Despre parvenitism

Există persoane care-și fixează astfel de obiective în viață: “să ajung cel mai mare, cel mai tare”, unde cel mai mare-cel mai tare se cuantifică în bani, mulți bani, casă, mare casă (sau măcar foarte spațioasă), excursii când vrei/unde vrei, lux, cât mai mult lux, aprecieri din partea celorlalți, cât mai multe aprecieri. Laude dacă se poate, laude.

Foarte puțini oameni își fixează ca obiectiv să ajungă cel mai mare, cel mai tare, adică cel mai bun, cel care dăruiește foarte mult, cel care iartă…

Și știți ce? Cele din primul paragraf nu valorează nimic fără cele din al doilea. O să ai casă mare, spațioasă, o să ai lux, mult lux, aprecieri, multe aprecieri și o să-ți dai seama că nu-ți aduc nimic pozitiv. Ți se pare că-ți aduc ceva pozitiv acum, când le urmărești. Pentru că nu le ai. Dar când le vei avea, vei observa că ai urmărit Fata Morgana, adică nu ți-au adus binele pentru care ai fugit și te-ai chinuit atât. Eu am avut o perioadă lungă din viața mea, până la 30 de ani, când am fost extrem de sărac. Apoi am urmărit și eu binele din primul paragraf. Și am obținut venituri extrem de consistente, am călătorit în toată Europa cu mașina ani la rândul (am făcut 180.000 de km cu mașina în 4 ani), dar mai ales pe Coasta de Azur, am făcut două Crăciunuri la Monaco, am fost apreciat, lăudat. Și? Țin minte și acum: eram la Monaco, unde este cel mai frumos Târg de Crăciun din Europa, și mă simțeam foarte trist. De ce? Pentru că eram singur. Credeți că banii aduc persoana iubită, aduc dragoste, aduc fericire? Da, e adevărat, aduc persoane. Vei găsi cu ele iubirea adevărată? Nu vei știi niciodată, pentru că tot ce faceți frumos e legat de bani. Într-o lume guvernată de bani, ce ar putea să-i învingă? Dragostea? Da, a celor care nu vor să aibă bani, mulți bani. Ceilalți, care vor mereu bani, mulți bani, vor vedea mereu banul ca prioritate. Credeți că oamenii bogați sunt fericiți? Eu am o bogată experiență de viață, dublată de 14 ani de jurnalism. Nu, oamenii bogați nu sunt fericiți. Chiar nu sunt. Mulții bani aduc mult stres, oamenii din jur sunt, în marea lor majoritate, interesați, banii aduc mereu motive de nefericire, printre care certuri, trădări, încercări de preluare a banilor :)) Mai citiți o dată acest paragraf: cuvântul bani apare de multe ori. De ce? Pentru că în viața celor care și-au construit obiectivele în jurul banilor, banii vor fi mereu prezenți, vor fi mereu un punct central. Și vor distruge tot. Banii distrug tot ce ating 🙂 Dacă dăruiești pentru bani, nu mai e dar, dacă ierți pentru un câștig, nu mai e iertare, dacă iubești pentru bani, nu mai e iubire. Sunteți cu cineva cu bani și ați atins fericirea? Aveți mulți bani și credeți că ați atins fericirea? Nu va dura. Eu mi-am dat seama de asta și mi-am dat demisia de la jobul unde câștigam mulți, chiar foarte mulți bani și m-am întors la viața în care câștig puțini, foarte puțini bani. Dar simt mult mult mai mult suflet. Iar sufletul crește. Crește din dăruire. Crește din faptul că râd sincer. Crește din faptul că nimeni nu mă apreciază pentru bani, că nimeni nu vrea să ne împrietenim sau să ne iubim pentru bani. Și atunci? Atunci cresc sufletul, mintea și inima, pentru că au loc, au mult loc, lăsat liber de bani. Au loc, pentru că sunt singurele lucruri care sunt apreciate, sunt singurele lucruri care mă construiesc și mă definesc. Inima, mintea, sufletul. Iar la 45 de ani sunt un om tânăr, poate încă un copil. Pentru că un copil nu știe ce e banul, nu trăiește, nu iubește, nu își vede bucuria în niciun fel legate de ban.

Și închei cu o amintire: în clasa a șasea eram extrem de săraci. Extrem. Și locuiam într-un cartier extrem de bogat, extrem (pentru că tata fusese un om foarte important). Toți copiii, prietenii mei, aveau jucării scumpe. Mie mama mi-a zis: nu am bani să-ți cumpăr jucării, dar poți să-ți faci singur. Și mi-am făcut: am luat un carton mare și am desenat pe el un joc nou, un fel de Monopoly super-tare, cu multe improvizații, cu multe lucruri noi și originale. Toți copiii și-au lăsat baltă Monopoly-urile și au venit sa se joace cu jocul meu. Nu mai știu cum se chema. Apoi am făcut un joc de strategie. Stratego se numea 🙂 Pe un carton imens, cu pătrate, pe care construiai imperii cu soldați, generali și consilieri făcuți din cartoane mici proptite artistic pe cartonul mare, cu alte cartoane mai mici, legate cu scotch. A fost atât de tare jocul încât am fost invitat în turneu în trei cartiere cu jocul meu Stratego ca să ne jucăm. Devenise cel mai popular joc. Așa că am învățat copiii să facă propriile lor Stratego și au început campionatele. Am cunoscut mulți copii noi, foarte inteligenți, mi-am făcut mulți prieteni cu care m-am mai întâlnit și în studenție. De la Stratego. Un joc făcut din cartoane aruncate, cu pix, scotch și drag. Mult mai bun decât un joc cumpărat de la magazin. Pentru că banii nu sunt totul. Iar dacă banii nu sunt obiectivul strategiei de viață, atunci ei se retrag și lasă loc de dezvoltare minții, inimii, sufletului. Trei cuvinte pe care le uităm des-des-des, deși ar trebui să ni le amintim mult-mult-mult.

Minte-inimă-suflet

Cu drag,

Horea

Creatorul Jocului Stratego 🙂

Sprijină existența acestui blog

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *