Ce-ar fi să te resetezi acum?

Da, știu, toți ne resetăm de Revelion, atunci se termină vechiul an, începe altul nou etc.

Dar în loc să te resetezi după o noapte de mâncare și de beție, nu mai bine te resetezi acum? Iată câteva argumente:

    1. Ești în familie. Unde e locul în care te poți reseta cel mai bine, decât locul din care ai plecat? Ai plecat din familie și vei ajunge în familie, pentru că îți vei face familia ta – sau deja ți-ai făcut-o. Până la urmă valorile pe care le înveți în familie sunt cele mai importante în viață, deci acum ar fi un bun moment să ți le amintești și să te naști din nou.
    2. Ar fi un bun moment să te naști din nou, pentru că acum s-a născut Isus. El a venit pe pâmânt și s-a întrupat sub forma unui prunc, ca să ne arate printre altele că are nevoie de sprijinul oamenilor, a avut încredere în noi să-l creștem. Ai putea să privești și tu oamenii astfel. Dacă Isus a avut curaj să se lase în mâinile lor, ca un copil, tu ce riști? Da, o să primești palme, o să fii pocnit, dar o să fie și mângâieri. Și bucurii. Uită-te la filmul Yes man, cu Jim Carrey. E un bun film de văzut azi.

    Și dacă Isus s-a născut azi, într-o familie, gândește-te că e un bun moment să te naști și tu. În familia ta. E toată lângă tine, ceea ce se întâmplă extrem de rar. E o bună ocazie să revezi iubirea pe care ai primit-o de la părinți, să-i înțelegi mai bine, să înțelegi mai bine ce s-a făcut cu tine, ce contează cu adevărat în viață și să decizi să te naști din nou. Mai bun. Familia te-a făcut bun. Ei s-au bucurat când ai venit pe lume. Bucuria asta ar trebui să te lumineze mereu. Și, cel mai important, să nu o uiți niciodată. Tu ai fost și ești o bucurie. P.S. Dacă crezi în Dumnezeu și sigur crezi, chiar dacă ești un ateu cool și spui Doamne Ajută numai la spital sau când vezi o umbră pe stradă, azi te poți naște din nou cu ajutorul Domnului. Dumnezeu te veghează. Și azi, când s-a născut Fiul Său, te poți naște și tu. Pentru că Dumnezeu e Tatăl.
    3. Ți se pare că cel mai important în viață este să faci bani și carieră? Ți se pare pisăloagă sau depășită sau pesedistă mama când te sună și te bate la cap? Ți se pare că familie înseamnă și certuri și nervi și persoane nesuferite? Uită-te în ochii mei acum când îți scriu și gândește-te la un lucru: oamenii se obișnuiesc cu binele. Se obișnuiesc atât de mult, încât nu-l mai observă. Românii au căzut cu fruntea în țărână și au început să bocească DUPĂ CE regele a murit. Cât timp a fost în viață, nu i-a păsat nimănui de el (sau unora care erau foarte puțini). Nu aștepta să-ți moară părinții, pentru că ei vor muri, ca să-ți amintești ce fain era când te sunau, cum nu te simțeai singur când erai bolnav, cum ai avut mereu o plasă de susținere pe care nu o mai ai. Nimeni, nici soțul, nici soția, nu vor înlocui părinții. El/ea poate pleca, cu copil, fără. Mama nu va pleca niciodată. Uită-te la ea așa. Vezi cât de neprețuită e, chiar dacă e tot timpul cu tine și la un moment dat te enervezi că e prea mult. Nu fii la fel de prost ca cei care-și dau seama ce valoros a fost un om abia după ce l-au pierdut.
    4. Ai avut o șansă că ai citit acest articol. Pentru că ai primit perspectiva unui om care nu are familie . Ia-o, această perspectivă, e foarte valoroasă, prețuiește-o și învață din ea. Pentru că tu ai familie. Și e cel mai important lucru pe pământ.
    Crăciun fericit 🙂
    Cu drag, Horea

6 Replies to “Ce-ar fi să te resetezi acum?”

  1. Off, ce m.ati induiosat! Pacat ca unii nu constientizeaza ce le.a daruit Dumnezeu! Va apreciez enorm ca, in ciuda lipsei propriei familii, aveti resurse inimaginabile de dragoste si de bunatate revarsate asupra semenilor!

    1. Exact, multi nu constientizeaza. De aceea am scris acest articol. Sa nu uitam de comorile pe care le avem aproape. Cat timp le mai avem. Va multumesc ca ma cititi cu empatie. Si va multumesc din suflet pentru cuvintele frumoase. Da, eu cred ca viata este despre a darui.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *