Ileana, există suflet-pereche?

Sufletul-pereche. Acea persoană care te completează, împreună cu care refaci androginul originar. Cu care te înțelegi din priviri, din zâmbete. Care este exact opusul tău, pentru că contrariile se atrag sau este exact ca tine, pentru că vă plac exact aceleași lucruri, pentru că gândiți la fel, pentru că, în sfârșit cuiva îi place zacusca cu lapte, cum îți place ție (bleah! :))). Pentru că râdem împreună, plângem împreună, ne certăm și ne împăcăm împreună, pentru că nu mergem niciodată la culcare supărați. Cu acea persoană voi trăi până la adânci bătrâneți.

Unde este?

Răspuns corect: nu există.

Este o reprezentare de basm, gândiți-vă puțin cum ar fi continuat textul meu: vom trăi fericiți până la adânci bâtrâneți (asta e din basm), vom face copilași fericiți cu bucle blonde (asta e de la Hollywood), vom fi mereu fericiți și frumoși (Hollywood+basm+reclame la produse de îngrijire) etc. Sufletul-pereche este un construct.  Un element pe care l-am întâlnit sub o singură formă în toată viața noastră: aceea a unei reprezentări, fie că era vorba de mituri, de basme, de basme cinematografice, de povești spuse de prieteni etc. Niciodată în realitate. Nu există.

Așteptarea și căutarea lui are tot atâtea șanse de reușită ca întâlnirea cu Făt-Frumos pe cal alb la semafor. S-ar putea să treacă pe la semafor bărbați pe cai frumoși  sau bărbați frumoși pe cai frumoși, dar nu sunt Feți-Frumoși. Sunt jandarmii care vin la proteste. E interesant totuși de studiat dacă vreo fată s-a uitat visătoare la ei și a zis: parcă e Făt Frumos. Sper că nu.

Ok, că nu există, nu e grav. E grav că așteptarea și căutarea lui provoacă grave traume în viețile noastre. De ce a murit Pokemon Go? Pentru că prindeai “individul” și cam atât. Dispărea repede, nu prea aveai ce face cu el. Așa și cu reprezentarea. Îl întâlnești pe cel care crezi că e Făt Frumos, o perioadă proiectezi pe el toate așteptările tale, el pare să fie chiar ceea ce credeai și apoi Făt Frumos dispare. Și în locul lui rămâne Gigel sau Radu sau Ion, sau cum îl cheamă pe partenerul tău. Care se uită la tine somnoros dimineața și zice: nu faci și tu o cafea? Și tu spui: unde e Făt Frumos, ce-ai făcut cu el? L-ai omorât, l-ai luat prizonier? Adu-l înapoi. El n-a venit înapoi nici când s-a lamentat Tudor Chirilă în toate cântecele lui (el însuși un Făt Frumos obosit), deci n-o să vină când îl chemi tu.

Și urmează despărțirea. Nu mai ești ce ai fost. Nu-l mai recunosc pe bărbatul de care m-am îndrăgostit (normal, pentru că era o reprezentare, nu realitate). Etc etc. Cu corespondente feminine, bineînțeles. Nu mai ești cea, cine ești etc. Mai grav este când sunt copii la mijloc. Îi iau cu mine și plec pentru că Făt Frumos e în altă parte. Am coborât greșit la prima stație. Urc înapoi și cobor la a doua. Am doi copii cu mine, dar nu contează, Făt Frumos are cal încăpător. Și dacă nu găsesc bărbatul care să se apropie cât de cât de așteptările mele, o să-i cresc singură. Mai există un mecanism psihologic în care copiii înlocuiesc afectiv partenerul/a (dar despre asta într-un alt articol).

Deci nu a fost ce am așteptat. Ce am așteptat? Ceea ce am învățat în primii 7 ani de viață din basme. Te-am găsit, dar după un timp (1, 2, 10 ani), mi-am dat seama că nu ești tu. Dar niciodată nu voi abandona. Voi aștepta să vină Făt Frumos/Ileana Cosânzeana. Ei sunt acolo. E plin Facebook-ul de astfel de citate: dacă e bărbatul perfect, va veni. E undeva acolo, sufletul tău pereche, va veni când e momentul. Dacă n-a venit, nu e momentul. Dar va veni. Dacă a plecat, nu e el. Cine e el? Vei știi când va veni. De aici metafora mea cu calul și semaforul. Era și o piesă de la ASIA: “Te astept ca de-obicei la semafor/Ai uitat inca ceva acasa in dormitor“.

Dar dacă s-ar schimba paradigma? Dacă ai inversa totul? Dacă în loc să aștepti să vină sufletul-pereche, ți-ai dori să fii tu un foarte bun suflet-pereche? Dacă dorințele și așteptările tale în loc să fie legate de celălalt, ar fi legate de tine? Și ar suna așa: îmi doresc să fiu sufletul-pereche al celuilalt. Este relația mea cu mine, în primul rând. Mă uit la partener/a, văd cum ne-am putea împlini împreună și încerc să fiu sufletul lui/ei pereche. Și voi încerca mereu. Pot? Să fiu un bun suflet-pereche? Țărmul e modelat de îmbrățișarea neobosită a mării. Marea nu face așa: hei, observ că ești un țărm rezistent, îmi iau valurile și plec. Și nu pleacă cu valurile suflecate maiestuos spre alt sol, mai moale. Încearcă-încearcă. Foarte perseverentă marea. Iar această încercare continuă înseamnă de fapt, totul. În încercarea continuă de a fi sufletul-pereche al cuiva timpul trece și de fapt înseamnă relație fără de moarte. Nu așteptarea a ceva bun. Ci încercarea ta de a face ceva bun. Veți ajunge la final zâmbind: uite, am tot încercat și se pare că am reușit. Nu ne-am concentrat pe rezultate, ci pe încercarea continuă. Orientată spre mine, nu spre celălalt. Asta pot să controlez – ce fac eu, e greu să controlez ce face celălalt.

Nu-l caut pe Făt Frumos. Nu există. În schimb există mari șanse să fiu nefericită cu cel care cred că este Făt Frumos 🙂 Și să sfârșesc singură cu copii sau înecată în pisici. Nu caut sufletul-pereche. Vreau să fiu eu un foarte bun suflet-pereche. Ia să văd, pot? Uite un urs. Horror. Horror-urs. Un individ zgribulit, păros și morocănos ca un urs. Se exprimă din priviri. Clar, e politehnist. Aș putea să fiu sufletul lui pereche? Ia să vedem? S-ar putea să descoperi că în interiorul politehnistului deghizat în urs, se ascunde un poet deghizat într-un iepure pufos sau un karatist deghizat într-o broască țestoasă. Care, atunci când ai bătut din aripile tale de suflet-pereche, a ieșit la iveală și ți-a arătat și el aripile sale. Frumoase și albe. Atrase de bătaia aripilor tale. Iar ceea ce va urma poate face să ți se pară basmele niște reprezentări învechite, ceea ce chiar sunt, gândește-te puțin 🙂 Și toate astea, pentru că tu ești un bun suflet-pereche.  Foarte bun suflet-pereche. Tu. Tu ai reușit asta. Iubirea poate muta munții. Cu o singură condiție. Ca atunci când muți munții, să nu te oprești și să nu-l întrebi: tu ce faci în timp ce eu mut munții? Nu vrei sa muți 3 vase? Ia mută-le, că eu mut munți. A reușit și el să fie sufletul-pereche? Nu te întreba niciodată asta. Dacă întrebi, se strică tot. Îndoiala distruge credința. Îți vei da seama altfel, mult mai simplu. Cum? Așa: dacă tu ești un bun suflet-pereche, dacă ai reușit și simți asta, înseamnă că ți-a găsit perechea. Altfel nu aveai cum să fii  🙂

Simplu.

E un alt drum. Poate drumul cel bun.

Știi ceva? Basmele construite de alții nu există. Dar tu poți să faci din tine ce vrei. Chiar și cel mai frumos basm 🙂

Poți să faci asta din tine, Ileana. 🙂 Poți să faci asta din tine, Făt 🙂

 

 

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *