+ de ani (în Franța fac asta și la 80, să nu mai vorbim de nebunaticii cu plete albe în vânt pe Harley Davidson), vei sta la coadă la farmacie pentru medicamente scumpe. La mine, la Lujerului, sunt 7 farmacii întinse pe 300 de metri. De ce? Pentru că oamenii încearcă să curețe lada de gunoi din interior, cea pe care au umplut-o și au ascuns-o toate viața de priviri indiscrete. Prea târziu, însă. Lada de gunoi îi va duce în mormânt prea devreme. Un drum pavat cu medicamente multe și scumpe.

Hei

Te-ai întristat?

Nu trebuie. Vestea bună este că încă decizi ce mănânci.

Cu drag

Horea

P.S. Eu am făcut această schimbare în viața mea, după ce am văzut că secretul oamenilor care trăiesc fericiți 100 de ani este ceea ce mănâncă. Adică mediteraneean: pește, legume, ulei de măsline, vin roșu. Suntem ceea ce mâncăm.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *